ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2011

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin sentința comercială nr. 10025 din 23 iunie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu pârâții V.J., SC V.P.S. SA și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA și a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie 2004 între V.J., în calitate de împrumutător și SC V.P.S. SA și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate și a contractului de garanție reală mobiliară, încheiat între împrumutător și fiecare împrumutată la data de 23 decembrie 2004. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta SC V.P.S.

SA a încheiat contractele cu încălcarea normei imperative cuprinse în art. 146 din Legea nr. 31/1990 cu privire la valoarea împrumutului și la întinderea obligației de garanție, lipsind hotărârea Adunării Generale Extraordinare de aprobare a constituirii de garanții cu o valoare mai mare decât jumătate din valoarea contabilă a activelor, în acest context, luând act că în procesul-verbal de control financiar din data de 18 februarie 2005 s-a consemnat că pârâta SC V.P.S. SA s-a obligat să garanteze împrumutul cu bunuri ale societății a căror valoare este de peste 90% din valoarea contabilă totală a activelor sale. Prin încheierea de la 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de apelanții V.J.

și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, împotriva sentinței primei instanțe, rămânând, astfel, învestită doar cu soluționarea apelului promovat de SC V.P.S. SA. Prin decizia Curții de Apel București nr. 408 din 21 octombrie 2010, apelul formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva sentinței primei instanțe a fost respins, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în materia nulităților absolute, lipsa de interes și lipsa calității procesuale active se suprapun, întrucât calitatea procesuală activă se analizează prin prisma interesului, calitatea procesuală activă presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul dedus judecății, iar, cum acțiunea urmărește constatarea nulității absolute a unor acte juridice, ea poate fi formulată de oricine are interes, or, interesul reclamantului-intimat rezultă din calitatea sa de acționar la societatea apelantă și de membru al Asociației, cel puțin la data formulării acțiunii, 03 iunie 2005, reclamantul avea calitatea de membru al A.S.S.

din cadrul SC V.P. SA..

De asemenea, instanța de apel a reținut că art. 146 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data încheierii contractelor, prevedea că a dministratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, însuși art. 146 este incident nu doar în cazul constituirii garanțiilor, ci și în cel al dobândirii de bunuri, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic , iar, cum obiectul contractului - suma împrumutată - are caracter fungibil și consumptibil prin natura sa, împrumutații au devenit proprietarii banilor, în baza art. 1577 C. civ., așa încât apelanta ar fi trebuit să prezinte hotărârea A.G.E.A.

de aprobare a împrumutului, o astfel de hotărâre nexistând, în mod legal aplicându-se sancțiunea anulării contractelor. Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs pârâta SC V.P.S. SA, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În ce privește respingerea excepției lipsei interesului legitim al reclamantului de a introduce acțiunea de fond, invocată atât în prima instanță, cât și în instanța de apel, recurenta arată că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, că natura actului juridic a fost schimbată prin greșita sa interpretare și că instanța de apel a aplicat în mod eronat legea, întrucât între reclamantul T.I. și pârâtul J.V. nu există un contract de mandat care să justifice introducerea acțiunii.

Cu privire la fondul cauzei: - Art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: Analiza contractelor din prisma semnării lor de către administratorii celor două persoane juridice constituie dovada schimbării înțelesului vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, în condițiile în care prin chiar acțiunea introductivă se menționează existența unor hotărâri ale organelor supreme de conducere ale celor două persoane juridice care au aprobat încheierea contractelor, prin aceasta fiind confirmată condiția cerută de lege, acțiunea se bazează pe interpretarea greșită a unui act care nu reflectă situația contabilă a societății - actul de control al MF-care nu a avut ca obiect verificarea întinderii activului și pasivului contabil, fiind un control de fond ce viza verificarea modului de ținere a evidenței contabile și stabilirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

- Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța de apel nu a ținut cont de încetarea valabilității contractelor prin îndeplinirea obligațiilor asumate, astfel încât contractele de garanție nu mai produc efecte, obligația garantată fiind îndeplinită, acțiunea rămânând fără obiect; Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că Hotărârea A.G.E.A. nr. 6 ar fi fost anulată, ceea ce dovedește că instanța nu a înțeles care este obiectul acțiunii și calitatea fiecărui pârât, aplicând criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1990 în cazul menționatei pârâte, persoană juridică înființată în baza Legii nr. 21/1924 și, ulterior, O.G. nr. 6/2000, aprobată prin Legea nr. 246/2005; De asemenea, decizia atacată este lipsită de temei legal, pentru că instanța de apel a reținut că hotărârile de excludere din Asociația salariaților a reclamantului T.I.

ar fi pro causa, când, în fapt, este vorba de un abuz de drept, hotărârile judecătorești prin care s-au anulat unele hotărâri adoptate având în vedere doar motive de formă, iar nu de fond, în condițiile în care desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia este o realitate ce constituie autoritate de lucru judecat, iar prevederea statutară privind excluderea din Asociație a membrilor cărora li s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă este, de asemenea, o realitate, ce nu a fost înlăturată, așadar, existând o imposibilitate legală a reclamantului de a fi membru al Asociației salariaților. - Art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.: Instanța de apel, neintrând în cercetarea aprofundată a situației juridice reale, a reținut motive contradictorii, datorită modului de prezentare de către reclamant a situației, prin alternarea de fapte reale cu presupuneri, prin combinarea condițiilor de valabilitate ale actelor juridice ale persoanelor juridice înființate în baza Legii nr. 31/1990 cu cele ale celor înființate în baza O.G. nr. 26/2000. În concluzie, recurenta apreciază că actele juridice a căror nulitate a fost invocată sunt încheiate cu îndeplinirea condițiilor privind capacitatea de a contracta a semnatarilor, reprezentanții persoanelor juridice fiind împuterniciți de către organele supreme de conducere, că obiectul este cert și determinat în privința împrumutului și determinabil cu referire la bunul afectat garanției-stocul de vin- de către pârâta SC V.P.S.

SA, iar, în ce privește contractul de garanție, obiectul este cert și determinat, gajul în favoarea vânzătorului acțiunilor până la plata integrală a prețului fiind instituit doar asupra unui număr limitat de acțiuni expres menționate în contractul de privatizare, contractul principal încetându-și valabilitatea prin stingerea debitului prin conversia datoriei în acțiuni și aribuirea acestora creditorului, iar contractele de garanție reală mobiliară prin încetarea valabilității lor, ceea ce s-a produs înainte de pronunțarea hotărârilor judecătorești atacate. Recursul este nefondat.

Cu privire la criticile ce vizează excepțiile invocate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în mod corect, instanța de apel a confirmat legalitatea soluției dată de prima instanță, în sensul respingerii, ca nefondate, a excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, cu motivarea potrivit căreia calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul dedus judecății, iar, cum acțiunea de față urmărește constatarea nulității absolute a unor acte juridice, poate fi formulată de oricine are interes, cu atât mai mult cu cât la data introducerii cererii introductive de instanță reclamantul avea calitatea de acționar la societatea pârâtă și de membru al Asociației.

În ce privește criticile circumscrise motivelor circumscrise punctelor 7-9 ale art. 304 C. proc. civ., din analiza grupată a acestora, se constată că, în mod just, instanța de apel a menținut, în tot, soluția primei instanțe de constatare a nulității absolute a contractului de împrumut, încheiat la data de 23 decembrie 2004 între V.J., în calitate de împrumutător și SC V.P.S. SA și A.S.S. din cadrul SC V.P.S. SA, în calitate de împrumutate și a contractului de garanție reală mobiliară, încheiat între împrumutător și fiecare împrumutată la data de 23 decembrie 2004, reclamant fiind T.I., iar pârâți fiind V.J., SC V.P.S. SA și A.S.S. din cadrul SC V.P.S.

SA, având în vedere că dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 sunt incidente atât în cazul constituirii garanțiilor, cât și în cazul dobândirii de bunuri a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic , iar, cum obiectul contractului, respectiv, suma împrumutată, are caracter fungibil și consumptibil prin natura sa, împrumutații au devenit proprietari ai banilor, în baza art. 1577 C. civ., așa încât ar fi trebuit să existe o hotărâre A.G.E.A. de aprobare a împrumutului, în caz contrar aplicându-se sancțiunea anulării contractelor. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Așa fiind, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâta SC V.P.S. SA Dobroteasa, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 408 din 21 octombrie 2010 , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.