ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC G.R.B.G. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, a chemat în judecată pe pârâții SC P.C. SA și SC A.I. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absolută a Protocolului 1706 încheiat la data de 09 aprilie 2006 în te meiul H.G. nr. 391/1995 între SC P.C. SA și SC C. SA Bacău (devenită ulterior prin fuziune, SC A.I.

SA) în privința imobilului spațiu comercial compus din construcție în suprafață de 500 mp situat în București, sector 1 - Complex Av iației, fost centru de carne nr. 114, pentru lipsa obiectului, cauza ilicita si frauda la lege . La data de 24 septembrie 2009, reclamanta și-a modificat și completat acțiunea introductivă, solicitând constatarea Protocolului nr. 1706 din 9 aprilie 1996 și nu din 2006, cum în mod eronat s-a redactat acțiunea și totodată solicitând și constatarea nulității absolute și a celor 3 anexe ale Protocolului. La data de 19 iunie 2009, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic ce prevede un transfer cu titlu gratuit și în consecința nu se impune a timbra la valoare iar valoarea estimativă a imobilului este de 500001 lei.

P rin încheierea din data 19 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea spre competentă soluționare Secției a VI-a Comercială a Tribunalului București, reținându-se caracterul comercial al litigiului. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prezentul litigiu are ca obiect anularea unui protocol încheiat la data de 09 aprilie 2006 între societăți comerciale cu privire la un spațiu comercial compus din construcție, destinația și funcționalitatea acestui imobil nefiind contestată de nici una dintre părțile litigante. Or, dispozițiile art. 4 C. com. instituie o prezumție de comercialitate vizând toate obligațiile asumate de comercianți, prezumție care nu poate fi înlăturată decât prin dovada că actul încheiat este străin comerțului, iar în speță actul a fost perfectat tocmai avându-se în vedere destinația bunului imobil, parte a fondului de comerț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a VI a Comercială a Tribunalului București la data de 23 septembrie 2009 sub nr. 37344/3/2009 iar prin încheierea din data de 17 noiembrie 2009 s-a dispus scoaterea de pe rolul secției comerciale și înaintarea dosarului secției civile a Tribunalului București, având în vedere că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic nu se înscrie în categoria faptelor de comerț obiective, iar într-o cauză similară Î.C.C.J. a constatat caracterul civil al cauzei. Prin sentința civilă nr. 1767 din 19 noiembrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G.

SRL. Pârâta SC P.C. SA a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 1767 din 19 noiembrie 2010 arătând că deși în considerente s-a menționat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC P.C. SA în cuantum de 8000 lei, instanța a omis inserarea expresă în cuprinsul dispozitivului a acestei obligații. Tribunalul a calificat această o cerere, ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale, iar prin încheierea din data de 8 aprilie 2011 a admis cererea și a dispus înlăturarea omisiunii vădite cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 1767 din 19 noiembrie 2010, în sensul că se va consemna în mod corect „obligă reclamanta la plata către pârâta SC P.C.

SA a sumei de 8000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”. Apelul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva sentinței civilie nr. 1767 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 696 A din 8 septembrie 2011 când a fost a nulată sentința atacată și a fost trimisă cauza pentru competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București, secția comercială. În argumentarea acestei decizii instanța de apel analizând natura litigiului dedus judecății, a reținut că obiectul cererii îl reprezintă constatarea nulității absolute a unui protocol și a anexelor acestuia, încheiate între doua societăți comerciale, cu privire la un imobil - spațiu comercial.

În raport cu acest obiect, instanța de apel a constatat că prezentul litigiu are caracter comercial, apreciind că în determinarea raporturilor circumscrise sferei comercialului, art. 4 C. com. dispune, în continuarea enumerării cuprinse in art. 3 relativ la actele juridice si operațiunile considerate fapte de comerț obiective, că: „se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte si obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”. Prin urmare, pe lângă faptele de comerț obiective, a căror comercialitate este independentă de calitatea persoanei ce le săvârșește, Codul Comercial reglementează în art. 4 și faptele de comerț subiective, ce dobândesc caracter comercial datorită calității de comerciant a persoanei ce le săvârșește.

Prezumția de comercialitate instituită este înlăturată doar în acele două cazuri menționate, respectiv dacă nu rezultă contrariul din însuși actul și dacă actul este de natură civilă, situații care însă nu se regăsesc în speță. Astfel, protocolul a cărui nulitate absolută se solicită are ca obiect un imobil - spațiu comercial, parte a fondului de comerț, la încheierea actului avându-se în vedere tocmai această destinație a imobilului, astfel că nu se poate considera că actul este străin de activitatea comercială. Împotriva acestei decizii pârâta SC P.C. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului invocat recurenta a arătat că instanța de apel în mod greșit a admis excepția necompetenței materiale funcționale a instanței de fond întrucât pentru a califica natura unei cauze ca fiind comercială, criteriile care trebuie luate în considerare sunt cele reglementate de art. 3 și art. 4 C. com.

care definesc faptele obiective de comerț și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat. Totodată recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că în speță sunt incidente dispozițiile art. 4 C. com., în sensul că acțiunii de față i se aplică o prezumție de comercialitate instituită de aceste dispoziții legale. În opinia recurentei acest argument este greșit în condițiile în care, acțiunea în nulitatea unui act juridic este întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 644-645 și art. 966 C. civ. prin funcția sa esențială este un act eminamente civil, independent de persoana care o promovează, iar prezumția de comercialitate este înlăturată.

Mai mult decât atât, susține recurenta, Protocolul 1706 din 9 aprilie 2006 a cărui nulitate se invocă a fost încheiat în executarea H.G. 391/1995, astfel încât nu reprezintă un fapt de comerț, un contract sau o obligațiune comercială la care se referă art. 4 C. com. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea pe fond a apelului. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă SC G.R.B.G. SRL, răspunzând motivelor invocate de recurenta pârâtă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata – pârâtă SC A.I. SA prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Recursul este fondat. Potrivit art. 304 alin. 1 pct. (9) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că instanța de apel în mod greșit a admis excepția materială funcțională a instanței de fond. Critica este fondată. Astfel, excepția necompetenței materiale a instanței civile nu mai putea fi invocată de către instanța de apel având în vedere că problema competenței funcționale în prezenta cauză a fost tranșată prin încheierea din 17 noiembrie 2009 de către Tribunalul București, secția a VI-a comercială, – rămasă irevocabilă prin nerecurare, când s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, natura civilă a litigiului și ca fiind de competența Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Totodată având în vedere că normele de competență funcțională sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepție ci numai de părți prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare. În speța de față, numai partea interesată, respectiv pârâta SC P.C. SA, avea o astfel de posibilitate și, față de împrejurarea că aceasta nu a invocat excepția de necompetență funcțională a Secției civile a Tribunalului București, această instanță a fost investită în mod definitiv cu soluționarea cauzei. Așa fiind, întrucât competența funcțională a instanței de fond a fost analizată cu autoritate de lucru judecat exclusiv în raport de obiectul actului juridic dedus judecății, stabilindu-se astfel natura pur civilă a cauzei, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs.

Pentru aceste considerente și având în vedere și practica judiciară în această materie, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.C. SA împotriva deciziei civile nr. 696 A din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.