ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

745 din 3 februarie 2006

Prin încheierea pronunțată în

ședința publică din 11 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II–a

penală, a menținut starea de arest a inculpaților D.S., M.P., S.M., P.A. și B.I.

trimiși în judecată în stare de arest alături de alți inculpați, condamnați

prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005, sentință pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 5726/2004.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că, neputându-se pronunța asupra vinovăției inculpaților cu privire la

comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, la acest moment procesual există

indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpații au săvârșit

fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat de pericol social,

gravitatea acestora determinată de împrejurările în care se reține că ar fi

fost comise justificând aprecierea că lăsarea lor în libertate ar prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică cu atât mai mult cu cât o parte dintre

inculpați nu se află la primul conflict cu legea penală.

În continuare, considerentele

hotărârii, instanța a mai reținut că susținerile formulate de majoritatea

inculpaților arestați ce pun în discuție rezonabilitatea duratei arestului preventiv

nu pot fi primite și nu pot conduce la o altă concluzie cu privire la starea în

care urmează a fi cercetați în continuare. Durata procedurilor judiciare și în

particular a arestului preventiv este avută în vedere de normele internaționale

ce au prioritate față de reglementările interne câtă vreme ele se referă la

drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cu toate acestea, termenul

rezonabil de soluționare a unei cauze se apreciază în funcție de anumite

criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părților și, respectiv a

autorităților. Instanța de fond reține că, din această perspectivă nu se poate

susține că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a acestei cauze, ținând

seama de complexitatea deosebită a acesteia (6 dosare conexate în care sunt

cercetați 31 de inculpați).

În ce privește susținerea inculpatului

S.M. cu referire la nerespectarea dispozițiilor legale privind nepublicitatea

ședinței de judecată, deoarece este cercetat pentru o infracțiune prevăzută de

Legea nr. 678/2001, Curtea a reținut că este prevăzută sub sancțiunea nulității

absolute numai nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la publicitatea

ședinței de judecată.

Curtea a mai reținut că toate

referirile inculpaților ce pun în discuție circumstanțele personale ale

acestora nu pot fi avute în vedere cu ocazia discutării stării de arest ce

urmează a fi reținute cu ocazia soluționării fondului cauzei.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs inculpații D.S., M.P., S.M., P.A. și B.I.

Recurenții inculpați D.S., M.P. și P.A.

au solicitat să se aprecieze asupra temeiniciei și legalității măsurii

arestării preventive, considerând că hotărârea de menținere a acestei măsuri

preventive este nelegală și netemeinică.

Recurentul inculpat S.M. a solicitat

a se constata că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a încetat, impunându-se revocarea acesteia și punerea sa în libertate.

Recurentul a solicitat a se observa că a fost judecat de instanța de fond și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, situație în

care este incidentă o procedură prevăzută în art. 24 alin. (1) din aceeași lege,

și s-ar fi impus ca judecarea cauzei să fie făcută în ședință secretă și nu în

ședință publică. Încălcându-se aceste norme legale, în opinia recurentului,

operează o nulitate absolută și nu o nulitate relativă, cum greșit s-a reținut

prin încheierea atacată.

Încheierea recurată este criticată

și sub aspectul greșitei aprecieri a duratei rezonabile a arestului preventiv,

susținându-se că sunt încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., inculpatul

aflându-se în arest preventiv de un an și 6 luni.

Recurentul inculpat B.I. critică

încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se

reține că recurentul a fost arestat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7

alin. (1) – (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

ulterior, reținându-se în sarcina sa numai infracțiunea prevăzută de art. 329 alin.

(1) și (2) pentru care a fost trimis în judecată. În aceste condiții, consideră

că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării și nu au apărut

temeiuri noi care să justifice menținerea arestării și nici probe certe care să

conducă la concluzia că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru

ordinea publică. De asemenea, consideră că hotărârea nu este corect motivată,

pentru fiecare inculpat în parte.

Alte motive de recurs, invocate de

inculpat se referă la nelegalitatea hotărârii pronunțate.

În opinia recurentului, instanța de

fond a făcut o greșită aplicare a legii menținând măsura arestării preventive

în pofida încălcărilor normelor de procedură penală privind disjungerea și

conexarea în faza de urmărire penală.

Se susține că din dosarul nr. 109/P/2004

cauza nu a fost disjunsă cu privire la inculpatul B.I. ci numai cu privire la

alte persoane.

Consideră recurentul că toată

activitatea de urmărire penală efectuată în cauzele nr. 265/P/2004, 275/P/2004

și 367/D/P/2004 este lovită de nulitate absolută, deoarece s-a efectuat în

lipsa unor ordonanțe de disjungere care să privească faptele ce au făcut

obiectul dosarului nr. 109/P/2004.

Un alt motiv de recurs se referă la

competența materială a instanței. Astfel, se susține că nu au fost respectate

dispozițiile legale privind competența după materie, deoarece infracțiunea

pentru care a fost trimis în judecată este de competența judecătoriei, și a

fost judecat de un tribunal ca urmare a încălcării principiilor care guvernează

instituția conexării.

Recurentul, invocă și circumstanțele

personale.

Recursurile sunt nefondate.

Încheierea pronunțată de instanță

este temeinică și legală.

Funcționalitatea măsurilor

preventive, în speță arestarea preventivă, constă în a preveni sau înlătura

împrejurările care împiedică realizarea în bune condițiuni a procesului penal.

Cu ocazia verificărilor privind

arestarea inculpaților în cursul judecății, în temeiul art. 300

2

C.

proc. pen., instanța sesizată cu cererea de apel a inculpaților împotriva unei

hotărâri de condamnare în mod corect a apreciat că măsura arestării preventive

luată în cauză este legală și temeinică și a procedat potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Inculpații D.S., M.P. și P.A. au

fost condamnați pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de

trimitere în judecată, Curtea, în mod corect apreciind că la acest moment

procesual, deși nu se poate pronunța asupra vinovăției inculpaților în

comiterea faptelor, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen.,

că inculpații ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat

de pericol social, gravitatea acestora fiind determinată de împrejurările în

care se reține că ar fi fost comise, justificând aprecierea că lăsarea în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, subzistând

temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive față de recurenți.

Recurentul inculpat a solicitat revocarea

măsurii arestării preventive, apreciind că a fost judecat de instanță într-o

ședință publică, deși art. 24 din Legea nr. 678/2001 impunea judecarea cauzei

în ședință secretă.

Motivul invocat nu este întemeiat.

Potrivit art. 126 din Constituție

judecata se desfășoară în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de

lege.

O dispoziție similară cuprinde și Legea

de organizare judiciară. Publicitatea este înscrisă, de asemenea, în art. 290 C.

proc. pen.

Deoarece publicitatea ședinței dă

conținut și eficiență realizării rolului educativ al procesului penal și

asigură controlul opiniei publice asupra actului de justiție, această regală de

o importanță maximă a fost prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității

absolute [(art. 197 alin. (2) C. proc. pen.)].

Art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu

se aplică situațiilor de excepție, când judecata ar trebui să se desfășoare în

ședință secretă ori nepublică.

Pentru încălcarea acestor dispoziții

legale, sancțiunea procedurală care se aplică este nulitatea relativă, numai în

cazul în care se demonstrează îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de

legiuitor, inclusiv vătămarea procesuală care s-a adus părții vătămate în

condiții de publicitate. Dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 678/2001,

ocrotesc interesele persoanei vătămate și nu interese generale.

Referitor la durata rezonabilă a

măsurii arestării preventive, hotărârea recurată este, de asemenea temeinică și

legală.

Întradevăr, în materia măsurilor

preventive un document internațional, care stă la baza reglementărilor din

legislațiile procesual penale europene este „Convenția europeană a drepturilor

omului”, din art. 5 al acesteia degajându-se câteva idei generale despre

privațiunea de libertate, printre care și aceea că trebuie să fie limitată în

timp, în așa fel încât până la soluționarea definitivă a cauzelor penale

măsurile de prevenție să aibă o durată cât mai scurtă.

În mod corect instanța, a reținut că

termenul de soluționare a unei cauze se apreciază în funcție de anumite

criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părților și respectiv a

autorităților.

Deși este criticată de recurenți

conexarea celor 6 dosare, în acest cadru procesual instanța nu poate examina

legalitatea măsurii de conexare luată în cauză, așa încât instanța a apreciat

asupra necesității menținerii măsurii arestării, preventive a inculpaților,

apreciind termenul rezonabil al privațiunii de libertate prin prisma complexității

cauzei (6 dosare conexate în care sunt cercetați 31 inculpați). De asemenea, în

acord cu cerințele documentului internațional invocat, instanța a analizat

conduita organelor judiciare, care prin măsurile dispuse au urmărit rezolvarea

cu celeritate a cauzei fără ca acestea să împieteze asupra aflării adevărului.

Pe de altă parte, din lucrările dosarului rezultă că au existat motive de

amânare a cauzei care au vizat dreptul la apărare al inculpaților

(imposibilitatea de prezentare a avocaților la judecata cauzei, neasigurarea dreptului

la apărare etc.).

Revocarea măsurii arestării

preventive poate fi dispusă de judecător numai în condițiile art. 139 alin. (2)

C. proc. pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea

măsurii arestării preventive și dispozițiile art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen.

Instanța în mod corect a constatat

și în cazul inculpatului S.M. că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă nu au încetat, și acestea, impun în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

Nemotivarea hotărârii, invocată de

recurentul inculpat B.I., nu poate fi reținută.

În condițiile în care părțile invocă

critici comune, instanța poate reține un considerent comun fără a se putea

susține că instanța nu a făcut o analiză pentru fiecare inculpat.

Chiar dacă în sarcina inculpatului B.I.

a fost reținută o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2)

C. proc. pen., nu se poate concluziona că nu se mai impune menținerea arestării

preventive, considerentele reținute pentru ceilalți inculpați fiind valabile și

pentru acesta.

De asemenea, în acest cadru

procesual, recurs împotriva unei încheieri prin care au fost menținute măsurile

arestărilor preventive ale inculpaților, nu pot fi analizate neregularitățile

procedurale invocate de recurent, cu privire la disjungere și conexare, urmând

ca aceste motive să fie susținute la soluționarea în fond a cauzei. Aceste

măsuri nu pot fi atacate separat cu recurs. Prin acest considerent, se răspunde

și motivului privind instanța competentă material, deoarece recurentul a

apreciat că a fost judecat în primă instanță de tribunal în loc să fie judecat

de o judecătorie deoarece au fost greșit conexate cauzele.

Toate aceste considerente atrag

concluzia că hotărârea recurată este legală și temeinică și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați recurenții la cheltuieli judiciare statului.