ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1046/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1046/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 292/2003

pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. 1358/P/2003, inculpatul O.G.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de propagandă naționalist,

șovină, prevăzută de art. 317 C. pen., și de răspândire, vânzare, confecționare

și deținere în vederea răspândirii de simboluri, fasciste, rasiste și xenofobe,

prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 31/2002, la câte 2 ani și 6 luni închisoare,

cu aplicarea art. 86

1

C. pen. și art. 1, 2 și 4 din Legea nr. 543/2002.

A fost aplicată inculpatului

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Au fost confiscate de la inculpat

mai multe obiecte aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov,

conform proceselor verbale aflate la dosar urmărire penală.

Prima instanță a reținut că această

activitate infracțională a fost desfășurată de către inculpat, în perioada

anilor 1992 - 2002, în calitate de profesor la Liceul Teoretic din C., de gazetar

colaborator al revistei G.V. din Timișoara, condusă de către O.G., publicație

cu un puternic și evident conținut extremist, xenofob, rasist și legionar, de

fervent adept și propagandist al ideilor organizației N.D., înființată la

București de T.I., în slujba căreia s-a pus, folosind, atât în scopul

propagării propriilor idei naționaliste, legionară – fasciste și xenofobe cât

și al ideilor și doctrinei N.D., poșta electronică căsuța poștală și site-ul

societății comerciale pe care a înființat-o cu scopul de a avea mijlocul legal

prin intermediul căruia să-și atingă scopurile.

Denumirea dată de inculpat

societății A. este emblematică pentru scopurile urmărite și anume: „ARBEIT

MACHT FREI” care în traducere înseamnă „MUNCA TE FACE LIBER” și sub care se

ascunde cea mai odioasă și sinistră lozincă nazistă afișată la intrarea în

lagărele de exterminare.

Pentru „merite deosebite în lansarea

cauzei naționale și pentru sprijinul constant acordat N.D.” inculpatul O.G. a

fost numit secretar general al organizației, calitate în care a coordonat

întreaga activitate de propagandă a organizației, s-a ocupat îndeaproape de

activitatea de recrutare a persoanelor ce pot deveni adepți ai doctrinei N.D.,

de publicare de afișe și de alte materiale propagandistice de răspândire a

ideilor naționalist-șovine, extremiste și fasciste, făcându-și un țel din

unificarea tuturor mișcărilor naționalist – extremiste.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

Parchetul a criticat hotărârea numai

cu privire la netemeinicia cuantumului pedepselor aplicate și reținerea art. 86

1

C. pen., și ale dispozițiilor Legii nr. 543/2002.

Inculpatul O.G. a solicitat

achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b) și d) C. proc. pen., susținând în esență, că prin faptele sale și-a

exercitat preocupările de publicist și istoric, încercând să facă cunoscută

problematica vieții interbelice publicului, interesat de fenomenul istoric,

fără ca modul în care a procedat să poată fi considerat, extremist, naționalist

- șovin, xenofob.

În apel s-a completat probatoriul,

fiind audiați martori și fiind depuse la dosar o serie întreagă de înscrisuri

(cărți, reviste etc.).

În baza probelor administrate,

Curtea de Apel Brașov a apreciat, ca întemeiat, apelul declarat de inculpat și

ca neîntemeiat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

S-a apreciat, printr-o largă și

fundamentată motivare, că faptele reținute în sarcina inculpatului O.G., nu pot

fi considerate infracțiuni, nici în ceea ce privește prevederile art. 317 C.

pen. și nici referitor la dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 31/2002, ele

situându-se în limitele libertății de exprimare, garantată prin art. 10 alin.

(1) din C.E.D.O.

În consecință, prin decizia nr. 284

din 19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 49/2005, Curtea de Apel

Brașov a admis apelul declarat de inculpatul O.G. și a desființat în întregime

sentința primei instanțe.

Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 317 C. pen. și art.

4 din O.U.G. nr. 31/2002.

S-a dispus restituirea bunurilor

ridicate de la inculpat.

S-a respins apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva aceleiași sentințe.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov a declarat recurs împotriva deciziei, susținând nelegalitatea acesteia,

conform art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., sub aspectul

greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

317 C. pen. și art. 4 din O.U.G. nr. 31/2002.

S-a argumentat, pe larg, că

inculpatul a desfășurat într-o perioadă de 10 ani o activitate infracțională

destinată exclusiv propagandei naționalist – șovine, realizată prin răspândirea

sistematică și organizată a ideilor naționalist-extremiste, fasciste, rasiste

și xenofobe, folosind în acest scop diferite mijloace, publicații, articole,

cărți, racolări de adepți, în scopul cultivării exclusivismului național, al

izolării României și îndepărtării acesteia de valorile democrației europene și

mondiale.

S-a arătat că legislația țării

noastre garantează dreptul la expresii și opinii personale, precum și la

nivelul unor organizații legal constituite și recunoscute, dar în spiritul

legii și cu respectarea normelor morale și sociale. Se apreciază că în cazul de

față nu avem de-a face cu o simplă „opinie personală”, ci o manifestare publică

extremistă, doctrinar organizată, exprimată și susținută de un ziarist,

conducător și al unui cotidian local. Inculpatul O.G. și-a propagat și susținut

activitatea sa extremistă, atât prin mijloace de informare în masă, cât și prin

facsimile și manifeste publice de propagare organizată a ideilor sale național,

șovine și extremiste la nivel de țară și cu deosebire la nivelul tinerilor de

14-18 ani, mai ușor de racolat și îndoctrinat, conform doctrinei naziste de

cândva.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov este nefondat pentru considerentele ce se vor

dezvolta în continuare:

Prin rechizitoriul întocmit de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov – S.C.C.O.A., au fost prezentate ca

elemente de fapt un număr de 8 aspecte concrete pe baza cărora s-au reținut

infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acestea

constituind starea de fapt cu care a fost sesizată instanța.

Instanța de apel a analizat punctual

cele 8 situații prezentate de parchet argumentând, corect, de ce nu întrunesc

faptele prezentate elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță.

de „propagandă în cadrul unităților de învățământ”.

Se reține în rechizitoriu că, în

perioada 1992 – 1994, cât a funcționat ca profesor de fizică la Liceul Teoretic

din municipiul C., jud. Brașov inculpatul a gândit modalitatea de racolare a

tinerilor pentru a-i educa în spiritul și convingerile sale legionare.

Prin conceperea lucrării denumită T.F.O.

s-a stabilit concret scopul activităților sale, respectiv recrutarea unor tineri

elevi cu vârste socotite ideale între 15 și 16 ani.

S-a constatat însă că lucrarea

constituie, de fapt, un regulament al unei viitoare organizații, iar crearea

acestei organizații nu s-a materializat.

În mod corect instanța de apel a

constatat, în baza probatoriului administrat, că nu este stabilită o activitate

concretă de propagandă a inculpatului în unități de învățământ.

În rechizitoriu se apreciază că

elevii „pot fi coordonați cu ușurință către convingeri naționalist –

extremiste, xenofobe și rasiste, prin indicarea, ca bibliografie, a unor

reviste precum G.V. și P.C. Cele două reviste sunt publicații care au apărut în

mod legal mai mulți ani la rând și nu sunt indicate articolele din aceste

reviste care ar avea un asemenea conținut.

Martorul C.G. profesor la Liceul C.,

a fost coleg cu inculpatul, arată că acesta nu a avut în nici o împrejurare

atitudini extremiste xenofobe, antisemite, naționalist-șovine.

Ca specialist în istorie, martorul a

avut discuții cu inculpatul, inclusiv referitoare la doctrina legionară, dar a

remarcat o atitudine corectă și lipsită de excese în exprimarea opiniilor. După

știința acestuia, inculpatul nu a avut legături cu elevii pe această temă.

În mod corect s-a apreciat de

instanța de apel că propaganda în cadrul unităților de învățământ nu este

dovedită, nu s-a putut stabili că Regulamentul la care se face referire s-ar fi

răspândit în rândul elevilor.

publicate în revista G.V.

Este vizată perioada 1994 - 1998, în

care inculpatul a colaborat la revista G.V., publicând articole pe diferite

teme.

În mod corect s-a constatat că în

aceste articole este vorba despre redarea unor opinii, stări de fapt,

evenimente, preluate din alte surse de documentare, fără ca autorul să

intervină în sensul de a da informațiilor o anume interpretare, naționalist –

șovină, xenofobă, extremistă.

Modul de exprimare folosit de

inculpat nu are conotații incitante sau propagandistice, în sensul cerut de

legea penală.

în anul 1995 și „Cum am devenit extremist de dreapta”, editată în anul 1998.

Aceste două lucrări sunt apreciate

în rechizitoriu ca având un „conținut naționalist extremist”.

Chiar în cuprinsul actului de

sesizare se arată că în cursul urmăririi penale nu s-au identificat volume ale

cărții G.F., ceea ce face imposibilă aprecierea conținutului acesteia.

Lucrarea „Cum am devenit extremist

de dreapta” cuprinde o selecție dintre articolele publicate de inculpat, în G.V.,

la care sunt adăugate și, altele, articole care, așa cum s-a arătat la punctul

precedent, nu are conotații incidente sau propagandistice, în cele mai multe

fiind redate opinii preluate din alte surse de documentare, fără nici un

comentariu din partea inculpatului.

firmei A.

Nu este precizat în actul de

sesizare în ce mod s-a realizat propaganda printr-o societate comercială, mai

ales că aceasta a fost înființată cu îndeplinirea tuturor formalităților

prevăzute de lege, iar denumirea acesteia nu a fost asociată cu contextul în

care a fost folosită în al doilea război mondial.

N.D., respectiv cu martorul M.V.A.

Chiar în cuprinsul rechizitoriului

se arată că Organizația F.C.N.D. a fost legal înființată, înregistrată la

Tribunalul București.

Se reține că inculpatul a luat

legătura cu T.I., președintele organizației, concepând și tipărind împreună o

„Broșură de prezentare”.

Apoi, în colaborare cu M.V.A., a

tipărit afișe prin care cultiva „sentimente de orgoliu” rezultate din

apartenența la o naționalitate și adversitate față de alte etnii, precum și G.A.P.,

redenumit G.S.

S-a reținut de instanța de apel,

corect, că aceste acțiuni, în majoritate nu aparțin inculpatului, iar tonurile

critice, legate de mai multe aspecte sociale, se înscriu în libertatea de

exprimare și nu pot reprezenta, din perspectiva exigențelor textelor de

incriminare, o acțiune de propagandă naționalist – șovină, incitare la ură,

discriminare rasială etc.

stocată pe CD și denumită T.G.F.

Se precizează în actul de sesizare

că această compilație nu este altceva decât o reunire a „mai multor lucrări

scrise de cunoscuți legionari ori reprezentanți ai mișcării legionare”.

Prin urmare, este vorba de

informații preluate de inculpat din alte surse, accesibile publicului, fiind

vorba de documente și idei despre care s-a scris și în alte publicații, în scop

de informare și nu de propagandă, căci nu sunt prezentate opiniile inculpatului

ci „o impresionantă informație referitoare la G.F.”.

Este vorba de un buletin informativ

bilunar, cuprinde informații pe teme ce formează și obiectul altor publicații,

iar modul se exprimare al inculpatului nu conțin elemente ce ar ce ar putea

intra sub incidența art. 317 C. pen.

tuturor mișcărilor naționalist – extremiste, cu aceleași convingeri ca ale

sale, într-o unică organizație și de identificare a unor noi denumiri pentru

efectuarea propagandei pe mai multe planuri.

Se reține că în activitatea sa de

propagandă, inculpatul O.G. a organizat coagularea sub aceeași „umbrelă” a

întregii mișcări naționalist – extremiste, legionare din România.

Astfel, profitând de organizarea la

București, în perioada 14 - 16 iunie 2001, a unui simpozion cu tema „H.R.?”

inculpatul a inițiat crearea unei organizații cu denumirea „M.A. – G.A.N.”.

Această inițiativă nu s-a

materializat, iar din probe a rezultat că la acest simpozion inculpatul a avut

doar calitatea de invitat, fără să fi desfășurat, în mod concret, activități de

propagandă și fără să fi jucat nici un rol în organizarea seminarului.

Înalta Curte apreciază, față de cele

mai sus prezentate, că nu s-a putut demonstra că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în

judecată.

Cu privire la art. 4 din O.U.G. nr. 31/2002,

în mod corect s-a constatat în decizia instanței de apel că în expunerea stării

de fapt se precizează că activitatea inculpatului s-a derulat în intervalul

1992 - 2002. Referirea generică din rechizitoriu, în sensul că s-ar fi

continuat activitatea de propagandă și după apariția acestui act normativ, nu

este edificatoare și nu corespunde exigențelor reținerii săvârșirii unei

infracțiuni.

În art. 317 C. pen., legiuitorul a

incriminat „propaganda naționalist – șovină, ațâțarea urii de rasă sau

naționale”.

Elementul material al acestei

infracțiuni se realizează prin două modalități.

În prima modalitate, acțiunea constă

în propaganda naționalist – șovină. Caracterizarea propagandei ca naționalist –

șovină se referă la răspândirea, pe calea propagandei, a naționalismului

extremist, a exclusivismului național, sursă a dușmăniei între naționalități:

În a doua modalitate acțiunea

caracteristică constă în ațâțarea urii de rasă sau naționalitate. Este vorba de

acea activitate prin care se urmărește a se crea și cultiva sentimente de

orgoliu rezultate din apartenența la o rasă sau naționalitate și de adversitate

față de cei ce aparțin altei rase sau alte naționalități.

Pentru ambele modalități este

necesar ca propaganda să aibă o amploare și o consistență prin care să se creeze

un real pericol, o periclitare efectivă a bunelor relații de conviețuire

socială.

Unele elemente de fapt prezentate în

rechizitoriu nu pot fi, în mod evident, reținute ca propagată în formele și

amploarea cerute de textul incriminator: redactarea regulamentului unei

organizații care nu s-a înființat și care nu s-a probat că a fost cunoscut,

redactarea unui afiș, înființarea unei societăți comerciale, participarea ca

invitat la un simpozion, etc.

Din alte situații rezultă că

inculpatul, prin acțiunile sale, s-a dovedit preocupat de activitatea legionară

și a strâns pe un CD un imens material informativ, uzând însă de surse la care

publicul are acces, pe probleme abordate și în alte ziare și reviste.

Acolo unde inculpatul își exprimă

deschis simpatiile sau aprecierile, în mod corect a reținut instanța de apel că

nu pot fi confundate cu acțiunile de propagandă activități de exprimare a unor

opinii sau a unor opțiuni, chiar cu conținut critic.

Sunt relevante cazurile din

jurisprudență Curții de la Strasbourg, în ideea că manifestarea unor opțiuni

față de a anumită doctrină sau mișcare politică se înscrie în cadrul dreptului

fundamental la liberă exprimare.

Libertatea de exprimare privește nu

numai ideile sau informațiile apreciate favorabil, dar și cele care

contrariază, șochează sau neliniștesc, ca o exigență a pluralismului într-o

societate democratică (a se vedea cazurile O.G. contra T. sau A. și alții

contra U.K.). De altfel, libertatea de exprimare este o condiție sine qua non

într-o democrație pluralistă și trebuie garantată oricărei persoane, fără a se

face distincție privitoare la natura scopului în vederea căruia se exercită

această libertate (cazurile C.C. contra Spania sau Ceteri și alții contra

Turcia).

Ingerințele statale, admise în

principiu prin dispozițiile art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., trebuie să fie

necesare într-o societate democratică.

Legea care limitează libertatea de

exprimare trebuie să fie accesibilă și previzibilă, oferind toate informațiile necesare

legate de existența și conținutul normelor juridice aplicabile (cazul S.T. contra

U.K.).

Textul incriminator din art. 317 C.

pen., a fost apreciat ca fiind constituțional de Curtea Constituțională., dar,

cum corect s-a observat de instanța de apel, este un text nemodificat din anul

1969 și care continuă să fie în vigoare.

Interpretarea lui nu poate fi făcută

decât în acord cu cerințele art. 10 din C.E.D.O., în raport cu jurisprudența Curții

de la Strasbourg.

În concepția acestei Curți,

libertatea de exprimare în probleme de interes general nu lasă loc de

restricții, trebuind tolerată chiar și o critică ce se apreciază ca

„provocatoare sau insultătoare” (cauza P. și O. contra A.).

Criticile, virulente chiar, nu

justifică ingerința statului, iar aceasta trebuie să fie proporțională cu

scopul urmărit, cerându-se o mare prudență în adoptarea de sancțiuni de către

autoritățile naționale.

Inculpatul O.G. a publicat articole

în revista G.V. care apărea în mod legal și în care multe persoane își

exprimase idei, convingeri, în termeni mult mai direcți și mai tranșanți decât

acesta.

Inculpatul nu și-a exprimat opiniile

personale și nu s-a adresat cititorilor cu mesaje care să îndemne la șovinism,

ură de rasă, antisemitism etc., ci a redat informații și date, chiar dacă ele

aparțineau preocupărilor legate de legionarism.

Același ton este păstrat și în

celelalte publicații, compilația de pe CD sau însemnările sale.

De aceea, din considerentele mai sus

expuse, Curtea constată că în mod corect, instanța de apel a dispus achitarea

inculpatului pentru cele două infracțiuni, întrucât faptele acestuia se

situează în limitele libertății de exprimare, garantată prin art. 10 din C.E.D.O.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 284/P/Ap din 19 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, în dosarul nr. 49/P/Ap/2005 privind pe inculpatul O.G.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2006.