ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 350/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

350 din 20 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 75 din 7

februarie 2005, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații:

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte

vătămată, C.A.); 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată, B.T.); 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată L.E.).

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului I.M. pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

beneficiul liberării condiționate a restului de 378 zile închisoare din

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/2001 a

Judecătoriei Sighișoara, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8

ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția

de la 15 martie 2004 la zi.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. (parte vătămată C.A.); 7 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. (parte vătămată B.T. și 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. (parte vătămată L.E.).

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului B.F. pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art.

346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., a obligat pe inculpații I.M. și B.F.

în solidar la despăgubiri civile după cum urmează:

- 657.000 lei către partea civilă

C.A.S. București;

- 3.100.000 lei către partea civilă

C.A.;

- 11.200.000 lei către partea civilă

B.T.;

- 7.200.000 lei către partea civilă

L.E.

Fiecare inculpat a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, în noaptea de 31 decembrie 2003, inculpații I.M. și B.F. au lovit

în mod repetat părțile vătămate C.A., B.T. și L.E., aflați în localul I.C.W.S. din

municipiul Brașov, la început pentru motivul că părțile vătămate erau din

municipiul București.

Apoi inculpații au continuat să

lovească în mod repetat părțile vătămate timp de două ore pentru a le fura

articole de îmbrăcăminte, în valoare de 1.200.000 lei părții vătămate B.T., în

valoare de 380.000 lei părții vătămate L.E. căruia i-au furat și un telefon

mobil marca Nokia 3310 în valoare de 7.180.000 lei iar părții vătămate C.A.

i-au furat articole de îmbrăcăminte și suma de 200.000 lei cauzându-i o pagubă

totală de 3.100.000 lei.

Inculpatul B.F. a urcat părțile

vătămate într-un taxi și le-a însoțit până în Gara C.F.R. Brașov, pe drum

deposedându-l pe B.T. și de un rucsac.

În urma loviturilor primite părțile

vătămate au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale după cum

urmează: 6-7 zile îngrijiri medicale, partea vătămată C.A., 10-12 zile

îngrijiri medicale, partea vătămată B.T. și 22-24 zile îngrijiri medicale,

partea vătămată L.E.

Împotriva hotărârii a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a criticat-o pentru greșita

individualizare a pedepselor pe care le-a apreciat prea blânde și a cerut

majorarea lor.

Au mai declarat apel inculpații I.M.

și B.F.

Inculpatul I.M. a criticat hotărârea

pentru greșita încadrare juridică dată faptelor solicitând schimbarea

încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și

art. 181 C. pen., întrucât el s-a mărginit să lovească părțile vătămate fără a

le fura bunuri.

Inculpatul B.F. a cerut restituirea

cauzei la procuror, motivând că urmărirea penală este lovită de nulitate

întrucât a fost efectuată în lipsa lui, în timp ce se afla în străinătate.

Prin decizia penală nr. 269 din 29

august 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Brașov și inculpați împotriva sentinței atacate și

rejudecând cauza a majorat pedepsele inculpaților după cum urmează:

- Pentru inculpatul I.M., la câte 8

ani închisoare, pentru infracțiunile de tâlhărie comise în paguba părților

vătămate C.A. și B.T. și, la 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie

comisă în paguba părții vătămate L.E. Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b)

C. pen., a contopit pedepsele în cea mai grea de 9 ani închisoare. A menținut

revocarea restului de pedeapsă neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 341/2001 a Judecătoriei Sighișoara pe care a contopit-o cu pedeapsa

din cauză urmând ca în final să execute 9 ani închisoare.

A interzis inculpatului numai

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

- Pentru inculpatul B.F., la câte 7

ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunile de tâlhărie comise în paguba

părților vătămate C.A. și B.T. și, la 8 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie comisă în paguba lui L.E.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele și a aplicat-o pe cea mai grea de 8 ani și 6

luni închisoare.

A interzis inculpatului B.F. numai

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Din pedeapsa aplicată inculpatului I.M.

a computat perioada prevenției de la 15 martie 2004 la zi și a menținut

arestarea preventivă a acestuia. A menținut restul dispozițiilor hotărârii

atacate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpații I.M. și B.F.

În recursul lui inculpatul I.M. a

criticat decizia pentru menținerea încadrării juridice dată faptei la instanța

de fond și a cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de tâlhărie

în două infracțiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și una prevăzută de

art. 181 C. pen. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei. Motivele invocate de

recurent sunt cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct.

14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului nu este

fondat.

Din probele administrate, amplu analizate

din decizia atacată respectiv declarațiile părților vătămate, ale inculpatului I.M.

și ale martorilor, rezultă neîndoielnic că inculpatul I.M. a lovit părțile

vătămate ca și B.F. Este, de asemenea, stabilit cu certitudine că inculpații au

furat de la părțile vătămate bunurile expuse în hotărârea instanței de fond.

Chiar reală de-ar fi apărarea inculpatului I.M. că el s-a limitat să bată

părțile vătămate din moment ce a comis faptele împreună cu B.F. care potrivit

apărării recurentului ar fi singurul ce a furat bunurile, el tot rămâne coautor

la infracțiunile de tâlhărie întrucât potrivit textului art. 211 alin. (1) C.

pen., nu este obligatoriu ca făptuitorul să comită ambele acțiuni prin care se

consumă infracțiunea de tâlhărie. Când există coautori, este suficient ca unul

din autori să comită violențele iar celălalt să fure bunurile dacă ambii

conlucrează în realizarea aceluiași scop, respectiv deposedarea părții vătămate

de un bun.

Ori, rezultă că în cauză inculpații

au acționat exact în acest scop, acela al deposedării părților vătămate de

bunurile arătate fiind irelevantă împrejurarea că unul din inculpați a

exercitat violențele iar celălalt a furat bunurile.

Nici critica cu privire la pedeapsă

nu este fondată.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatul a comis trei infracțiuni

de tâlhărie, toate în condițiile art. 211 alin. (2

1

) C. pen., pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani. Or pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului de 9 ani închisoare este aproape de limita

minimă prevăzută de lege deși inculpatul este recidivist și a comis un concurs

de 3 infracțiuni, acestea fiind împrejurări de natură să agraveze răspunderea

penală a inculpatului.

Nu există în cauză nici o situație

de natură a atenua răspunderea inculpatului astfel că legal, pedeapsa aplicată

nu poate fi redusă.

În recursul inculpatului B.F.,

acesta a cerut casarea hotărârii și restituirea cauzei la procuror întrucât

acesta nu a fost audiat în cursul urmăririi penale deși a plecat din țară abia

la 5 luni după ce a comis fapta.

În aceste condiții, susține

inculpatul recurent, urmărirea penală este lovită de nulitate absolută și prin

urmare și actele ulterioare inclusiv hotărârile judecătorești de condamnare.

Recursul nu este fondat.

Din actele de urmărire penală

rezultă că Poliția municipiului Brașov a început urmărirea penală împotriva lui

B.F. la 10 iunie 2004 și a continuat până la 15 iulie 2004, în lipsa lui, când

organele de urmărire penală au întocmit referatul de terminare a urmăririi

penale cu respectarea prevederilor art. 254 și 260 C. proc. pen., referitoare

la situația urmăririi penale în cauze cu învinuitul dispărut.

În cursul urmăririi penale organele

de urmărire penală au căutat să-l găsească pe inculpat așa cum rezultă din

procesele verbale de la dosarul de urmărire penală și adresele către S.E.I.P. Brașov

– B.E.P.– din Poliția municipiului Brașov, în cele din urmă inculpatul fiind

dat în urmărire generală.

A rezultat că inculpatul B.F. a

plecat în Germania la 10 mai 2004, înainte de începerea urmăririi penale, și

s-a întors la 10 septembrie 2004 când deja era trimis în judecată.

Cum procedura penală cunoaște

instituția urmăririi penale și a trimiterii în judecată a inculpatului dispărut

de la domiciliu, în cauză nu există situația prevăzută de art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la nulitatea absolută.

De altfel, în cursul judecății în

fond și în apel inculpatul, în stare de libertate a fost audiat și a putut

să-și facă apărările, neexistând motive pentru a aprecia că inculpatului i s-ar

fi încălcat dreptul la apărare.

În cauză nu există motive de

restituire a cauzei la procuror.

Examinând cauza și potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un alt motiv de

casare a deciziei care ar putea influența pozitiv situația recurentului.

Starea de fapt este corect reținută,

încadrarea juridică este legală iar pedeapsa, aproape de limita minimă este

just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursurile inculpaților, ca nefondate,

a computat prevenția din durata pedepsei aplicate inculpatului I.M. și a obligat

pe fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.