ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2361/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2015, în urma soluționării conflictului de competență dintre Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Ilfov, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 8 București - Ilfov și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea Notificării nr. 502 din 24 februarie 2014, a Notificării nr. 1505 din 12 noiembrie 2013, a Raportului de evaluare din 8 noiembrie 2013 și pe cale de consecință declararea proiectului eligibil și continuarea procedurii prin semnarea contractului de finanțare.

Prin Sentința nr. 950 din 5 octombrie 2015, Tribunalul Argeș a respins contestația privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva sentinței menționate, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând în fond litigiul, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La data de 11 aprilie 2016, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare a magistraților B., C. și D.

În motivarea cererii de recuzare, recurenta-reclamantă a arătat că magistrații B., C. și D. nu mai pot participa la judecarea pricinii, întrucât încălcând Decizia CCR nr. 485 din 23 iunie 2015 și dovedind o puternică și neexplicată opoziție asupra tuturor solicitărilor recurentei-reclamante, s-au născut motive întemeiate de îndoială a imparțialității acestora. Totodată, a susținut că respingerea cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri în judecarea cauzei poate fi considerată în mod întemeiat o dovadă a antepronunțării instanței și a lipsei de imparțialitate a acesteia.

Cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 15 aprilie 2016, Curtea de Apel Pitești a apreciat că este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42 C. proc. civ. și a respins-o.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 15 aprilie 2016 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs A. S.R.L. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că unul dintre motivele de recuzare îl constituie respingerea probei cu înscrisuri, care nu se încadrează în prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. Motivul invocat a fost de fapt lipsa imparțialității magistraților concretizată prin respingerea cererii de înfățișare a unor înscrisuri la care partea adversă le deținea și la care chiar aceasta făcuse referire pe parcursului procesului, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 293 alin. (2) din C. proc. civ.

Se mai susține că lipsa de imparțialitate a magistraților nu ar putea fi acoperită printr-o decizie formală de repunere pe rol a cauzei, atât timp cât în ședința publică din data de 8 aprilie 2016, vădit lipsită de imparțialitate, instanța a încălcat nu numai Decizia Curții Constituționale nr. 485/2015, cât și art. 82 alin. (1) C. proc. civ., art. 293 alin. (2) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului de față

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cererea de recuzare formulată de A. S.R.L. în cadrul soluționării cererii de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ.

Art. 42 alin. (1) pct. 13 prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa".

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În speța de față, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv al cererii de recuzare, corect s-a reținut că este neîntemeiat, întrucât cauza a fost repusă pe rol pentru a da posibilitatea administratorului recurentei să formuleze concluzii orale, potrivit Deciziei nr. 485/2015 a Curții Constituționale și art. 6 din CEDO.

Referitor la cel de-al doilea motiv al cererii de recuzare, în raport de susținerile părții, se constată că, respingerea probei cu înscrisuri nu se încadrează în prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Soluția instanței bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de recuzare și a celor reținute prin Încheierea recurată, este legală, instanța nefiind obligate să administreze o altă probă care în opinia recurentei, era relevantă pentru soluționarea recursului.

În consecință, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM