ÎCCJ, Decizia nr. 495/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 588 din 7 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că revizuentul a solicitat revizuirea sentinței nr. 150 din 23 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (definitivă prin decizia nr. 489 din 17 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători) invocând dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc.

pen. S-a arătat, totodată că prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat a fost trimisă plângerea formulată de petent împotriva intimatului I.N. de la Judecătoria Dej spre competentă soluționare. Instanța, având în vedere obiectul hotărârii atacate, a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, hotărârea atacată necuprinzând o soluționare a fondului cauzei, iar cazul invocat nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege spre a fi incident în speță. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând (în cuprinsul cererii de recurs) împrejurarea că cererea sa nu privea o plângere împotriva unei rezoluții a procurorului. Analizând cauza prin prisma criticii formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal. Această concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen. Astfel, prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”. Rezultă, așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului. Se va reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluția sau ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse de părți. Soluțiile ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existenței faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată. Față de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de revizuire este justă.

Calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Așa fiind, se constată că nu pot fi primite, deoarece nu se susțin, criticile invocate de către petent în recurs, relative la obiectul cererii sale, just reținut prin hotărârea recurată. Pentru considerentele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.M. împotriva sentinței nr. 588 din 7 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1888/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.