ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1917/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. x/2015 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu B.- Filiala Brăila (SLPR) să se constate nulitatea deciziei de sancționare din 5.02.2015 a Biroului executiv al filialei Brăila și a hotărârii din data de 5.03.2015 a Consiliului sindical al filialei Brăila.

Prima instanță învestită, Tribunalul Brăila, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 511 din 17 iunie 2015, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brăila, instanță care, prin sentința civilă nr. 7896 din 5 noiembrie 2015, a declinat, la rândul său, cauza în favoarea Tribunalului Brăila.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 17F din 20 ianuarie 2016 a dispus trimiterea acțiunii civile având ca obiect "constatare nulitate act juridic" formulată de reclamanta A. la Tribunalul Brăila-complet specializat în materie civilă.

Tribunalul Brăila, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 239 din 17 martie 2017 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 85F/CC din 18 aprilie 2015, a soluționat conflictul negativ de competență și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă reținând că obiectul litigiului este "constatare nulitatea act" și nu un conflict de muncă, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Prin sentința civilă nr. 550 din 20 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către pârât.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta A. și apel incident pârâtul B.-Filiala Brăila.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 101A din 7 aprilie 2017 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea, a constatat nulitatea deciziei de sancționare a reclamantei din 5.02.2015 a Biroului Executiv al Filialei Brăila și a Hotărârii Consiliului Sindical al Filialei din 5.03.2015 de menținere a sancțiunii excluderii din Filiala Brăila a B.a reclamantei. A respins apelul incident declarat de pârâtul B.- Filiala Brăila.

Pârâtul B.- Filiala Brăila a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs pârâtul a criticat decizia atacată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susținând nelegalitatea hotărârii motivat de împrejurarea că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât cenzurarea celor două acte sindicale a căror nulitate s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată nu era de competența instanțelor judecătorești. A susținut că actele contestate nu puteau fi supuse controlului judecătoresc și, prin aceasta, a fost încălcat dreptul la liberă asociere și autoreglementare.

O altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a reținut lipsa motivării actului contestat, aspect care ține de forma actului și nu de fondul său. Invocă recurentul că nu și-a putut formula apărările corespunzătoare, deoarece argumentele reținute de instanța de apel referitoare la încălcarea dreptului la apărare și libera exprimare a opiniilor nu au fost invocate în acțiunea introductivă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, constatându-se că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 47-49 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a fost comunicat părților, fiind înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere al intimatei-reclamante A.

b. Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, reținând dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de pârâtul B.Filiala Brăila (SLPR), fixând termen de judecată la 17 mai 2018 cu citarea părților, în ședință publică.

Examinând hotărârea atacată în limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâtul a invocat nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece litigiul nu este de competența generală a instanțelor judecătorești. S-a susținut că cele două acte sindicale contestate trebuie circumscrise cadrului legal instituit prin Legea nr. 62/2011, situație în care cenzurarea acestor acte nu cade în competența instanțelor judecătorești, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiile organizării și desfășurării activității în organizațiile sindicale.

Critica recurentului este neîntemeiată.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. reglementează situația depășirii de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat.

Exercitarea controlului judecătoresc în privința actelor juridice care fac obiectul dosarului de față nu poate constitui o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești, așa cum, eronat, susține recurentul. Aceasta întrucît, controlul judecătoresc a fost limitat doar la verificarea regularității desfășurării procedurii statutare în fața organelor cu atribuții jurisdicționale ale organizației sindicale și nu a oportunității sancțiunii aplicate reclamantei de către organele statutare ale sindicatului.

Prin urmare, nu se poate susține cu temei încălcarea normelor privind necompetența generală sau jurisdicțională, atât timp cât controlul exercitat a fost realizat în virtutea principiului constituțional al liberului acces la justiție (art. 21 din Constituție), ceea ce determină plenitudinea de competență a instanțelor judecătorești în materie contencioasă. Or, după cum s-a arătat, controlul exercitat de instanțele de fond a fost realizat în considerarea normelor statutare ale organizației sindicale relativ la stabilirea și aplicarea sancțiunii, verificare care nu a adus nicio atingere dreptului la liberă asociere și autoreglementare internă, din moment ce- prin examinarea realizată - nu s-a săvârșit vreun act care să impieteze exercitarea deplină a drepturilor organizației sindicale în elaborarea propriilor reglementări care guvernează organizarea și activitatea recurentului-pârât.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susținut că verificarea instanțelor în privința actelor sindicale contestate trebuia realizată din perspectiva cadrului legal instituit prin Legea nr. 62/2011 privind Legea dialogului social și nu a normelor de drept comun.

Susținerea recurentului nu poate fi primită, întrucât prin sentința civilă nr. 85/F/CC/18.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă s-a reținut că obiectul judecății îl constituie o cerere de constatare a nulității deciziei de sancționare din 5.02.2015 a Biroului executiv al filialei Brăila și a hotărârii din data de 5.03.2015 a Consiliului sindical al filialei Brăila prin care s-a dispus excluderea reclamantei din sindicat, în raport de care a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă. Astfel, în cadrul regulatorului de competență s-a stabilit că, într-adevăr, potrivit Legii nr. 62/2011 judecătoria în a cărei rază își are sediul sindicatul respectiv are competența materială în a soluționa cererile de dobândire a personalității acestuia (s.n., a sindicatului), de înregistrare și modificare a statutului organizațiilor sindicale, precum și cu privire la constatarea condițiilor de reprezentativitate, însă acțiunea de față nu face parte din sfera acțiunilor prevăzute de respectivul act normativ, ceea ce determină aplicabilitatea prevederilor dreptului comun.

Astfel, în contextul în care nu a fost contestat cadrul procesual al învestirii instanței de fond și al aplicabilității normelor de drept comun în verificarea legalității desfășurării procedurii statutare în legătură cu luarea măsurilor sancționatorii dispuse în privința reclamatei, nu se poate reține că instanța ar fi săvârșit un act de natură a depăși autoritatea puterii judecătorești, întrucât controlul exercitat se înscrie în sfera competenței sale generale.

Printr-o altă critică, formulată de recurent, a fost invocat motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susținându-se nelegalitatea deciziei atacate întrucât nu a avut posibilitate de a formula apărări în legătură cu aspectele reținute de instanța de apel care au condus la anularea actelor contestate, care vizau lipsa motivării actului scris și a dreptului de exprimare a opiniilor.

Contrar susținerilor recurentului, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a contestat legalitatea actelor emise invocând, printre altele, și considerentul potrivit căruia măsurile dispuse de către pârât nu cuprind motivele de fapt care au stat la baza sancționării sale, deficiență care ar atrage imposibilitatea sa de a-și exercita efectiv dreptul prevăzut de art. 7 lit. e) din Statut, respectiv "dreptul de a se exprima liber în cadrul sindicatului".

Or, examinarea legalității actelor juridice contestate în cauză a fost realizată de către instanța de apel în raport cu susținerile reclamantei, procedând, astfel, la verificarea modului în care reclamanta a avut posibilitatea - pe parcursul derulării procedurii statutare - să-și exercite deplin dreptul la apărarea cu ocazia stabilirii și aplicării sancțiunii.

În aceste circumstanțe, neregularitatea procedurală evocată de recurentă sub aspectul încălcării dreptului la apărare în contextul analizei realizată de instanța de apel, trebuie examinată, sub aspectul sancțiunii pe care o reclamă, din perspectiva dispozițiilor înscrise în art. 175 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "actele de procedură sunt lovite de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestora".

Or, raportat la motivele de fapt și de drept ale cereii deduse judecății, Curtea de Apel - în calea devolutivă a apelului exercitat de reclamantă - a reținut că dreptul reclamantei la apărare efectivă a fost încălcat atât timp cât hotărârile de sancționare nu cuprind argumentele care au condus la stabilirea și aplicarea sancțiunii de excludere a acesteia din sindicat. În acest context, recurentul pârât avea cunoștință de motivele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiterate cu ocazia exercitării căii de atac a apelului, astfel încât nu se poate reține că recurenta nu a avut posibilitatea să-și formuleze în cauză apărările necesare.

În acest context, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare al recurentului deoarece motivele de fapt și de drept ale cererii, precum și motivele de apel au fost comunicate și puse în discuția părților, astfel încât recurentul nu a suferit nicio vătămare directă a neregularității procesuale reclamate de natură să atragă sancțiunea anulării hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare în raport cu care motivul de recurs va fi înlăturat nefiind întemeiat.

Drept urmare, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 4 și 5 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., acesta va fi obligat să plătească intimatei-reclamantă A. suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței aflată la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.Filiala Brăila (SLPR) împotriva deciziei nr. 101A din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 100 de RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.05.2018.