ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2887/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2887/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC M.I.E.

SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj în

contradictoriu cu pârâta SC I.M.X. SRL a solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de intermediere nr. 001 din 19 decembrie 2007 și să fie

obligată pârâta la restituirea sumei de 380.609,6 lei, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința comercială nr. 1186/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în

dosar nr. 2325/1285/2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.I.E. SRL,

împotriva pârâtei SC I.M.X. SRL, și în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută

a contractului de intermediere nr. 1 din 19 decembrie 2007 încheiat între

părți, a fost obligată pârâta SC I.M.X. SRL la plata sumei de 380.609,6 lei în

favoarea reclamantei SC M.I.E. SRL, a fost obligată pârâta la plata sumei de

25.842,5 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată. a

fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință tribunalul a reținut, în esență, că societatea pârâtă S.C. I.M.X. SRL

a fost înființată la data de 15 octombrie 2007 prin încheierea nr. 23485 din 15

octombrie 2007 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj și

are ca obiect principal de activitate ,,agenții imobiliare”. La data încheierii

contractului părțile au recunoscut că operațiunea de intermediere a tranzacției

vizate era deja executată la momentul redactării înscrisului doveditor al

operațiunii juridice perfectate de părți.

Astfel, reține instanța de fond

contractul de intermediere încheiat la data de 19 decembrie 2007 are valoarea

juridică a unui act recognitiv prin care reclamanta și pârâta au recunoscut

încheierea unui contract de intermediere cu privire la vânzarea unui teren,

preexistent momentului redactării actului recognitiv și pentru a fi executat de

către una din părți, respectiv de către pârâtă care a avut calitatea de

intermediar.

Analizând îndeplinirea

condițiilor de valabilitate a contractului de intermediere prin raportare la

data de 3 octombrie 2007, momentul realizării acordului de voință între părțile

litigante, tribunalul a apreciat că eroarea-obstacol ca viciu de consimțământ

nu poate fi reținută de vreme ce părțile au încheiat contractul de intermediere

în cunoștință de cauză și cu privire la terenul avut în vedere de ambele părți,

iar reclamanta a mai beneficiat de servicii similare de intermediere și a

participat la perfectarea contractului de intermediere ca și profesionist iar

nu ca simplu consumator, iar reclamanta nu s-a prevalat de o falsă reprezentare

asupra naturii juridice a convenției, ci doar de falsa reprezentare asupra

existenței unei condiții suspensive, ca modalitate a actului juridic.

Analizând valabilitatea

contractului de intermediere din 19 decembrie 2007 prin prisma capacității de

folosință a pârâtei de a dobândi drepturi și obligații la momentul încheierii

înțelegerii verbale referitoare la prestarea serviciului de intermediere de

către reprezentanta pârâtei în favoarea reclamantei, tribunalul a constatat că

acordul de voință dintre reprezentanta pârâtei Florența Nicula și reclamantă

s-a realizat înainte de data de 3 octombrie 2007 moment la care s-a perfectat

tranzacția imobiliară între reclamantă și SC T. SRL cu privire la terenul în

cauză.

Având

în vedere faptul că SC I.M.X. SRL a fost înființată la data de 15 octombrie

2007 prin încheierea nr. 23486 din 15 octombrie 2007 a judecătorului delegat

tribunalul a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 33 din Decretul nr. 31/1954

care statuează că persoana juridică dobândește capacitate de folosință de la

data înregistrării, care în cazul de față corespunde datei de 15 octombrie

convenția de intermediere, pârâta nu avea capacitate de folosință și nu avea

aptitudinea de a încheia acte juridice. Este adevărat că persoanelor juridice

li se recunoaște în perioada premergătoare constituirii o capacitate de

folosință restrânsă însă numai în privința acelor obligații și măsuri

preliminare ce sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod

valabil. Cum încheierea contractului de intermediere făcea parte din

activitățile ce urmau să formeze obiectul de activitate al pârâtei și nu

condiționa înregistrarea în mod valabil a pârâtei ca persoană juridică, acest

contract nu se circumscrie actelor juridice pe care pârâta le putea încheia

chiar înainte de constituire în baza capacității de folosință restrânsă

recunoscută de art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954. Din această

perspectivă, obiectul convenției de intermediere era imposibil de realizat din

punct de vedere juridic anterior datei de 3 octombrie 2007 cât timp persoană

juridică care se presupune că trebuia, prin prepușii săi, să identifice potențiali

cumpărători nici măcar nu era constituită.

Astfel

s-a apreciat că, contractul de intermediere perfectat în formă scrisă la 19

decembrie 2007, după înregistrarea pârâtei la Oficiul Registrului comerțului de

pe lângă Tribunalul Cluj nu poate fi considerat un act confirmativ în sensul

art. 1190 C. civ. care să acopere motivul de nulitate datorat lipsei

capacității de folosință a pârâtei pentru simplul fapt că nulitățile absolute

ale actelor juridice nu pot fi acoperite prin confirmare. Contractul de intermediere

din 19 decembrie 2007 este un simplu act recognitiv care recunoaște o

înțelegere preexistentă de intermediere între reclamantă și viitoarea

reprezentantă a pârâtei, iar nu un act confirmativ care să aibă ca efect

validarea actului juridic lovit de nulitate absolută.

Deși reclamanta prin cererea introductivă nu

a invocat

expresis verbis

lipsa capacității de folosință a pârâtei SC I.M.X.

SRL ca motiv de nulitate absolută a contractului de intermediere din 19

decembrie 2007, de vreme ce întreaga construcție a silogismului juridic

referitor la nevalabilitatea obiectului contractului pornea de la premisa că

societatea pârâtă nu putea să execute o obligație contractuală la un moment la

care nu avea personalitate juridică, iar ulterior executării obligației de

intermediere de către o altă persoană nu mai exista rațiunea apelării la

serviciile unei agenții imobiliare, tribunalul a apreciat că prin calificarea

juridică a motivului de nulitate absolută invocat nu s-a adus atingere

principiului disponibilității, părțile expunându-și punctele de vedere asupra

relevanței momentului înființării societății pârâte asupra validității

contractului de intermediere ce formează obiectul prezentului litigiu.

Apelul declarat de pârâta SC I.M.X.

SRL împotriva sentinței nr. 1186/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost

respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia civilă nr. 135/2010 din 12 octombrie 2010.

În argumentarea acestei decizii

instanța de apel a reținut, în esență, că pârâta a dobândit potrivit art. 33

din Decretul nr. 31/1994 capacitate de folosință la data înregistrării ei,

astfel că la data perfectării contractului de intermediere pârâta nu era legal

constituită și nu avea capacitatea de a efectua obiectul de activitate care

prevedea și activitatea de intermediere.

Instanța de apel a apreciat că,

contractul de intermediere și-a produs efectele, iar activitatea de

intermediere s-a realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare

în data de 3 octombrie 2007 între reclamantă și SC T. SRL.

Lipsa capacității pârâtei nu a

fost avută în vedere sau invocată de instanța de fond doar după închiderea

dezbaterilor, ea fiind antamată și prin acțiunea introductivă în instanță.

Împotriva acestei decizii pârâta

SC I.M.X. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7,

8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora recurenta a susținut, în esență, că

instanța de apel nu a analizat aspectele și argumentele invocate în susținerea

apelului, neanalizând contraargumentele aduse excepției privind lipsa

capacității de folosință a societății de a dobândi drepturi și obligații la

momentul înțelegerii verbale referitoare la prestarea serviciului de

intermediere.

Mai mult, susține recurenta,

instanța de apel nu a procedat nici măcar la analiza obiectului contractului de

intermediere încheiat, analiză de care depinde în mod cert analiza existenței

sau inexistenței capacității de folosință a societății.

Mențiunea conform căreia

contractul de intermediere și-a produs efectele, iar activitatea de

intermediere s-a realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare

în data de 3 octombrie 2007 între reclamantă și SC T. SRL este nefondat susține

recurenta, întrucât obiectul contractului este unul complex, alcătuit dintr-o

serie de prestații și nu se poate reține că activitatea de intermediere s-a

realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la 3

octombrie 2007.

Totodată, susține recurenta,

instanța de apel a enunțat doar faptul că lipsa capacității de folosință a fost

enunțată și prin acțiunea introductivă, neprecizându-se datorită cărui fapt și

potrivit cărei interpretare se apreciază că reclamanta a enunțat lipsa

capacității de folosință.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea

recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate și a sentinței

instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în

judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata

reclamantă răspunzând motivelor de recurs a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

În legătură cu acest

motiv se va reține că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței

de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât

considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit

motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format

convingerea Curții de Apel pentru respingerea apelului

Din motivarea

explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat

circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care

s-au invocat.

În speță, aspectul cu

relevanță din punct de vedere juridic a cărui incidență a fost analizată de

instanța de apel a fost data înființării persoanei juridice recurente.

Invocarea cadrului legal care reglementează data înființării unei persoane

juridice și anume art. 33 din Decretul 31/1994, dar și a datei și numărului actului

emis de ORC de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj la data înființării

recurentei, au creat cadrul detaliat, necesar și suficient pentru a pronunța

decizia.

În consecință motivarea pe

chestiunile de esență este suficientă pentru că s-au examinat în mod real

problemele legate de împrejurările cauzei și dispozițiile legale aplicabile,

așa încât critica nu va fi reținută.

Critica întemeiată pe art. 304 alin.

(8) C. proc. civ. este de asemenea nefondată întrucât nu s-a demonstrat că în

cauză, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus

judecății.

Astfel, se constată,

că instanța de apel a apreciat în mod corect că problema ce trebuia lămurită

privea calitatea pârâtei de a realiza o operațiune juridică având în vedere

data la care aceasta nu avea personalitate juridică, fapt ce nu poate fi

interpretat că a schimbat natura și conținutul contractului de intermediere.

Așadar, cenzura instanței de

recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că instanța, nu a

denaturat actul juridic dedus judecății, ci, a constatat că la data perfectării

contractului de intermediere pârâta SC I.M.X. SRL nu era legal constituită și

nu avea capacitatea de a efectua activitatea de intermediere.

Susținerea recurentei potrivit

căreia instanța de apel nu a procedat la analiza obiectului actului dedus

judecății nu poate fi reținută, întrucât, nu se impunea analiza obiectului

contractului de intermediere, deoarece actele încheiate de o persoană juridică

fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă

vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Niciuna din cele două ipoteze

nu a fost argumentată corect, recurenta reiterând argumentele aduse în susținerea

capacității sale de folosință la momentul încheierii contractului de

intermediere, argumente ce au fost analizate.

În ce privește

criticile asupra sentinței fondului, Înalta Curte nu le va putea examina

întrucât obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, iar

aceste critici trebuie să se regăsească în cuprinsul motivelor de recurs. Cu

alte cuvinte, numai motivele care corespund riguros art. 304 C. proc. civ. pot

fi puse în discuție, iar aceste motive au fost analizate.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a

analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive

de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost

de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art.

274 C. proc. civ. se va admite în parte cererea intimatei SC M.I.E. SRL privind

acordarea cheltuielilor de judecată numai pentru facturile nr. 0071 din 15

septembrie 2009 și factura nr. 2587 din 28 septembrie 2009, întrucât factura

transmisă prin fax de la fila 46 este ilizibilă neputând fi verificat cuantumul

sumei solicitate și în consecință va fi obligată recurenta pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. I.M.X. S.R.L. împotriva deciziei

civile nr. 135/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Admite în parte

cererea intimatei SC M.I.E. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta

pârâtă S.C. I.M.X. S.R.L. la plata sumei de 1969,80 lei cheltuieli de judecată

către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.