ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, la data de 15.09.2015, sub nr. x/4/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului București solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să efectueze lucrări de remediere a distrugerilor și degradărilor cauzate imobilului situat în municipiul București, strada G., sector 4, cauzate acestuia din vina pârâtei în perioada 2001 - 18.09.2014, când a fost întocmit procesul-verbal de constatare unilaterală a preluării acestui imobil de către BEJ H.; să se dispună punerea în întârziere a pârâtei cu privire la îndeplinirea obligației de începere a efectuării lucrărilor de reparații, după un termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate în această cauză și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acțiune, reclamanții au arătat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este în cuantum de 1.900.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 587 din 21.01.2016, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de criteriul valoric al acțiunii deduse judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/3/2016 și s-a fixat termen de judecată la 15 aprilie 2016. Reclamanții au fost citați cu mențiunea de a timbra cererea cu suma de 22.605 RON, cuantum stabilit administrativ prin rezoluția de primire a dosarului.

Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru reclamanții au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din camera de consiliu din 21.03.2016. Instanța de reexaminare a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligația de a face.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 469 din 15.04.2016 a admis excepția netimbrării și a anulat acțiunea reclamanților, ca netimbrată.

Împotriva sentinței și a încheierii din 21.03.2016 a formulat apel reclamantul A., criticând soluția de respingere a cererii de reexaminare, lipsa de rol activ al judecătorului de primă instanță și faptul că, atât instanța de reexaminare cât și instanța de fond, au calificat greșit obiectul cererii de chemare în judecată, ignorând temeiul juridic invocat de reclamanți.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 651/A din 13.10.2016 a respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva încheierii din 21.03.2016 și, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 469 din 15.04.2016 Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamantul A.

Recurentul a formulat următoarele critici în recurs:

A susținut, printr-o primă critică, că în mod nelegal instanța de apel a apreciat ca fiind aplicabile speței dispozițiile Deciziei în interesul Legii nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997.

Această decizie și-ar fi produs efecte doar în situația în care nu s-ar fi criticat în calea de atac calificarea greșită a obiectului cererii de chemare în judecată, din care ar putea decurge consecința aplicării greșite a normelor în materia taxelor judiciare de timbru.

În apel, recurentul a criticat greșita stabilire a cadrului procesual, arătând că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage aplicarea art. 50 alin. (1) din legea specială, cu privire la caracterul netimbrabil al acțiunii deduse judecății.

Cea de a doua critică formulată, privitoare la soluția dată apelului formulat împotriva sentinței primei instanțe, vizează faptul că instanța de apel nu a cercetat motivul de apel referitor la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată. Recurentul a susținut că acest aspect nu a fost cercetat de prima instanță, care s-a pronunțat pe o excepție procesuală. Totodată, instanța de apel s-a limitat la calificarea dată cererii de chemare în judecată de instanța de reexaminare, fără a face o analiză proprie a acțiunii deduse judecății și fără a răspunde, astfel, criticii formulate în apel.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și repartizat completului 2.

Prin rezoluția de primire s-a stabilit că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 70 RON, în baza art. 25 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, iar acesta a achitat această sumă - fila 13 dosarul secției a II-a civile.

Prin încheierea nr. 900 din 17 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare secției I civile, unde funcționează complete specializate în soluționarea litigiilor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001.

În raport de această calificare dată prin Încheierea nr. x/2017, cauza a fost înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul nr. 4.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a derulat procedura de filtru, a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere la raport. Nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul formulat de reclamanți și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru judecarea pe fond a acestuia.

Analizând recursul exercitat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs, recurentul a criticat încheierea din 21 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București. A susținut că, în soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru tribunalul a calificat greșit acțiunea civilă dedusă judecății, având ca obiect "obligație de a face", reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși acesta a fost temeiul juridic indicat de către reclamanți.

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă".

Problema calificării juridice a acțiunii introduse în fața instanței reprezintă prima etapă esențială în stabilirea corectă a taxei judiciare de timbru.

Stabilirea întinderii taxei judiciare de timbru nu reprezintă altceva decât o măsură administrativă impusă de verificarea unei condiții de fond pentru inițierea unei proceduri judiciare. Astfel, aspectele ce țin de stabilirea taxei de judecată se circumscriu unor eventuale neregularități apte să atragă sancțiuni procedurale.

Aceasta este rațiunea pentru care legiuitorul nu a inclus eventualele critici împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în căile de atac consacrate de C. proc. civ., ci a instituit o formă procedurală expresă, și anume cererea de reexaminare.

Astfel, instanța de reexaminare analizează cererea dedusă judecății identificând reperele obiective pentru verificarea formelor procedurale referitoare la stabilirea obligației de timbrare, fiind imposibil a determina taxa judiciară de timbru fără a stabili în prealabil obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, stabilirea taxei judiciare de timbru ce face obiectul cererii de reexaminare are în vedere calificare prealabilă a acțiunii din punct de vedere juridic și apoi determinarea cuantumului taxei de timbru datorate.

Cererea de reexaminare prevăzută de dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula o cerere de reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz.

Cum încheierea pronunțată în calea de atac a reexaminării este o hotărâre de primă instanță, iar legiuitorul a prevăzut printr-un text special că aceasta este definitivă, rezultă că acesteia îi este incident art. 634 C. proc. civ., legiuitorul înțelegând să suprime prin act normativ special exercitarea vreunei căi de atac de reformare sau retractare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul.

Așadar, în contextul în care legea pune la îndemâna părții o cale de atac clară, precisă și previzibilă, exclusivă pentru soluționarea acestei chestiuni prejudiciale, critica recurentului, vizând greșita stabilire a unei obligații de plată a taxei judiciare de timbru în sarcina sa, nu mai poate fi susținută prin intermediul prezentului recurs, fiind, pe acest aspect, nefondată.

Nici cea de a doua critică formulată în recurs nu este fondată.

Recurentul a reclamat faptul că instanța de apel, în lipsa unui demers devolutiv, nu a cercetat critica formulată în apel privind greșita calificare juridică dată cererii de chemare în judecată de către instanța de reexaminare. A susținut că instanța de apel putea efectua controlul de legalitate și temeinicie asupra hotărârii de anulare, ca netimbrată, a acțiunii de fond.

Contrar opiniei recurentului, instanța de apel a reținut că instanța de reexaminare a motivat că taxa judiciară de timbru datorată de reclamanți a fost bine stabilită și că nu operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a apreciat că atât timp cât prin încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare s-a stabilit că în sarcina reclamanților subzistă obligația de plată a acesteia, această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție, iar prima instanță era obligată să urmărească dacă partea și-a îndeplinit obligația de plată.

Prin urmare, instanța de apel a statuat că, atât timp cât instanța de reexaminare a stabilit care este obiectul cererii de chemare în judecată și faptul că în raport de acesta cererea reclamanților are caracter timbrabil, în mod corect soluția primei instanțe de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată este la adăpost de critică.

În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Întrucât încheierile sunt hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., efectul autorității de lucru judecat operează și în privința acestora.

În speță, reclamanții nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cauzei în prima instanță, dovada taxei judiciare de timbru în cuantum de 22.605 RON taxă judiciară de timbru, deși au fost citați cu această mențiune, iar, prin încheierea din camera de consiliu din 21.03.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanți.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a stabilit, în mod just, situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel încât recursul este nefondat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 651/A din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 651/A din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2018.