ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1049 din 17 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 1200 din 15

septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul F.I.

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Cererea de revizuire a fost

formulată împotriva sentinței penale nr. 746 din 27 mai 2004 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5601 din 29

octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință prin care F.I. a

fost condamnat, la 10 ani închisoare, pentru două infracțiuni concurente, de

tâlhărie și fals privind identitatea, săvârșite în starea de recidivă prevăzută

de art. 37 lit. b) C. pen.

Prima instanță a reținut că motivul

invocat de revizuient, greșita încadrare juridică a faptei, nu se încadrează în

nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentinței a

declarat apel revizuientul-condamnat, criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 869 din 9

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul.

Împotriva hotărârilor pronunțate a

declarat recurs condamnatul, susținând și în această cale de atac faptul că

cererea sa de revizuire este întemeiată.

Recursul nu este fondat.

În cauză, nu subzistă nici unul din

cazurile de casare ale hotărârilor prevăzute de art. 385

9

C. proc.

pen.

În motivarea cererii sale de

revizuire, revizuientul a susținut că nu a săvârșit cu violență fapta pentru

care a fost condamnat, nu a creat vreun prejudiciu, întrucât bunul vizat nu a

mai ajuns în posesia sa și nu s-a opus arestării, în opinia sa aceste aspecte

sunt de natură să determine schimbarea încadrării juridice în tentativă la

infracțiunea de tâlhărie.

În mod corect instanțele au reținut

că motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 394 alin. (1) pct. 1 lit. e) C. pen., deoarece, a avut

posibilitatea legală de a solicita schimbarea încadrării juridice a faptelor

din infracțiune consumată în infracțiune rămasă în forma tentativei, pe tot

parcursul procesului penal, în cauză neexistând fapte și împrejurări noi care

să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Toate aceste considerente atrag

concluzia că hotărârea pronunțată este legală și temeinică și conform art. 385

15

pct. 15 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.