ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4285/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 937 din 23 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A.N.I.F. RA, sucursala teritorială Argeș-Buzău, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C., în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a contestat decizia pârâtei, prin care i-a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma totală de 23.025 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă achiziției de bunuri și servicii necesare pentru realizarea activităților de exploatare, cuprinsă pe cheltuieli în decontul justificativ pentru utilizarea subvențiilor de la bugetul de stat pe lunile ianuarie 2009, respectiv februarie 2009, respinsă la avizare.

Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în soluționarea cauzelor având ca obiect taxe și impozite competența se stabilește atât în funcție de cuantumul taxelor contestate, cât și de calitatea de autoritate publică centrală sau locală a unei părți, precum și faptul că în cauză cuantumul total al sumelor contestate este sub 500.000 lei, Curtea a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a arătat că prin acțiunea reclamantei aceasta a contestat Decizia nr. 184 din 29 mai 2010 emisă de A.N.A.F.

- D.G.S.C. și, întrucât actul contestat este un act administrativ emis de un organ de specialitate al administrației publice centrale, a solicitat să se constate că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). Înalta Curte are în vedere faptul că în cauza de față decizia contestată vizează suma de 23.025 lei, reținând astfel că obiectul prezentului litigiu privește un act administrativ fiscal, iar valoarea cererii se situează sub pragul sumei de 500.000 lei prevăzut de textul de lege sus citat.

Deoarece în speță, cuantumul total al sumelor contestate nu depășește suma de 500.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit instanța de fond că în pricina de față competența judecării cauzei în primă instanță aparține Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. – D.G.S.C. împotriva sentinței civile nr. 937 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.