ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 745 din 3 februarie 2006 Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a menținut starea de arest a inculpaților D.S., M.P., S.M., P.A. și B.I. trimiși în judecată în stare de arest alături de alți inculpați, condamnați prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005, sentință pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5726/2004. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, neputându-se pronunța asupra vinovăției inculpaților cu privire la comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, la acest moment procesual există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc.

pen., că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat de pericol social, gravitatea acestora determinată de împrejurările în care se reține că ar fi fost comise justificând aprecierea că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică cu atât mai mult cu cât o parte dintre inculpați nu se află la primul conflict cu legea penală. În continuare, considerentele hotărârii, instanța a mai reținut că susținerile formulate de majoritatea inculpaților arestați ce pun în discuție rezonabilitatea duratei arestului preventiv nu pot fi primite și nu pot conduce la o altă concluzie cu privire la starea în care urmează a fi cercetați în continuare.

Durata procedurilor judiciare și în particular a arestului preventiv este avută în vedere de normele internaționale ce au prioritate față de reglementările interne câtă vreme ele se referă la drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cu toate acestea, termenul rezonabil de soluționare a unei cauze se apreciază în funcție de anumite criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părților și, respectiv a autorităților. Instanța de fond reține că, din această perspectivă nu se poate susține că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a acestei cauze, ținând seama de complexitatea deosebită a acesteia (6 dosare conexate în care sunt cercetați 31 de inculpați). În ce privește susținerea inculpatului S.M.

cu referire la nerespectarea dispozițiilor legale privind nepublicitatea ședinței de judecată, deoarece este cercetat pentru o infracțiune prevăzută de Legea nr. 678/2001, Curtea a reținut că este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute numai nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la publicitatea ședinței de judecată. Curtea a mai reținut că toate referirile inculpaților ce pun în discuție circumstanțele personale ale acestora nu pot fi avute în vedere cu ocazia discutării stării de arest ce urmează a fi reținute cu ocazia soluționării fondului cauzei. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații D.S., M.P., S.M., P.A. și B.I. Recurenții inculpați D.S., M.P. și P.A. au solicitat să se aprecieze asupra temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, considerând că hotărârea de menținere a acestei măsuri preventive este nelegală și netemeinică.

Recurentul inculpat S.M. a solicitat a se constata că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a încetat, impunându-se revocarea acesteia și punerea sa în libertate. Recurentul a solicitat a se observa că a fost judecat de instanța de fond și pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, situație în care este incidentă o procedură prevăzută în art. 24 alin. (1) din aceeași lege, și s-ar fi impus ca judecarea cauzei să fie făcută în ședință secretă și nu în ședință publică. Încălcându-se aceste norme legale, în opinia recurentului, operează o nulitate absolută și nu o nulitate relativă, cum greșit s-a reținut prin încheierea atacată. Încheierea recurată este criticată și sub aspectul greșitei aprecieri a duratei rezonabile a arestului preventiv, susținându-se că sunt încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., inculpatul aflându-se în arest preventiv de un an și 6 luni.

Recurentul inculpat B.I. critică încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se reține că recurentul a fost arestat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) – (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., ulterior, reținându-se în sarcina sa numai infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) pentru care a fost trimis în judecată. În aceste condiții, consideră că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea arestării și nici probe certe care să conducă la concluzia că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. De asemenea, consideră că hotărârea nu este corect motivată, pentru fiecare inculpat în parte.

Alte motive de recurs, invocate de inculpat se referă la nelegalitatea hotărârii pronunțate. În opinia recurentului, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii menținând măsura arestării preventive în pofida încălcărilor normelor de procedură penală privind disjungerea și conexarea în faza de urmărire penală. Se susține că din dosarul nr. 109/P/2004 cauza nu a fost disjunsă cu privire la inculpatul B.I. ci numai cu privire la alte persoane. Consideră recurentul că toată activitatea de urmărire penală efectuată în cauzele nr. 265/P/2004, 275/P/2004 și 367/D/P/2004 este lovită de nulitate absolută, deoarece s-a efectuat în lipsa unor ordonanțe de disjungere care să privească faptele ce au făcut obiectul dosarului nr. 109/P/2004.

Un alt motiv de recurs se referă la competența materială a instanței. Astfel, se susține că nu au fost respectate dispozițiile legale privind competența după materie, deoarece infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este de competența judecătoriei, și a fost judecat de un tribunal ca urmare a încălcării principiilor care guvernează instituția conexării. Recurentul, invocă și circumstanțele personale. Recursurile sunt nefondate. Încheierea pronunțată de instanță este temeinică și legală. Funcționalitatea măsurilor preventive, în speță arestarea preventivă, constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condițiuni a procesului penal. Cu ocazia verificărilor privind arestarea inculpaților în cursul judecății, în temeiul art. 300 2 C. proc.

pen., instanța sesizată cu cererea de apel a inculpaților împotriva unei hotărâri de condamnare în mod corect a apreciat că măsura arestării preventive luată în cauză este legală și temeinică și a procedat potrivit art. 160 b C. proc. pen. Inculpații D.S., M.P. și P.A. au fost condamnați pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată, Curtea, în mod corect apreciind că la acest moment procesual, deși nu se poate pronunța asupra vinovăției inculpaților în comiterea faptelor, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpații ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat de pericol social, gravitatea acestora fiind determinată de împrejurările în care se reține că ar fi fost comise, justificând aprecierea că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, subzistând temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive față de recurenți.

Recurentul inculpat a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că a fost judecat de instanță într-o ședință publică, deși art. 24 din Legea nr. 678/2001 impunea judecarea cauzei în ședință secretă. Motivul invocat nu este întemeiat. Potrivit art. 126 din Constituție judecata se desfășoară în ședință publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. O dispoziție similară cuprinde și Legea de organizare judiciară. Publicitatea este înscrisă, de asemenea, în art. 290 C. proc. pen. Deoarece publicitatea ședinței dă conținut și eficiență realizării rolului educativ al procesului penal și asigură controlul opiniei publice asupra actului de justiție, această regală de o importanță maximă a fost prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute [(art. 197 alin. (2) C. proc.

pen.)]. Art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu se aplică situațiilor de excepție, când judecata ar trebui să se desfășoare în ședință secretă ori nepublică. Pentru încălcarea acestor dispoziții legale, sancțiunea procedurală care se aplică este nulitatea relativă, numai în cazul în care se demonstrează îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de legiuitor, inclusiv vătămarea procesuală care s-a adus părții vătămate în condiții de publicitate. Dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 678/2001, ocrotesc interesele persoanei vătămate și nu interese generale. Referitor la durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, hotărârea recurată este, de asemenea temeinică și legală.

Întradevăr, în materia măsurilor preventive un document internațional, care stă la baza reglementărilor din legislațiile procesual penale europene este „Convenția europeană a drepturilor omului”, din art. 5 al acesteia degajându-se câteva idei generale despre privațiunea de libertate, printre care și aceea că trebuie să fie limitată în timp, în așa fel încât până la soluționarea definitivă a cauzelor penale măsurile de prevenție să aibă o durată cât mai scurtă. În mod corect instanța, a reținut că termenul de soluționare a unei cauze se apreciază în funcție de anumite criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părților și respectiv a autorităților.

Deși este criticată de recurenți conexarea celor 6 dosare, în acest cadru procesual instanța nu poate examina legalitatea măsurii de conexare luată în cauză, așa încât instanța a apreciat asupra necesității menținerii măsurii arestării, preventive a inculpaților, apreciind termenul rezonabil al privațiunii de libertate prin prisma complexității cauzei (6 dosare conexate în care sunt cercetați 31 inculpați). De asemenea, în acord cu cerințele documentului internațional invocat, instanța a analizat conduita organelor judiciare, care prin măsurile dispuse au urmărit rezolvarea cu celeritate a cauzei fără ca acestea să împieteze asupra aflării adevărului. Pe de altă parte, din lucrările dosarului rezultă că au existat motive de amânare a cauzei care au vizat dreptul la apărare al inculpaților (imposibilitatea de prezentare a avocaților la judecata cauzei, neasigurarea dreptului la apărare etc.).

Revocarea măsurii arestării preventive poate fi dispusă de judecător numai în condițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii arestării preventive și dispozițiile art. 160 b alin. (2) C. proc. pen. Instanța în mod corect a constatat și în cazul inculpatului S.M. că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, și acestea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Nemotivarea hotărârii, invocată de recurentul inculpat B.I., nu poate fi reținută. În condițiile în care părțile invocă critici comune, instanța poate reține un considerent comun fără a se putea susține că instanța nu a făcut o analiză pentru fiecare inculpat.

Chiar dacă în sarcina inculpatului B.I. a fost reținută o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. proc. pen., nu se poate concluziona că nu se mai impune menținerea arestării preventive, considerentele reținute pentru ceilalți inculpați fiind valabile și pentru acesta. De asemenea, în acest cadru procesual, recurs împotriva unei încheieri prin care au fost menținute măsurile arestărilor preventive ale inculpaților, nu pot fi analizate neregularitățile procedurale invocate de recurent, cu privire la disjungere și conexare, urmând ca aceste motive să fie susținute la soluționarea în fond a cauzei. Aceste măsuri nu pot fi atacate separat cu recurs. Prin acest considerent, se răspunde și motivului privind instanța competentă material, deoarece recurentul a apreciat că a fost judecat în primă instanță de tribunal în loc să fie judecat de o judecătorie deoarece au fost greșit conexate cauzele.

Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea recurată este legală și temeinică și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați recurenții la cheltuieli judiciare statului.