ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 128/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea autorității pârâte la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON pentru nesoluționarea Dosarului administrativ nr. x/ C. civ., constituit în baza Dispoziției nr. 5453 din 6 martie 2006 emisă de Primăria Mun. București și la plata despăgubirilor în numerar, la valoarea de piață a imobilului, valoare cuantificată de reclamanți prin actele de procedură ulterioare la suma de 400.000 Euro, respectiv pentru lipsa de folosință a imobilului solicitat prin notificare și dobânzi la nivelul de referință comunicat de BNR, reclamanții întemeindu-și, în drept, pretențiile pe prevederile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 554/2004, Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Maria Atanasiu vs. România, respectiv, au invocat răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Prin Sentința civilă nr. 2832 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, instanță care, prin sentința civilă nr. 441 din 28 martie 2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP și a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia civilă nr. 632A din 14 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de chemare în garanție a Guvernului României ca inadmisibilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, prin Decizia nr. 1061A din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 3493 din data de 9 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 1061A din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestație în anulare recurenții A. și B., invocând în drept art. 503 și 508 C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate, susținându-se, în esență, că:

- citațiile emise pentru termenul din 20.06.2018 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât lipsește parafa "Președinte ICCJ - C."

- au fost încălcate normele referitoare la alcătuirea instanței, deoarece Dosarul nr. x/2017 nu a fost repartizat aleatoriu, ci a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 ianuarie 2018, înainte de împlinirea termenului de recurs. Se susține că dosarul trebuia să rămână la Curtea de Apel București până la data de 22 ianuarie 2018, iar repartizarea dosarului de către Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia să fie făcută la data de 23 ianuarie 2018, astfel că nu este alcătuit potrivit dispozițiilor legale completul de filtru nr. 9;

- dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, întrucât dosarul contestatorilor de la ANRP se află "nerepartizat" din 2006, iar recursul formulat era fondat.

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În susținerea contestației în anulare, contestatorii A. și B. au formulat o primă critică privind modul de emitere și de comunicare a citațiilor, ce excedează cerințelor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, contestatorii au invocat o pretinsă iregularitate cu privire la înregistrarea dosarului la instanța supremă, aspecte ce nu se circumscriu, de asemenea, prevederilor art. 503 C. proc. civ.

În ceea ce privește eroarea materială, Înalta Curte constată că art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. stabilește că "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Noțiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noțiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziții legale.

În cauză, aspectul invocat de către contestatori nu se circumscrie noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nesoluționarea dosarului ANRP reprezentând o chestiune care nu poate face obiectul aprecierii instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare.

De altfel, instanța supremă, în analiza motivelor de recurs, care conține aceleași critici cu cele ale contestației în anulare, prealabil a reținut:

"că sunt nefondate susținerile privind faptul că repartizarea aleatorie a dosarului ar fi nelegală pentru că dosarul ar fi fost trimis la ICCJ înainte de împlinirea termenului de recurs.

Legalitatea repartizării aleatorii nu este legată de momentul la care se înregistrează dosarul la ICCJ, ci de regulile concrete aplicabile acestei proceduri, cu privire la care nu s-au formulat critici.

Mai mult, reclamanților nu li s-a produs nici un prejudiciu din faptul că dosarul a fost înaintat de către curtea de apel la ICCJ, după ce aceștia au formulat recurs dar înainte de a se împlini termenul de recurs legat de comunicarea hotărârii atacate, atâta timp cât aceștia au avut posibilitatea, fără a le fi aplicată vreo sancțiune, să își completeze motivele de recurs în cadrul termenului legal.

În ceea ce privește citația pentru termenul din 9 octombrie 2018 așa cum rezultă din copia depusă chiar de recurenți, filele x verso, 240 verso, rezultă că are aplicată ștampila instanței și este semnată de magistratul asistent, ca atare nu puteau exista dubii cu privire la emitentul acesteia.

De altfel, confirmarea acestui fapt este dată de aceea că recurenții reclamanți au depus concluzii scrise pentru acest termen, prin care au cerut și judecarea cauzei în lipsă, acoperind astfel orice eventual viciu al citației și nejustificând existența vreunei eventuale vătămări."

Prin urmare, niciunul dintre argumentele redate nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva Deciziei nr. 3493 din 9 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva Deciziei nr. 3493 din 9 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM