ÎCCJ, Decizia nr. 116/2018

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Horezu, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constând în "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", precum și în "exercitarea funcției cu gravă neglijență".

Soluția instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 22/J din 30 septembrie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Horezu, sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a, raportat la art. 99<SUP>1</SUP> alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura în recurs 3.1. Cererea de recurs Împotriva Hotărârii nr. 22/J din 30 septembrie 2015, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs pârâta judecător A., solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată. În susținerea recursului, magistratul a invocat exclusiv aspecte referitoare la cauzele examinate sub aspectul situației de fapt reținute în acțiunea disciplinară și de către instanța de disciplină, fără a se formula vreo critică de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. 3.2. Apărările intimatei Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 486 alin. (3) teza l din C. proc. civ., excepția nulității recursului, motivat de faptul că criticile formulate de recurentă nu ar putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. 3.3. Excepția de neconstituționalitate formulată Recurenta a formulat și a atașat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, motivat, respingerea apărărilor expuse de intimată, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493, art. 497, art. 488 și art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții. Prin încheierea din ședința completului de filtru de la 11 aprilie 2016, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta A., a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493, art. 488, art. 497 și art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. și a suspendat soluționarea recursului până la pronunțarea deciziei Curții Constituționale asupra excepției menționate. Excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 334 din 17 aprilie 2017. Urmare atașării la dosar a deciziei menționate, cauza a fost repusă pe rol, fiind continuată procedura de filtrare a recursului. 3.

Procedura de filtrare a recursului Constatându-se că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea de ședința completului de filtru de la 7 mai 2018, s-a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară și s-a admis în principiu recursul pârâtei A. 3.

Susținerile intimatei Ulterior, cu prilejul dezbaterilor pe fond, în concluziile formulate prin reprezentant, intimata a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii Secției pentru judecători și respingerea, ca rămasă fără obiect, a acțiunii disciplinare, în considerarea faptului că, la acest moment, recurenta nu mai are calitatea de judecător, impusă pentru atragerea răspunderii sale disciplinare, întrucât, prin Decretul nr. 377 din 12 aprilie 2017, Președintele României a dispus eliberarea sa din funcție. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 100 din aceeași lege: " sancțiunile care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt […]". Din interpretarea gramaticală, logică și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, rezultă că angajarea răspunderii disciplinare este condiționată, în primul rând, de existența calității de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acțiunii disciplinare. În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se constată că, prin Decretul nr. 377 din 12 aprilie 2017 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 266 din 14 aprilie 2017, recurenta A. a fost eliberată din funcție ca urmare a aplicării prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În raport cu situația de fapt intervenită, trebuie examinate consecințele juridice ale faptului pensionării magistratului și eliberării sale din funcție, asupra subzistenței obiectului acțiunii disciplinare și a angajării răspunderii sale disciplinare. Examinând recursul din această perspectivă, Înalta Curte reține că, la acest moment nu mai este întrunită situația legală premisă vizând calitatea de judecător a recurentei-pârâte, esențială pentru stabilirea existenței sau inexistenței răspunderii sale în context disciplinar. Mai trebuie menționat că, alături de alte modalități specifice de realizare a dreptului prin angajarea răspunderii, sancțiunea aplicată în cauză pârâtei A. reprezintă o ripostă socială particularizată la constatarea neconformării la obligațiile sociale stabilite pentru judecători prin actele normative indicate de titularul acțiunii disciplinare și avute în vedere, ca atare, de Consiliul Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară. Ca orice altă sancțiune, sancțiunea disciplinară își îndeplinește scopul și își realizează funcțiile prin executare. Or, în speță, eventuala sancțiune disciplinară aplicată recurentei nu ar mai putea fi executată, ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, astfel încât, practic, acțiunea disciplinară exercitată împotriva acesteia a rămas fără obiect. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va respinge, ca rămasă fără obiect, acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentei.