ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2759/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2759/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 31.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 272.938 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin incendiul provocat în incinta Centrului de Mobila "C." din București, dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 13 martie 2015 și până la dată achitării integrale, dobândă legală penalizatoare care până la data de 25.09.2015 se ridică la suma de 9.522 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 780 din 08.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat cererea de intervenție formulata de S.C. D. S.R.L., ca netimbrată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata sumei de 10000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.A.
Prin decizia nr. 2031A/13.11.2017, Curtea de Apel București, secția a VI a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, a îndreptat eroarea materială din cuprinsul încheierii de ședință din 02.10.2017, în sensul că apărătorul intimatei B. S.A. a susținut că materialele deținute de partea reprezentată "vor arde mai repede decât mobilierul de lemn", iar nu că "au ars" cum greșit s-a menționat; a respins apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și apelul incident formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A.; a admis apelul principal formulat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a majorat cheltuielile de judecată la care este obligată reclamanta, la suma de 20.000 RON; a admis, în parte, cererea apelantei pârâte de obligare a apelantei-reclamante la cheltuieli de judecată în apel și obligă apelanta-reclamantă să plătească cu acest titlu, suma de 10.000 RON.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 6 februarie 2018.
La data de 15 martie 2018 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
În termen legal s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de recurentă, prin care susține că Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 este aplicabilă în speță, atâta timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, precum și al intimatei S.C. B. S.A., prin care susține că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Intimata S.C. B. S.A. a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 18.183,19 RON, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nouă prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Din interpretarea dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.
În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, al cărei obiect este în cuantum de 272.938 RON.
Nu pot fi primite susținerile recurenților exprimate în puncul de vedere la raport în sensul că, față de cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017, hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.
Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.
În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.
Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.
De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."
Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 31 iulie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.
În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.
În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.
Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.
Prețuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".
În speță, decizia instanței de apel atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, prin care s-au solicitat despăgubiri în valoare de 272.938 RON, precum și dobânda calculată la această sumă și care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (2) C. proc. civ., nu este avută în vedere în stabilirea valorii obiectului cererii.
Având în vedere că valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 de RON, prag care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecății este privit ca inadmisibil.
De altfel, prin decizia nr. 52/18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosar nr. x/2018, s-a decis:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)"
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2031A din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimata S.C. B. S.A. în faza procesuală a recursului, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că suma de 18.193,29 RON este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat, în condițiile în care acesta a depus la dosar un punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în care s-a susținut opinia din raport, potrivit căreia, recursul este inadmisibil.
În mod evident, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a însuși onorariului de avocat convenit de către părțile contractului de asistență juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor de judecată pe temeiul acestui contract, care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat și munca prestată de către avocat.
Drept urmare, Înalta Curte va obliga pe recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă S.C. B. S.A. în cuantum de 1000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2031A din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă S.C. B. S.A. în cuantum de 1000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.07.2018.