ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 718 din 3 februarie 2006 Prin sentința penală nr. 313, pronunțată în data de 23 iunie 2005, în dosarul nr. 1564/2004, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea inculpaților F.D. și F.N.T., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de câte un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. Inculpații au fost obligați în solidar la 6.000.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Z.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 31 martie 2003, inculpații s-au deplasat pe terasa plantată cu viță de vie, punctul de lucru S., aparținând SC P. SA Valea lui Traian, au sustras 29 spalieri din beton după care, fiind surprinși de partea vătămată Z.M., care îndeplinea serviciul de pază, i-au aplicat multiple lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, pentru a-și asigura scăparea și posesia bunurilor furate. Împotriva sentinței, în termen legal inculpații F.D. și F.N.T. au declarat apel cu privire la încadrarea juridică în sensul reținerii infracțiunii de furt (inculpatul F.D. neparticipând la agresiune, iar inculpatul F.N.T.

aplicând violențe pentru a se apăra de partea vătămată și nu pentru a-și asigura scăparea și posesia bunurilor) și referitor la individualizarea pedepsei. Prin decizia penală nr. 310/ P din 6 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 864/P/2005, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a admis apelurile declarate și a desființat hotărârea primei instanțe numai cu privire la înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen. S-a apreciat că, pe baza probelor administrate, prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare și a aplicat pedeapsa în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a reținut, însă că apelurile sunt fondate în ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., întrucât din actele dosarului nu rezultă că interzicerea exercițiului drepturilor părintești răspunde unei necesități privind interesele copilului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul F.D., care nu a invocat în scris nici un motiv și, deși legal citat, nu s-a prezentat la judecarea recursului. Apărătorul din oficiu desemnat pentru inculpat a reiterat pentru acesta critica formulată în apel și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând critica formulată și care vizează greșita încadrare juridică a faptei, critica ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., apreciază că aceasta nu este fondată. Apărarea inculpatului că nu a exercitat acte de violență asupra victimei a fost invocată și la instanțele de fond și apel și în mod corect s-a apreciat că nu poate fi primită.

Probele dosarului au relevat că inculpatul F.D. l-a însoțit pe fratele său, coinculpatul F.N.T. când a lovit-o pe partea vătămată și a plecat cu bunurile sustrase în timp ce partea vătămată era agresată de coinculpat. Chiar dacă cei doi inculpați au realizat acțiuni diferite (unul a exercitat actele de violență, iar celălalt a asigurat posesia bunurilor), fiecare răspunde pentru infracțiunea de tâlhărie, din moment ce au desfășurat acțiunile coordonat și concordant. Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.