ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5300/2018

HOTĂRÂRE
11.12.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5300/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 4 septembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 100.000 euro (echivalentul sumei de 450.000 RON, la cursul BNR de 4,5 RON/euro), reprezentând despăgubiri materiale și morale ca urmare a vătămării corporale suferite de reclamantă din vina reprezentanților pârâtei la 6 mai 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ.

Prin cererea depusă la 5 ianuarie 2016, reclamanta a chemat-o în judecată și pe S.C. C. S.A., în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 6468 din 17 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. C. S.A.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și a obligat-o pe această pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și a sumei de 27.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume; a obligat-o pe pârâtă la plata către stat a sumei de 3.870 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de scutire, în limita pretențiilor admise; a stabilit că rămân în sarcina statului cheltuielile procesuale în cuantum de 4.235 de RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta A., cât și pârâta S.C. C. S.A., prin care au formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1875/A din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței primei instanțe; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că: a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.; a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 1.944,16 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat către părți.

Prin încheierea din 30 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus suspendarea judecății recursului, până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care a fost conexat dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluția din 29 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a repus cauza pe rol și a stabilit termen la 12 septembrie 2018, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului.

Prin decizia nr. 2848 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1875/A din 31 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 509 pct. 8 și pct. 11 C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-Civilă la 19 octombrie 2018 sub nr. x/2018.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat, în esență, că este incident motivul privind contrarietatea de hotărâri, întrucât decizia pronunțată în recurs a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională.

Autoarea căii de atac a mai învederat că este incident și motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 11 C. proc. civ., întrucât după pronunțarea deciziei de către instanța de recurs, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.

Intimata S.C. C. S.A. a depus întâmpinare la 6 decembrie 2018, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă (...), anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege anterior evocat stabilește că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate de instanța supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerințe formale sau de admisibilitate.

Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanței de recurs, pronunțată conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

Prin raportare la aceste argumente, instanța supremă constată că prin decizia nr. 2848 din 12 septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei instanței de apel.

Instanța supremă reține și că, deși decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în ședință publică, cu citarea părților, instanța de recurs nu a pronunțat o încheiere de admitere în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Nefiind pronunțată o încheiere de admitere în principiu a recursului, rezultă că procedura de filtrare a recursurilor, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., nu a fost depășită.

În aceste condiții, decizia de respingere a recursului ca inadmisibil urmează regimul juridic al căilor de atac prevăzut de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac., așa cum de altfel s-a consemnat și în dispozitivul deciziei atacate.

Fiind o hotărâre nesupusă niciunei căi de atac, rezultă că decizia nr. 2848 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I, raportat la art. 513 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2848 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2848 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2848/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 04.09.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligar
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2850/2018
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civila, sub nr. x/2016 la data de 14.06.2016 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul C., obligare
ÎCCJ 2018-04-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2018
nței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamantului A.. Prin decizia civilă nr. 1514 din 8 octombrie 2015 Cu
ÎCCJ 2018-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3923/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 februarie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au chemat în judecată pe pârâta H. SA și, în
ÎCCJ 2020-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2537/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, r
Sursă