ÎCCJ, Decizia nr. 495/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr.

588 din 7 aprilie

2010

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul T.M., cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că revizuentul a solicitat

revizuirea sentinței nr. 150 din 23 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (definitivă prin decizia nr. 489 din 17

septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători) invocând dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen.

S-a arătat, totodată

că prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat a fost trimisă plângerea

formulată de petent împotriva intimatului I.N. de la Judecătoria Dej spre competentă soluționare.

Instanța, având în

vedere obiectul hotărârii atacate, a apreciat că cererea de revizuire este

inadmisibilă, hotărârea atacată necuprinzând o soluționare a fondului cauzei,

iar cazul invocat nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege spre a fi

incident în speță.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând (în cuprinsul

cererii de recurs) împrejurarea că cererea sa nu privea o plângere împotriva

unei rezoluții a procurorului.

Analizând cauza prin

prisma criticii formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la

art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse

revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei

rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de

condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Această

concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin.

(3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi

invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C.

proc. pen.

Astfel,

prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de

revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de

condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele

prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au

dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Rezultă,

așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care

hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.

Se va

reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1)

C.

proc. pen.

raportat la art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de

netrimitere în judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând

rezoluția sau ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse

de părți.

Soluțiile

ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existenței

faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau

încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată.

Față de

aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță

asupra cererii de revizuire este justă.

Calea

extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor

judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de

specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar

determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce

este inadmisibil.

Așa

fiind, se constată că nu pot fi primite, deoarece nu se susțin, criticile invocate

de către petent în recurs, relative la obiectul cererii sale, just reținut prin

hotărârea recurată.

Pentru

considerentele ce preced

în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul T.M. împotriva sentinței nr. 588 din 7

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1888/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.