Decizia nr. 131/2018 — ÎCCJ

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 13 septembrie 2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 953 din 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că instanțele de fond și instanța supremă, în judecata dosarului nr. x/2014, au încălcat dreptul prevăzut de art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, la termenul din 7 iunie 2017, fiind lipsit de dreptul de a avea asistență juridică de specialitate prin care s-ar fi procedat la susținerea cauzei sale, la reprezentarea sa și la motivarea căilor sale de atac. A mai arătat că nu cunoaște din ce motive s-a schimbat hotărârea pronunțată la 7 iunie 2017, în sensul respingerii recursului, când, pe data de 7 iunie 2017 la ora 18, a aflat că recursul său a fost admis. De soluția favorabilă a aflat și din adresa datată 20 iunie 2017 emisă de arhiva secției. Din adresă a rezultat că i se va comunica o copie de pe Hotărârea nr. 953 din 7 iulie 2017 după expedierea dosarului, conținutul acesteia confirmând admiterea recursului și trimiterea dosarului la o instanță egală în grad cu cea a Curții de Apel București. A considerat că a fost deposedat de asistența juridică deși a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru și a fost nevoit să-și formuleze singur căile de atac, deși nu are pregătire juridică. Cererea de revizuire nu a fost întemeiată în drept. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 septembrie 2017.

Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 953 din 7 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., precum și cu faptul hotărârea supusă revizuirii nu este o hotărâre care a evocat fondul cauzei, deoarece s-a respins, ca nefondat, un recurs declarat de aceeași parte împotriva unei decizii a Curții de Apel București.

Cererea de recurs Împotriva Deciziei nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (5) și (6) din C. proc. civ. Cu referire detaliată la istoricul cauzei, la raporturile dintre părți, la fondul litigiului dedus judecății și la modul în care s-au desfășurat dezbaterile în dosarul de revizuire la fiecare dintre termenele de judecată acordate, recurentul a susținut, în esență, că judecarea cererii de revizuire s-a făcut în mod superficial, abuziv și nedrept, în lipsa dosarelor pricinii, cu încălcarea dreptului său la apărare, fiindu-i respinsă cererea de amânare pentru prezentarea avocatului ales. În opinia părții, toate soluțiile nelegale pronunțate pe parcursul soluționării dosarului, în fond și în căi de atac, sunt consecința directă a viciului de procedură comis de instanța de fond, care, încălcând dispozițiile art. 13 pct. 4 din O.U.G. nr. 51/2008, l-a lipsit de dreptul de a avea asistență juridică de specialitate de către un avocat, prin care i s-ar fi asigurat susținerea cauzei, reprezentarea și motivarea căilor de atac exercitate. Recurentul a precizat în mod explicit că temeiul cererii sale de revizuire l-a constituit art. 509 pct. 5 din C. proc. civ., expunând pe larg considerentele de fapt pentru care apreciază că este incident cazul când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind dedus judecății Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu. Prin încheierea din camera de consiliu de la 2 aprilie 2018, Completul de filtru a analizat raportul, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stabilește că "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac." În raport cu prevederile legale anterior menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite. Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire formulate de revizuentul A., acesta precizând explicit în recurs că a vizat cazul reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În atare situație, dispozițiile care reglementează expres și limitativ admisibilitatea recursului la Completul de 5 judecători, cuprinse în art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocate de recurent, nu sunt incidente, deoarece acestea sunt aplicabile doar dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță. Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și întrucât, în cauză, recursul vizează o decizie pronunțată într-o cerere de revizuire a unei decizii date în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4) și cu cele ale art. 634 alin. (5) din C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării și dat fiind faptul că recurentul a uzat deja de calea de atac a recursului, rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.