ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2768/2005

I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 2768 din 24

iunie 2005

Reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala

Timiș, a acționat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA București, sucursala

Timișoara, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala Pitești, solicitând ca pârâta

ce va fi în culpă să fie obligată la plata sumei de 10.543.866 lei

contravaloare a 400 kg benzină constatată lipsă la destinație, cu cheltuielile

de judecată aferente.

În cauză a formulat cererea

reconvențională SC P. SA Ploiești, pentru suma de 187.458 lei, reprezentând

contravaloare tarif transport cu 18.500 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2776 din 11

septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, acțiunea reclamantei a fost

admisă în parte față de C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, pentru

suma de 10.543.866 lei preț curent al mărfii constatată lipsă la destinație și

la plata sumei de 924.909 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași hotărâre s-a respins ca

inadmisibilă cererea reconvențională formulată de SC P. SA Ploiești.

La pronunțarea acestei hotărâri

instanța de fond a reținut că în culpă pentru marfa constatată lipsă la

destinație este transportatorul feroviar, deoarece din procesul verbal de

recepție dresat la destinație a rezultat că vagonul ce a transportat marfa în

litigiu a sosit cu sigiliile lipsă.

Instanța de fond a reținut că este

inadmisibilă cererea reconvențională întrucât SC P. SA Ploiești nu a avut

pretenții în legătură cu cererea reclamantei, pretențiile acesteia fiind

formulate în contradictoriu cu celelalte părți în proces nefiind astfel

întrunite condițiile art. 119 C. proc. civ.

Apelurile declarate de pârâta C.F.R.

M. SA, sucursala Timișoara și de pârâta reconvențională în contra hotărârii

pronunțată de instanța de fond au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.

142 din 19 decembrie 2003, reținându-se că sentința pronunțată de instanța de

fond este corectă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, care a susținut că

este nelegală și netemeinică și a solicitat modificarea în parte a acestei

hotărâri susținând că din suma la care a fost obligată la plată nu datorează

7.512.346 lei deoarece:

- pentru 400 kg benzină la preț de

rafinărie s-a aprobat de către sucursala Timișoara plata sumei de 3.031.520

lei, sumă deja achitată de recurentă cu O.P. din 30 mai 2003, de care însă

instanțele anterioare nu au ținut cont;

- suma de 7.512.346 lei pretinsă de

reclamantă reprezintă taxă de drum, accize și T.V.A., sumă nedovedit a fi fost

plătită de reclamantă și pe cale de consecință a fost nejustificat obligată la

plată recurenta.

Recursul pârâtei se va admite

potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată sub incidența art. 720

8

C. proc. civ., modificat prin art.

I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit în materie comercială,

regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, respectiv că hotărârile

date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată de art. 282 C.

proc. civ.

În lipsa unei norme speciale de

natură comercială, apelul în comercial, este guvernat de normele de drept comun

cuprinse în titlul IV C. proc. civ.

Așadar, în prezenta cauză, curtea de

apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282

1

C. proc. civ.,

derogator de la art. 282 C. proc. civ., aplicabil și în materie comercială și

să califice calea de atac ca fiind recurs și nu apel, cum nelegal a procedat,

valoarea litigiului fiind sub 200.000.000 lei.

Totodată, procedând la judecarea

cauzei, instanța de apel a încălcat și competența materială de ordine publică

la acea dată recursul fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în redactarea codului de procedură civilă, anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 195 din 25 mai 2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, ceea ce afectează

hotărârea dată de nulitatea prevăzută de art. 159 C. proc. civ.

În aceste împrejurări, în baza art. 306

alin. (2) C. proc. civ., s-a admis recursul sub aspectul motivului de ordine

publică invocat din oficiu, s-a casat decizia instanței de apel și făcând

aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004

de imediată aplicare, raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., s-a trimis

cauza Curții de Apel Ploiești, pentru soluționarea căii de atac ca fiind

recurs.