ÎCCJ, Decizia nr. 504/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1481

din 4 octombrie 2010,

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 124/P/2009 din

21 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat

plângere împotriva procurorului T.L.M., procuror general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care l-a acuzat de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 257, art. 246, art. 249 C. pen. Petentul a arătat că în

dosarul nr. 936/42/2009/IF cu termen la data de 10 decembrie 2009, procurorul T.L.M.,

prin referatul nr. 1239/III/6/2009 din 22 octombrie 2009 a solicitat respingerea cererii de revizuire, că referatul este lovit de nulitate având în

vedere multiplele plângeri formulate împotriva procurorului general la Consiliul Superior al Magistraturii, că acesta se afla în stare de incompatibilitate întrucât

soția, T.A.R., este vicepreședinte al Curții de Apel Ploiești, instanță ce era

competentă să soluționeze cererea de revizuire.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța nr. 124/P/2009 din 21

ianuarie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.L.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că fapta sesizată nu există.

Totodată, s-a disjuns cauza privind pe același intimat cu privire la

infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen. și s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

ordonanței procurorul a arătat că persoana vătămată nu a relevat date sau fapte

concrete de corupție, iar din celelalte acte premergătoare efectuate nu au

rezultat indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de

serviciu.

Plângerea formulată

de petent la procurorul superior a fost respinsă prin rezoluția nr.

131/II/2/2010 din data de 29 aprilie 2010.

Împotriva soluției

procurorului, în termen legal, persoana vătămată a formulat plângere în fața

judecătorului, sesizând Curtea de Apel Ploiești, instanță care, în baza art. 39

C. proc. pen., art. 42 și art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., și-a

declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în

vedere calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, calitate care atrăgea competența în primă instanță Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Examinând actele aflate în dosar

și verificând rezoluția atacată în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. dar și din oficiu, prima instanță a constatat că

plângerea este nefondată.

S-a reținut că petentul nici în

plângerea introductivă și nici în declarația dată, nu a indicat date sau fapte

concrete care să conducă la formarea convingerii rezonabile că procurorul

general T.L.M. a săvârșit vreo faptă care să cadă sub incidența art. 257 C.

pen. și, de asemenea, că nu s-a evidențiat nicio dovadă în sprijinul

afirmațiilor petentului, care a relevat numai generalități și nu a făcut vreo

referire la probe concrete de care înțelege să se folosească pentru dovedirea

celor menționate în cuprinsul plângerii introductive.

S-a apreciat că, deoarece din

actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat a

comis o faptă penală, în mod corect s-a dispus prin rezoluția atacată soluția

de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul inexistenței infracțiunii

imputate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față, nemulțumit

fiind de soluția dispusă de către intimat în cursul derulării procedurii

reglementată de disp. art. 399 C. proc. pen. într-o cauză privind pe petent și

conferind conotații penale activității profesionale a acestuia, petentul a

formulat plângere penală.

Cu respectarea dispozițiilor art.

224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat

verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că

în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția

de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului

se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest

sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune

interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unor soluții sau

măsuri, chiar dacă acestea au nemulțumit partea, nu poate constitui, prin ea

însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind

conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimatul s-a limitat

la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor

legale, acțiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul,

sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a

acesteia.

Nemulțumirile referitoare la

soluția propusă de către magistrat se impuneau a fi invocate în fața instanței

investită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de către petent,

aceasta fiind unica modalitate aptă a conduce, eventual, la pronunțarea unei

soluții în sensul urmărit de petent, formulării apărărilor relevate în cadrul

procesual legal, neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care,

de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție

contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac

ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție

ce nu poate fi primită.

Se reține, așadar că în mod

legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare

efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimat soluția de

netrimitere în judecată contestată de către petent, deoarece infracțiunea

reclamată nu există în materialitatea sa, activitatea profesională a

intimatului necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.

Analizând hotărârea recurată se

constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului,

plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros motivată.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 1481 din

4 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 458/42/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.