ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16 C. civ. din 8 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 47 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind soluționarea Ordinului european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanță din Paris, având ca obiect transferul temporar al numitului A., deținut în Penitenciarul București Rahova, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018, în baza art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat către Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare, Ordinul european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanță din Paris având ca obiect transferul temporar al numitului A., deținut în Penitenciarul București Rahova.

În motivare s-a arătat că prin Hotărârea nr. 9/2017 din data de 20 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind executarea mandatului european de arestare emis față de A. de către Curtea de Apel din Paris - Tribunalul Instanței Supreme din Paris și s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut următoarele:

Așa cum am arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în baza art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a înaintat acestei instanțe Ordinul european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanță din Paris având ca obiect transferul temporar al numitului A., deținut în Penitenciarul București Rahova.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a apreciat că, în speță, temeiul de drept incident este art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Așadar, art. 112 - reglementează predarea amânată sau temporară a acuzațiilor, condițiile privind predarea temporară fiind stabilite prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente. Pentru România, autoritatea competentă fiind curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate și returnarea acesteia se fac de către autoritățile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea și returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent, la alin. (1) fiind prevăzut că dispozițiile art. 58 alin. (1) - (5) și (7) se aplică în mod corespunzător, acestea fiind:

Alin. (1) În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Alin.(5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de președintele secției penale a curții de apel care a soluționat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea președintelui secției penale a curții de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanța de executare transmite informațiile solicitate.

Alin. (7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

În prezent, numitul A. este inculpat în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, iar prin încheierea pronunțată la data de 19 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 420 alin. (11), art. 362 alin. (2) și art. 208 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A., măsură care a fost menținută pentru o perioadă de 60 de zile.

Din ordinul european de anchetă, curtea a reținut că Tribunalul de Mare Instanță din Paris a solicitat transferul temporar al deținutului A. fiind necesar a se lua declarații numitelor B. și C. cu privire la fapte și posibila lor implicare în investigațiile ce se derulează în Franța, totodată, fiind necesar a fi ascultat și A., în calitate de simplu martor, deoarece sus-numitului i s-a notificat mandatul de arest.

În continuare, în ordinul european de anchetă s-a arătat că transferul lui provizoriu ar permite să se obțină versiunea acestuia privind derularea faptelor, cât și pentru a se proceda la confruntarea lui cu inculpații cu scopul de a determina gradul de implicare al fiecăruia.

Tot în ordinul european de anchetă- dosar- la rubrica dacă se solicită un transfer temporar de către statul emitent al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate este bifată opțiunea de a se solicita obținerea acordului persoanei în cauză.

În consecință, din cuprinsul ordinului european de anchetă, curtea a constatat că Tribunalul de Mare Instanță din Paris a solicitat transferul temporar al numitului A., care este reglementat în art. 26816 din Legea nr. 302/2004 corob. cu art. 193 alin. (2), (4), (5) și (7) din Legea nr. 302/2004, art. 26816 reglementând transferul temporar către statul emitent al persoanelor supuse unei măsuri privative de libertate în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de anchetă.

Astfel, alin. (1) prevede că un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispozițiile art. 193 alin. (2), alin. (4), (5) și alin. (7) - (10) se aplică în mod corespunzător. Modalitățile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv detaliile condițiilor sale de detenție și datele până la care aceasta trebuie să fie transferată și returnată pe teritoriul statului de executare, sunt convenite între statul emitent și statul de executare, asigurându-se că sunt luate în considerare starea fizică și mentală a persoanei în cauză, precum și nivelul de securitate necesar în statul emitent.

Totodată, art. 193 reglementează transferul temporar al persoanelor deținute, pe teritoriul statului solicitant prevăzând în alin. (2), (4), (5) și (7):

(2) În cazul cererilor adresate autorităților judiciare române, competența de soluționare a cererii aparține instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. În acest sens, instanța va dispune ascultarea persoanei deținute, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu, precum și a unui interpret, dacă este cazul, în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Persoanei deținute i se face cunoscut obiectul cererii, cerându-i-se să declare dacă este de acord să fie transferată temporar pe teritoriul statului solicitant în vederea audierii ca martor. Declarația sa este consemnată într-un proces-verbal semnat de președintele completului de judecată, grefier, interpret și inculpat.

(4) În cazul în care persoana deținută consimte la transferarea sa temporară, instanța va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (6), urmând a dispune, prin încheiere, admiterea sau respingerea cererii, după caz. Încheierea poate fi atacată cu contestație, în termen de 24 de ore de la pronunțare, de către procurorul competent. Contestația se soluționează în termen de 3 zile.

(5) încheierea prevăzută la alin. (4) se comunică Ministerului Justiției, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive, care va informa autoritatea centrală a statului solicitant cu privire la decizia autorității judiciare române. Încheierea prin care instanța a dispus transferarea temporară a persoanei deținute se comunică și Ministerului Afacerilor Interne, care asigură predarea sub escortă a persoanei deținute potrivit alin. (8).

(7) Persoana transferată rămâne în detenție pe teritoriul statului solicitant și, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care autoritatea judiciară română competentă cere punerea acesteia în libertate, în condițiile C. proc. pen.

În consecință, raportat la aceste considerente, curtea a constatat că pentru soluționarea cauzei privind ordinul european de anchetă mai sus menționat, competența îi revine Curții de Apel București.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională în materia penală, are reglementări diferite în ceea ce privește perioada de detenție pe care o execută persoana transferabilă.

Astfel, art. 36816 în alin. (6) prevede că perioada de detenție pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de detenție pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului de executare în timp ce în cazul predării temporare, iar art. 58 alin. (7) prevede că dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

Raportat la cele mai sus menționate, curtea a constatat că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 268 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 corob. cu disp. art. 193 alin. (2), (4), (5) și (7) din Legea nr. 302/2004, iar art. 193 alin. (2) reglementează competența de soluționare a cererii în sarcina instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Din nota telefonică efectuată la dosar, cât și din încheierea pronunțată la data de 19 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017 a Curții de Apel București, curtea a constatat că numitul A. se află în stare de arest preventiv în Penitenciarul Rahova

Față de aceste considerente, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar în baza art. 47 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei privind soluționarea Ordinului european de anchetă emis de către Tribunalul de Mare Instanță din Paris, având ca obiect transferul temporar al numitului A., în favoarea Curții de Apel București.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 130 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Cauza a fost înaintată Curții de Apel București, care a înregistrat dosarul la data de 25 mai 2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentința penală nr. 101/F din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind transferul numitului A., în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și sesizării instanței competente.

Curtea de Apel București a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanța competentă să soluționeze cererea de predare temporară este Curtea de Apel care a executat mandatul european în cauză, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 august 2018, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 7 august 2018.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe persoana solicitată A., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, pentru următoarele considerente:

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că existența conflictului negativ de competență a fost determinată de calificarea juridică diferită dată de cele două instanțe solicitării formulate de autoritățile judiciare franceze și, subsecvent, de normele legale aplicabile.

Sub un prim aspect, înalta Curte de Casație și Justiție constată că apare ca fiind dincolo de orice îndoială faptul că autoritățile judiciare franceze au emis un ordin european de anchetă, întemeiat pe art. 22 din DIRECTIVA 2014/41/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală, având ca obiect: Transferul temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate în scopul aplicării unei măsuri de investigare.

Directiva 2014/41/UE a fost transpusă în legislația română prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Nr. 993 din 14 decembrie 2017.

În consecință, orice recalificare juridică a solicitării autorității judiciare străine apare ca fiind nejustificată și contravine obiectivului directivei menționate și anume, recunoașterea reciprocă a deciziilor luate în vederea obținerii de probe.

Deși corespunde realității că față de persoana vizată s-a mai derulat o procedură de cooperare judiciară internațională, respectiv prin sentința penală nr. 9 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă sesizarea privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 10 ianuarie 2017 cu numărul de referință x de către Curtea de Apel din Paris -Tribunalul Instanței Supreme din Paris și s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea dosarului penal aflat pe rolul autorităților judiciare române, obiectul solicitării autorităților judiciare franceze care formează obiectul prezentei cauze nu intră sub incidența dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 302/2004. Potrivit dispozițiilor legale evocate, raportate la art. 58 alin. (4) și (5) din același act normativ, în cazul predării amânate, respectiv după soluționarea sesizării privind mandatul european de arestare, la cererea expresă a statului solicitant, persoana solicitată poate fi predată temporar, această predare fiind aprobată de președintele secției penale a curții de apel care a soluționat sesizarea privind mandatul european de arestare, prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu. Această procedură este însă aplicabilă exclusiv în ipoteza în care solicitare de predare temporară este formulată de autoritatea statului emitent în vederea continuării procedurii penale la care este supusă persoana solicitată, cu privire la fapta/faptele care au format obiectul mandatului european de arestare a cărui executare a fost admisă, însă s-a dispus amânarea predării până la soluționarea cauzei de către statul de executare sau până la terminarea executării pedepsei.

Or, în cauza de față, din conținutul documentului transmis de autoritatea judiciară din Franța rezultă în mod explicit că acesta constituie un ordin european de anchetă care are ca obiectiv transferarea temporară a persoanei deținute A., în vederea audierii acestuia în calitate de martor, menționându-se expres că această calitate procesuală derivă din faptul că persoana se află în ipoteza condamnării sale definitive în România pentru aceleași fapte .

Având în vedere că obiectul cauzei în constituie solicitarea de executare a ordinului european de anchetă emis de Tribunal de Mare Instanță din Paris, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt incidente dispozițiile Secțiunii a 6-a din Capitolul II al Titlului VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Potrivit art. 268 din actul normativ evocat, Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de executare. Dispozițiile art. 193 alin. (2), alin. (4), (5) și alin. (7) - (10) se aplică în mod corespunzător.

Totodată, dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care reglementează în cadrul cererilor de asistență judiciară internațională procedura de transfer temporar a persoanelor deținute, pe teritoriul statului solicitant, stabilesc că în cazul cererilor adresate autorităților judiciare române, competența de soluționare a cererii aparține instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că norma de trimitere la dispozițiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv competența teritorială a instanței din statul membru de executare, astfel încât competența materială și după calitatea persoanei urmează a fi determinată potrivit regulilor generale de competență în materia ordinului european de anchetă, prevăzute de art. 2683 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 2683 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, când România este stat de executare, recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă sunt de competența parchetului sau instanței competente material și după calitatea persoanei, potrivit legii române.

Infracțiunile care formează obiectul anchetei derulate de autoritățile judiciare franceze sunt, potrivit mențiunilor înscrise în ordinul european de anchetă aflat la dosar, cele de grup infracțional organizat, furt și tâlhărie. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că persoana vizată de măsurile ce formează obiectul ordinului european de anchetă a fost condamnată definitiv în România prin Sentința penală nr. 2519 din 8 decembrie 2017 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 685 din 17 mai 2018 a Curții de Apel București, pentru aceleași infracțiuni cu cele care au stat la baza emiterii mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit art. 36 C. proc. pen., competența materială de judecare a cauzei având ca obiect infracțiunile menționate ar reveni tribunalului, ceea ce determină, în baza art. 2683 din Legea nr. 302/2004 atragerea competenței aceleiași instanțe și pentru soluționarea unui ordin european de anchetă, iar competența teritorială exclusivă revine conform 193 alin. (2) din același act normativ, instanței corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei vizată de măsura de anchetă.

În consecință, având în vedere că persoana vizată este deținută în Penitenciarul București Rahova, Înalta Curte va stabili competența de soluționare privind pe persoana solicitată A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe persoana solicitată A. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 august 2018.

Procesat de GGC - LM