ÎCCJ, Decizia nr. 179/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3998 din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 881 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că, prin decizia recurată a fost nesocotită autoritatea lucrului judecat, reprezentată de Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2016, căreia nu i s-a dat eficacitate în cadrul deciziei ulterioare a aceleași instanțe, respectiv în cadrul pronunțării Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 881 din 30 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2016, deși instanța care a pronunțat decizia a cărei revizuire o solicită a amânat inițial judecata până la pronunțarea primei hotărâri definitive din Dosarul nr. x/2016 pe considerentul că respectiva decizie avea legătură cu obiectul prezentei cauze.

Consideră că au fost date două soluții definitive contrare în dosare diferite.

Astfel, dacă prin prima hotărâre a fost anulat, în integralitate, Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 (în care era menționată și abaterea disciplinară) cu consecința anulării și a sancțiunii disciplinare ce i-a fost aplicată prin decizia ITM Vâlcea nr. 4 din 15 ianuarie 2016, cea de a doua hotărâre definitivă a menținut sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată prin decizia ITM Vâlcea nr. 4 din 15 ianuarie 2016.

Cele două dosare au același obiect, aceeași cauză și aceleași părți deoarece au avut ca obiect anularea actelor administrative prin care recurenta a fost sancționată disciplinar, părți fiind recurenta și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea.

De asemenea, în timp ce prima hotărâre a anulat definitiv sancțiunea destituirii recurentei din funcția publică, ce conținea printre alte elemente și abaterea disciplinară ce face obiectul mustrării scrise, ulterior, prin decizia atacată cu revizuire a fost menținută sancțiunea disciplinară a mustrării scrise ce a contribuit la destituire.

Considerentul instanței conform căruia "textul de lege nu prevede expres, iar jurisprudențial s-a consacrat condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată în primul litigiu", îi prejudiciază recurentei drepturile legale prin imposibilitatea de a i se asigura dublul grad de jurisdicție.

Deși și-a motivat în drept cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire i-a respins cererea pe considerente de jurisprudență întrucât "textul de lege nu prevede expres".

Prin urmare, apreciază că situația reținută de instanța de revizuire reprezintă o încălcare gravă a prevederilor art. 21 și 129 din Constituție, fapt pentru care consideră că sunt întrunite condițiile legale necesare sesizării Curții Constituționale. Acest demers se impune cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a consimțit anterior, prin Decizia nr. 500/2012, garantarea dublului grad de jurisdicție în materie civilă cât și nerespectarea principiului egalității de tratament și a nediscriminării în cazul suprimării căii de atac.

În consecință, solicită sesizarea Curții Constituționale, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca inadmisibil și nefondat, arătând în esență că instanța de revizuire a reținut în mod corect inexistența identității de obiect, iar criticile recurentei nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.

Recurenta a depus, în mai multe rânduri, note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant legal a inspectorului șef, B., al intimatei, solicitând nulitatea întâmpinării depusă de intimată, motivată de faptul că acesta nu mai deține calitatea de inspector șef.

Prioritar, Înalta Curte constată că întâmpinarea a fost semnată de inspectorul șef adjunct al intimatei, C. și de consilierul juridic al instituției, astfel că excepția lipsei calității de reprezentant legal a inspectorului șef, B. și, implicit, excepția nulității întâmpinării, invocate de recurentă nu pot fi primite.

Totodată, se reține că, deși prin întâmpinare se solicită respingerea recursului ca inadmisibil, apărările invocate sub acest sunt formale și vizează, în realitate, neîntrunirea condițiilor cerute pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., perspectivă din care vor fi și analizate criticile din recurs.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurenți nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (1), raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea efectelor lucrului judecat, cuprinsă în art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", să împiedice pronunțarea unei soluții contrare unei alte hotărâri date într-o cauză identică.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate în privința obiectului.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, detaliat prezentate la pct. 1, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia revizuentei, obiectul este diferit: în primul litigiu, Sentința nr. 1092/2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, au fost pronunțate într-un litigiu ce a vizat anularea Raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 și anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2016 de eliberare a reclamantei din funcția public deținută, emisă ca urmare a primirii calificativului "satisfăcător" prin raportul de evaluare menționat, în timp ce în cauza având numărul 3483/109/2016 a avut ca obiect Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 2016 prin care i-a fost aplicată revizuentei sancțiunea disciplinara "mustrare scrisă".

Așadar, se constată că nu există identitate de obiect între cele două litigii, scopul final urmărit de reclamanta din cele două litigii fiind diferit, deoarece invalidarea sancțiunii disciplinare din primul dosar a fost cercetată și aplicată prin acte administrative distincte de cele specifice evaluării și invalidării raportului de evaluare din cel de-al doilea dosar.

În ceea ce privește jurisprudența națională, față de care se critică faptul că aceasta nu constituie izvor de drept, se reține că jurisprudența națională a fost invocată doar generic în conținutul hotărârii, furnizându-i judecătorului doar criterii de apreciere a îndeplinirii condițiilor cerute pentru ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deduse din coroborarea articolului menționat cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, corect s-a reținut de instanța de revizuire că în litigiul finalizat cu pronunțarea Deciziei nr. 881 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, a fost invocată autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 812 din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Astfel, în Dosarul nr. x/2016 ce a fost soluționat definitiv prin decizia a cărui revizuire se solicită, la fond, la termenul din 28 iunie 2018, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel, recurenta A. a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 1092 din 14 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 812 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, depunând și concluzii scrise în acest sens .

La acest aspect, instanța de apel, prin Decizia nr. 881 din 30 iunie 2017 s-a pronunțat în sensul celor arătate în continuare:

"Astfel, relativ la excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința nr. 1092/2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Curtea constată că aceasta nu este incidentă în cauza de față. Hotărârile menționate au fost pronunțate într-un litigiu ce a vizat anularea Raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 și anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2016 de eliberare a reclamantei din funcția public deținută, emisă ca urmare a primirii calificativului "satisfăcător" prin raportul de evaluare menționat. Curtea reține că raportul de evaluare și decizia de eliberare din funcție nu au fost examinate și prin prisma sancțiunii disciplinare în discuție în cauza de față. Astfel, instanțele anterioare nu au judecat sancțiunea respectivă, așa încât nu se poate opune o altă de judecată celei de față. Chiar dacă faptele pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară au fost menționate și în raportul de evaluare, după secțiunea rezervată evaluării efective și acordării calificativului, desființarea pe cale judiciară a raportului nu duce la invalidarea sancțiunii disciplinare, care a fost cercetată și aplicată prin acte administrative distincte de cele specifice evaluării și care constituie obiect separat pentru un examen al legalității".

Prin urmare, în speță, instanța de apel a analizat efectul negativ al autorității de lucru judecat și s-a apreciat că nu se poate reține puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1092 din 14 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 812 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești.

Așadar, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită,instanța a cercetat autoritatea de lucru judecat, sub ambele sale efecte (pozitiv și negativ) cu referire la problemele de drept dezlegate în litigiul ce fost finalizat prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017 și s-a reținut că nu se impune niciunul dintre efectele autorității de lucru judecat.

Prin urmare, în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, astfel încât, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă.

Soluția se impune și pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este și cazul în speța de față, în al doilea proces fiind cercetate efectele lucrului anterior judecat.

Nu este întrunită nici ipoteza de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Întrucât criticile recurentei nu vizează încălcarea niciunei dispoziții de drept substanțial, pretinsele neregularități invocate cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor procedurale nu au relevanța ce li se atribuie de către autoare și nu sunt de natură a atrage incidența acestui motiv de casare și, implicit, nelegalitatea deciziei recurate.

Prin urmare, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit în mod just că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., care să atragă incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În atare situație, susținerea recurentei, în sensul că ar fi întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire în discuție, ca și celelalte argumente invocate în acest context, sunt lipsite de relevanța acordată de autoarea căii de atac și nu pot fi reținute.

În raport cu cele expuse, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3998 din 12 decembrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM