ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din actele
și lucrările dosarului, constată că:
Prin sentința
comercială nr. 10025 din 23 iunie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului
București a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu
pârâții V.J., SC V.P.S. SA și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA și a constatat
nulitatea absolută a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie
2004 între V.J., în calitate de împrumutător și SC V.P.S. SA și A.S.S. din
cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate și a contractului de garanție
reală mobiliară, încheiat între împrumutător și fiecare împrumutată la data de
23 decembrie 2004.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta SC V.P.S. SA a încheiat
contractele cu încălcarea normei imperative cuprinse în art. 146 din Legea nr.
31/1990 cu privire la valoarea împrumutului și la întinderea obligației de
garanție, lipsind hotărârea Adunării Generale Extraordinare de aprobare a
constituirii de garanții cu o valoare mai mare decât jumătate din valoarea
contabilă a activelor, în acest context, luând act că în procesul-verbal de control
financiar din data de 18 februarie 2005 s-a consemnat că pârâta SC V.P.S. SA s-a
obligat să garanteze împrumutul cu bunuri ale societății a căror valoare este
de peste 90% din valoarea contabilă totală a activelor sale.
Prin
încheierea de la 29 ianuarie 2010, Curtea
de Apel
București
a anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de apelanții V.J.
și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, împotriva sentinței primei instanțe,
rămânând, astfel, învestită doar cu soluționarea apelului promovat de SC V.P.S.
SA.
Prin
decizia Curții de Apel București nr. 408 din 21 octombrie
2010, apelul formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva sentinței
primei instanțe a fost respins, ca nefondat.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,
în materia nulităților
absolute, lipsa de interes și lipsa calității procesuale active se suprapun,
întrucât calitatea procesuală activă se analizează prin prisma interesului,
calitatea procesuală activă presupunând existența unei identități între
persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul dedus judecății, iar,
cum acțiunea urmărește constatarea nulității absolute a unor acte juridice, ea
poate fi formulată de oricine are interes, or, interesul reclamantului-intimat
rezultă din calitatea sa de acționar la societatea apelantă și de membru al
Asociației, cel puțin la data formulării acțiunii, 03 iunie 2005, reclamantul
avea calitatea de membru al A.S.S. din cadrul SC V.P. SA.. De asemenea,
instanța de apel a reținut că art. 146 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data
încheierii contractelor, prevedea că a
dministratorii vor putea să încheie
acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să
schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății,
a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor
societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării
generale extraordinare a acționarilor,
însuși art. 146 este
incident nu doar în cazul constituirii garanțiilor, ci și în cel al dobândirii
de
bunuri, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor
societății la data încheierii actului juridic
, iar, cum obiectul
contractului - suma împrumutată - are caracter fungibil și consumptibil prin
natura sa, împrumutații au devenit proprietarii banilor, în baza art. 1577 C.
civ., așa încât apelanta ar fi trebuit să prezinte hotărârea A.G.E.A. de
aprobare a împrumutului, o astfel de hotărâre nexistând, în mod legal
aplicându-se sancțiunea anulării contractelor.
Împotriva
deciziei pronunțată în apel a formulat recurs pârâta SC V.P.S. SA, invocând
motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În ce
privește respingerea excepției lipsei interesului legitim al reclamantului de a
introduce acțiunea de fond, invocată atât în prima instanță, cât și în instanța
de apel, recurenta arată că decizia atacată cuprinde motive străine de natura
pricinii, că natura actului juridic a fost schimbată prin greșita sa
interpretare și că instanța de apel a aplicat în mod eronat legea, întrucât
între reclamantul T.I. și pârâtul J.V. nu există un contract de mandat care să
justifice introducerea acțiunii.
Cu privire
la fondul cauzei:
- Art. 304
pct. 8 C. proc. civ.:
Analiza
contractelor din prisma semnării lor de către administratorii celor două
persoane juridice constituie dovada schimbării înțelesului vădit neîndoielnic
al actului juridic dedus judecății, în condițiile în care prin chiar acțiunea
introductivă se menționează existența unor hotărâri ale organelor supreme de
conducere ale celor două persoane juridice care au aprobat încheierea
contractelor, prin aceasta fiind confirmată condiția cerută de lege, acțiunea
se bazează pe interpretarea greșită a unui act care nu reflectă situația
contabilă a societății - actul de control al MF-care nu a avut ca obiect
verificarea întinderii activului și pasivului contabil, fiind un control de
fond ce viza verificarea modului de ținere a evidenței contabile și stabilirea
obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
- Art. 304
pct. 9 C. proc. civ.:
Instanța
de apel nu a ținut cont de încetarea valabilității contractelor prin
îndeplinirea obligațiilor asumate, astfel încât contractele de garanție nu mai
produc efecte, obligația garantată fiind îndeplinită, acțiunea rămânând fără
obiect;
Instanța
de apel a reținut, în mod greșit, că Hotărârea A.G.E.A. nr. 6 ar fi fost
anulată, ceea ce dovedește că instanța nu a înțeles care este obiectul acțiunii
și calitatea fiecărui pârât, aplicând criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1990
în cazul menționatei pârâte, persoană juridică înființată în baza Legii nr.
21/1924 și, ulterior, O.G. nr. 6/2000, aprobată prin Legea nr. 246/2005;
De
asemenea, decizia atacată este lipsită de temei legal, pentru că instanța de
apel a reținut că hotărârile de excludere din Asociația salariaților a
reclamantului T.I. ar fi pro causa, când, în fapt, este vorba de un abuz de
drept, hotărârile judecătorești prin care s-au anulat unele hotărâri adoptate
având în vedere doar motive de formă, iar nu de fond, în condițiile în care
desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia este o realitate ce
constituie autoritate de lucru judecat, iar prevederea statutară privind
excluderea din Asociație a membrilor cărora li s-a desfăcut disciplinar
contractul de muncă este, de asemenea, o realitate, ce nu a fost înlăturată,
așadar, existând o imposibilitate legală a reclamantului de a fi membru al
Asociației salariaților.
- Art. 304
pct. 7 C. proc. civ.:
Instanța
de apel, neintrând în cercetarea aprofundată a situației juridice reale, a
reținut motive contradictorii, datorită modului de prezentare de către
reclamant a situației, prin alternarea de fapte reale cu presupuneri, prin
combinarea condițiilor de valabilitate ale actelor juridice ale persoanelor
juridice înființate în baza Legii nr. 31/1990 cu cele ale celor înființate în
baza O.G. nr. 26/2000.
În
concluzie, recurenta apreciază că actele juridice a căror nulitate a fost
invocată sunt încheiate cu îndeplinirea condițiilor privind capacitatea de a
contracta a semnatarilor, reprezentanții persoanelor juridice fiind
împuterniciți de către organele supreme de conducere, că obiectul este cert și
determinat în privința împrumutului și determinabil cu referire la bunul
afectat garanției-stocul de vin- de către pârâta SC V.P.S. SA, iar, în ce
privește contractul de garanție, obiectul este cert și determinat, gajul în
favoarea vânzătorului acțiunilor până la plata integrală a prețului fiind
instituit doar asupra unui număr limitat de acțiuni expres menționate în
contractul de privatizare, contractul principal încetându-și valabilitatea prin
stingerea debitului prin conversia datoriei în acțiuni și aribuirea acestora
creditorului, iar contractele de garanție reală mobiliară prin încetarea
valabilității lor, ceea ce s-a produs înainte de pronunțarea hotărârilor
judecătorești atacate.
Recursul
este nefondat.
Cu privire
la criticile ce vizează excepțiile invocate, din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanța de apel a
confirmat legalitatea soluției dată de prima instanță, în sensul respingerii,
ca nefondate, a excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale
active, cu motivarea potrivit căreia calitatea procesuală activă presupune
existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului
în raportul dedus judecății, iar, cum acțiunea de față urmărește constatarea
nulității absolute a unor acte juridice, poate fi formulată de oricine are
interes, cu atât mai mult cu cât la data introducerii cererii introductive de instanță
reclamantul avea calitatea de acționar la societatea pârâtă și de membru al
Asociației.
În ce
privește criticile circumscrise motivelor circumscrise punctelor 7-9 ale art.
304 C. proc. civ., din analiza grupată a acestora, se constată că, în mod just,
instanța de apel a menținut, în tot, soluția primei instanțe de constatare a
nulității absolute a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie
2004 între V.J., în calitate de împrumutător și SC V.P.S. SA și A.S.S. din
cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate și a contractului de garanție
reală mobiliară, încheiat între împrumutător și fiecare împrumutată la data de
23 decembrie 2004, reclamant fiind T.I., iar pârâți fiind V.J., SC V.P.S. SA și
A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, având în vedere că dispozițiile art. 146 din
Legea nr. 31/1990 sunt incidente atât în cazul constituirii garanțiilor, cât și
în cazul dobândirii
de bunuri a căror valoare depășește jumătate din
valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic
, iar, cum
obiectul contractului, respectiv, suma împrumutată, are caracter fungibil și
consumptibil prin natura sa, împrumutații au devenit proprietari ai banilor, în
baza art. 1577 C. civ., așa încât ar fi trebuit să existe o hotărâre A.G.E.A.
de aprobare a împrumutului, în caz contrar aplicându-se sancțiunea anulării
contractelor.
În
consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca
nefondat.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge
recursul
formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva deciziei Curții de Apel
București nr. 408 din 21 octombrie 2010
, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.