ÎCCJ, Decizia nr. 84/2011

Ședința publică de la   28 februarie 2011

Asupra recursului de față,

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

decizia nr. 690 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul  P.V. împotriva deciziei nr. 480 din 14 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători,

cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în

esență, că prin decizia nr. 480 din 14 iunie 2010 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 283 din 28 ianuarie 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 519/32/2008. A fost obligat recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr.

283 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V.

împotriva sentinței penale nr. 138 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze cu minori și familie. A fost obligat recurentul

petent la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a constatat că prin

sentința recurată a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petent

împotriva rezoluției din 21 iulie 2008 dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 599/II/2/2008.

S-a reținut, totodată,

că prin ordonanța nr. 540/P/2008 a  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii E.O. și M.C.,

soluția fiind confirmată prin rezoluția nr. 599/II/2/2008.

Prima instanță a

apreciat soluția procurorului ca legală și temeinică, reținând că în

activitatea magistraților reclamați nu s-au constatat abateri de natură să

caracterizeze reaua credință, grava neglijență sau conținutul unei fapte de

natură penală, plângerea petentului fiind nefondată.

Instanța de recurs a

apreciat că prima instanță a verificat în mod complet ordonanța atacată, iar

soluția de netrimitere în judecată anterior dispusă este legală, faptele

imputate intimaților neexistând.

Cu privire la noul

recurs declarat în cauză de către recurentul petent, instanța a apreciat că

acesta este inadmisibil având în vedere că legea procesual penală a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații

identice, fiind incidente în speță principiile legalității și unicității căii

de atac, precum și prevederile art. 385

1

C. proc. pen.

Cu privire la noul

recurs declarat de petent (ce a format obiectul dosarului nr. 5323/1/2010 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători) instanța de

recurs a apreciat că este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 129 și

art. 21 din Constituția României, coroborate cu art. 385

1

C. proc.

pen., precum și principiul unicității căii de atac a recursului, constatându-se

că recurentul și-a exercitat anterior dreptul la recurs.

Împotriva acestei

decizii petentul a formulat un nou recurs.

Analizând recursul cu

prioritate prin prisma admisibilității acestuia se constată acesta este

inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Astfel, părțile

urmează a sesiza instanțele prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un

control judiciar al hotărârii atacate, a căror admisibilitate este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin

care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile

de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se

poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege, stabilindu-se, astfel, principiul unicității acestei căi de atac.

În cauză, se constată

că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea

căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele

textelor de lege menționate, încalcă principiul unicității acestei căi de atac

și, ca atare, nu este admisibil, dreptul la această cale procesuală

stingându-se prin exercitare.

Pe de altă parte, cum

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza

penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței

atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr.

304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii

speciale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru

considerentele ce preced, se constată că excepția invocată este întemeiată,

astfel că potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 680 din

25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul

de 9 judecători, în dosarul nr. 5323/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.