ÎCCJ, Decizia nr. 370/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 370/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 758 din 3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuentul B.G. împotriva încheierii nr.799 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 11027/1/2007. A

fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

încheierea nr. 799 din 12 decembrie 2007, pronunțată în camera de consiliu, în

dosarul nr. 11027/1/2007, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. a respins propunerea de

arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției,

privind pe inculpații B.G., G.D. și C.E..

În

baza art. 149

1

alin. (12) C. proc. pen., raportat la art. 146 alin. (11)

1

C. proc. pen. și art. 145

1

C. proc. pen., s-a luat față de inculpați,

măsura obligării de a nu părăsi țara.

Prin

aceeași încheiere, instanța a dispus ca pe durata măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara, inculpații să fie obligați: să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte

ori sunt chemați; să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului

judiciar care instrumentează cauza; să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de martori, de coinculpați și

să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Totodată,

s-a atras atenția inculpaților asupra încălcării cu rea-credință a obligațiilor

stabilite și a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.

Pentru

a se dispune astfel, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

reținut că, în propunerea de arestare preventivă formulată cu privire la toți

cei trei inculpați, pentru o perioadă de 29 de zile începând de la 12 decembrie

2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției a arătat, printre

altele, că inculpatul B.G. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de influență prevăzute de art. 257 C. proc. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 și art. 26 C. proc. pen. raportat la art. 6

1

din

Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

S-a

argumentat, în esență, că exercitarea acțiunii penale față de inculpații mai

sus menționați nu atrage de plano privarea de liberate a acestora și că

îngrădirea libertății ar avea caracter ilicit în cauză, numai în situația în

care s-ar periclita, în concret, ordinea publică și s-ar împiedica derularea

procedurii judiciare, în speță constatându-se că de la data aducerii la cunoștința

publicului a faptelor supuse procedurii judiciare, (demers ce nu se înscria în

activitățile specifice urmăririi penale) și până la data soluționării

propunerii de arestare preventivă, s-a scurs o bună perioadă de timp și nu s-au

conturat elemente de fapt sau probe care să concretizeze pericolul pe care l-ar

reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților și care

ar justifica privarea de libertate a acestora.

Astfel,

instanța a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, privind pe cei trei inculpați,

inclusiv pe inculpatul B.G. și a aplicat acestora măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi țara.

La

data de 10 februarie 2010, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost înregistrată sub nr. 1196/1/2010, cererea de revizuire formulată

de revizuentul B.G., la care s-a anexat referatul întocmit de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție sub

nr. 196/III-6/2010.

Înalta

Curte, astfel sesizată a constatat că cererea de revizuire formulată de

revizuentul B.G. este inadmisibilă.

Examinând

actele și lucrările cauzei, s-a reținut că încheierea nr. 799 din 12 decembrie

2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

împotriva căreia a formulat cererea de revizuire revizuentul B.G. a rămas

definitivă prin încheierea nr. 770 din 17 decembrie 2007 (prin care s-a respins

ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție), pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători.

În

cuprinsul referatului sub nr. 196/III-6/2010 la data de 8 februarie 2010,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, Secția Judiciară, a apreciat ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul B.G., întrucât aceasta era îndreptată

împotriva unei hotărâri prin care nu a fost soluționat fondul cauzei, ci a fost

soluționată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

Secția de Combatere a Corupției.

Față

de dispozițiile art. 393 C. proc. pen., prima instanță a apreciat că sunt

supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a

fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de

fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, erori ce nu pot fi întâlnite

decât în cazul hotărârilor care rezolvă fondul cauzei penale și care nu pot fi

altfel înlăturate decât prin acest remediu procesual.

Prin

soluționarea fondului instanța rezolvă acțiunea penală, pronunțând o hotărâre

de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal precum și

acțiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.

Revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată doar în condițiile și în

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale; dispozițiile procesual

penale sunt de strictă interpretare, ele neputând fi extinse și cu privire la

alte situații, iar extinderea acestei căi extraordinare de atac și cu privire

la hotărâri prin care nu se rezolvă fondul cauzei ar însemna o nesocotire a

prevederilor art. 129 din Legea fundamentală potrivit cu care „împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita

căile de atac, în condițiile legii”, așadar admisibilitatea unei căi de atac

și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii,

revenind astfel persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția

competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru toți

subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată,

s-a reținut că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești

care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 393 C. proc. pen., în sensul

pronunțării unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului

penal și fără a invoca critici care să poată fi încadrate în vreunul din

cazurile de retractare prevăzute de art. 394 C. proc. pen., încheierea atacată

necuprinzând o rezolvare a unui raport juridic de drept substanțial și nici a

unui raport juridic de drept procesual principal, nerezolvând latura civilă și

nici latura penală – în sensul prevăzut de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.,

neputând fi supusă revizuirii.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs revizuentul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise( fillele 10 – 11

dosar recurs) pentru neanalizarea cazului de revizuire prevăzut de art. 394

lit. c) C. proc. pen. și a incidenței alin. 3 al aceluiași articol, având în

vedere că prin stabilirea, prin încheierea atacată, a obligației de a nu părăsi

țara au fost restricționate drepturi fundamentale ale revizuentului, ceea ce

reprezintă o sancțiune penală, neverificarea caracterului fals al înscrisurilor

invocate drept probe pentru restrângerea drepturilor fundamentale.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la

art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse

revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei

rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de

condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Această

concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin.

(3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi

invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C.

proc. pen.

Astfel,

prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de

revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de

condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele

prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au

dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Rezultă,

așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care

hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.

Se

va reține, totodată că, în procedura soluționării unei propuneri de arestare

preventivă instanța, prin hotărârea pronunțată, nu rezolvă fondul unui raport

juridic de drept substanțial, soluțiile ce pot fi dispuse (în sensul aplicării,

sau neaplicării unor măsuri preventive) neincluzând stabilirea vinovăției și

nici a existenței faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana trimisă

în judecată.

Față

de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță

asupra cererii de revizuire este justă, prin raportare la obiectul cererii și

la motivele invocate.

Calea

extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor

judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de

specificul procedurii în care sunt pronunțate, deoarece a accepta o soluție

contrară ar determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din

Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Criticile

invocate în recurs sunt nefondate.

Se

constată, astfel, că atât cazul de revizuire reglementat de art. 394 lit. a) C.

proc. pen., invocat în susținerea cererii de revizuire, cât și cel prevăzut de

art. 394 lit. c) C. proc. pen., la care revizuentul a făcut referire în

cuprinsul motivelor de recurs, devin incidente și pot fi invocate în mod

eficient în condițiile în care calea extraordinară de atac se formulează

împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat fondul cauzei, condiția

menționată, ce rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 393 și

a art. 394 C. proc. pen., fiind aplicabilă cererilor de revizuire, indiferent

de temeiul lor.

Rezultă,

așadar, că nu pot fi primite susținerile recurentului revizuent în sensul că

prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, prin măsura preventivă luată,

revizuentului i s-a aplicat o sancțiune, deoarece măsurile preventive nu au

acest caracter, ci se subsumează scopurilor reglementate de dispozițiile art.

136 C. proc. pen.

În

ceea ce privește critica referitoare la neverificarea de către prima instanță a

caracterului fals al înscrisurilor ce au invocate ca probe la momentul luării

față de revizuent a măsurii preventive restrictive de drepturi și neanalizarea

cazului de revizuire reglementat de art. 394 lit. c) C. proc. pen. se constată

că și aceasta este nefondată, deoarece în mod just prima instanță a devoluat

cauza și s-a pronunțat cu prioritate și în mod exclusiv cu privire la finele de

neprimire al inadmisibilității cererii de revizuire, cerere care, după cum s-a

arătat și anterior, nu putea avea ca obiect, indiferent de motivele pe care se

întemeia, decât o hotărâre judecătoreasca ce dădea rezolvare fondului unui

raport juridic de drept substanțial, condiție care, în cauza de față, nu era

realizată.

Pentru

considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea atacată este legală,

temeinică și riguros motivată, dând o justă interpretare și aplicare

prevederilor legale incidente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva sentinței nr. 758

din 3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1196/1/2010.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.