ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2887/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC M.I.E. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu pârâta SC I.M.X. SRL a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de intermediere nr. 001 din 19 decembrie 2007 și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 380.609,6 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 1186/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 2325/1285/2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.I.E. SRL, împotriva pârâtei SC I.M.X. SRL, și în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a contractului de intermediere nr. 1 din 19 decembrie 2007 încheiat între părți, a fost obligată pârâta SC I.M.X.

SRL la plata sumei de 380.609,6 lei în favoarea reclamantei SC M.I.E. SRL, a fost obligată pârâta la plata sumei de 25.842,5 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată. a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență, că societatea pârâtă S.C. I.M.X. SRL a fost înființată la data de 15 octombrie 2007 prin încheierea nr. 23485 din 15 octombrie 2007 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj și are ca obiect principal de activitate ,,agenții imobiliare”. La data încheierii contractului părțile au recunoscut că operațiunea de intermediere a tranzacției vizate era deja executată la momentul redactării înscrisului doveditor al operațiunii juridice perfectate de părți.

Astfel, reține instanța de fond contractul de intermediere încheiat la data de 19 decembrie 2007 are valoarea juridică a unui act recognitiv prin care reclamanta și pârâta au recunoscut încheierea unui contract de intermediere cu privire la vânzarea unui teren, preexistent momentului redactării actului recognitiv și pentru a fi executat de către una din părți, respectiv de către pârâtă care a avut calitatea de intermediar.

Analizând îndeplinirea condițiilor de valabilitate a contractului de intermediere prin raportare la data de 3 octombrie 2007, momentul realizării acordului de voință între părțile litigante, tribunalul a apreciat că eroarea-obstacol ca viciu de consimțământ nu poate fi reținută de vreme ce părțile au încheiat contractul de intermediere în cunoștință de cauză și cu privire la terenul avut în vedere de ambele părți, iar reclamanta a mai beneficiat de servicii similare de intermediere și a participat la perfectarea contractului de intermediere ca și profesionist iar nu ca simplu consumator, iar reclamanta nu s-a prevalat de o falsă reprezentare asupra naturii juridice a convenției, ci doar de falsa reprezentare asupra existenței unei condiții suspensive, ca modalitate a actului juridic.

Analizând valabilitatea contractului de intermediere din 19 decembrie 2007 prin prisma capacității de folosință a pârâtei de a dobândi drepturi și obligații la momentul încheierii înțelegerii verbale referitoare la prestarea serviciului de intermediere de către reprezentanta pârâtei în favoarea reclamantei, tribunalul a constatat că acordul de voință dintre reprezentanta pârâtei Florența Nicula și reclamantă s-a realizat înainte de data de 3 octombrie 2007 moment la care s-a perfectat tranzacția imobiliară între reclamantă și SC T. SRL cu privire la terenul în cauză. Având în vedere faptul că SC I.M.X.

SRL a fost înființată la data de 15 octombrie 2007 prin încheierea nr. 23486 din 15 octombrie 2007 a judecătorului delegat tribunalul a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 33 din Decretul nr. 31/1954 care statuează că persoana juridică dobândește capacitate de folosință de la data înregistrării, care în cazul de față corespunde datei de 15 octombrie 2007. La data de 3 octombrie 2007, dată la care putea interveni cel mai târziu convenția de intermediere, pârâta nu avea capacitate de folosință și nu avea aptitudinea de a încheia acte juridice. Este adevărat că persoanelor juridice li se recunoaște în perioada premergătoare constituirii o capacitate de folosință restrânsă însă numai în privința acelor obligații și măsuri preliminare ce sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.

Cum încheierea contractului de intermediere făcea parte din activitățile ce urmau să formeze obiectul de activitate al pârâtei și nu condiționa înregistrarea în mod valabil a pârâtei ca persoană juridică, acest contract nu se circumscrie actelor juridice pe care pârâta le putea încheia chiar înainte de constituire în baza capacității de folosință restrânsă recunoscută de art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954. Din această perspectivă, obiectul convenției de intermediere era imposibil de realizat din punct de vedere juridic anterior datei de 3 octombrie 2007 cât timp persoană juridică care se presupune că trebuia, prin prepușii săi, să identifice potențiali cumpărători nici măcar nu era constituită.

Astfel s-a apreciat că, contractul de intermediere perfectat în formă scrisă la 19 decembrie 2007, după înregistrarea pârâtei la Oficiul Registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj nu poate fi considerat un act confirmativ în sensul art. 1190 C. civ. care să acopere motivul de nulitate datorat lipsei capacității de folosință a pârâtei pentru simplul fapt că nulitățile absolute ale actelor juridice nu pot fi acoperite prin confirmare. Contractul de intermediere din 19 decembrie 2007 este un simplu act recognitiv care recunoaște o înțelegere preexistentă de intermediere între reclamantă și viitoarea reprezentantă a pârâtei, iar nu un act confirmativ care să aibă ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate absolută.

Deși reclamanta prin cererea introductivă nu a invocat expresis verbis lipsa capacității de folosință a pârâtei SC I.M.X. SRL ca motiv de nulitate absolută a contractului de intermediere din 19 decembrie 2007, de vreme ce întreaga construcție a silogismului juridic referitor la nevalabilitatea obiectului contractului pornea de la premisa că societatea pârâtă nu putea să execute o obligație contractuală la un moment la care nu avea personalitate juridică, iar ulterior executării obligației de intermediere de către o altă persoană nu mai exista rațiunea apelării la serviciile unei agenții imobiliare, tribunalul a apreciat că prin calificarea juridică a motivului de nulitate absolută invocat nu s-a adus atingere principiului disponibilității, părțile expunându-și punctele de vedere asupra relevanței momentului înființării societății pârâte asupra validității contractului de intermediere ce formează obiectul prezentului litigiu.

Apelul declarat de pârâta SC I.M.X. SRL împotriva sentinței nr. 1186/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 135/2010 din 12 octombrie 2010. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că pârâta a dobândit potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1994 capacitate de folosință la data înregistrării ei, astfel că la data perfectării contractului de intermediere pârâta nu era legal constituită și nu avea capacitatea de a efectua obiectul de activitate care prevedea și activitatea de intermediere. Instanța de apel a apreciat că, contractul de intermediere și-a produs efectele, iar activitatea de intermediere s-a realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare în data de 3 octombrie 2007 între reclamantă și SC T. SRL.

Lipsa capacității pârâtei nu a fost avută în vedere sau invocată de instanța de fond doar după închiderea dezbaterilor, ea fiind antamată și prin acțiunea introductivă în instanță. Împotriva acestei decizii pârâta SC I.M.X. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat aspectele și argumentele invocate în susținerea apelului, neanalizând contraargumentele aduse excepției privind lipsa capacității de folosință a societății de a dobândi drepturi și obligații la momentul înțelegerii verbale referitoare la prestarea serviciului de intermediere. Mai mult, susține recurenta, instanța de apel nu a procedat nici măcar la analiza obiectului contractului de intermediere încheiat, analiză de care depinde în mod cert analiza existenței sau inexistenței capacității de folosință a societății.

Mențiunea conform căreia contractul de intermediere și-a produs efectele, iar activitatea de intermediere s-a realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare în data de 3 octombrie 2007 între reclamantă și SC T. SRL este nefondat susține recurenta, întrucât obiectul contractului este unul complex, alcătuit dintr-o serie de prestații și nu se poate reține că activitatea de intermediere s-a realizat odată cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la 3 octombrie 2007. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a enunțat doar faptul că lipsa capacității de folosință a fost enunțată și prin acțiunea introductivă, neprecizându-se datorită cărui fapt și potrivit cărei interpretare se apreciază că reclamanta a enunțat lipsa capacității de folosință.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate și a sentinței instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă răspunzând motivelor de recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În legătură cu acest motiv se va reține că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanței de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept așa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluția fiind motivată pe aspectele esențiale care au format convingerea Curții de Apel pentru respingerea apelului Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat. În speță, aspectul cu relevanță din punct de vedere juridic a cărui incidență a fost analizată de instanța de apel a fost data înființării persoanei juridice recurente.

Invocarea cadrului legal care reglementează data înființării unei persoane juridice și anume art. 33 din Decretul 31/1994, dar și a datei și numărului actului emis de ORC de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj la data înființării recurentei, au creat cadrul detaliat, necesar și suficient pentru a pronunța decizia. În consecință motivarea pe chestiunile de esență este suficientă pentru că s-au examinat în mod real problemele legate de împrejurările cauzei și dispozițiile legale aplicabile, așa încât critica nu va fi reținută. Critica întemeiată pe art. 304 alin. (8) C. proc. civ. este de asemenea nefondată întrucât nu s-a demonstrat că în cauză, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății.

Astfel, se constată, că instanța de apel a apreciat în mod corect că problema ce trebuia lămurită privea calitatea pârâtei de a realiza o operațiune juridică având în vedere data la care aceasta nu avea personalitate juridică, fapt ce nu poate fi interpretat că a schimbat natura și conținutul contractului de intermediere. Așadar, cenzura instanței de recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că instanța, nu a denaturat actul juridic dedus judecății, ci, a constatat că la data perfectării contractului de intermediere pârâta SC I.M.X. SRL nu era legal constituită și nu avea capacitatea de a efectua activitatea de intermediere. Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel nu a procedat la analiza obiectului actului dedus judecății nu poate fi reținută, întrucât, nu se impunea analiza obiectului contractului de intermediere, deoarece actele încheiate de o persoană juridică fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect, recurenta reiterând argumentele aduse în susținerea capacității sale de folosință la momentul încheierii contractului de intermediere, argumente ce au fost analizate. În ce privește criticile asupra sentinței fondului, Înalta Curte nu le va putea examina întrucât obiectul recursului îl constituie decizia instanței de apel, iar aceste critici trebuie să se regăsească în cuprinsul motivelor de recurs. Cu alte cuvinte, numai motivele care corespund riguros art. 304 C. proc. civ. pot fi puse în discuție, iar aceste motive au fost analizate.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. se va admite în parte cererea intimatei SC M.I.E. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată numai pentru facturile nr. 0071 din 15 septembrie 2009 și factura nr. 2587 din 28 septembrie 2009, întrucât factura transmisă prin fax de la fila 46 este ilizibilă neputând fi verificat cuantumul sumei solicitate și în consecință va fi obligată recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. I.M.X. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 135/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Admite în parte cererea intimatei SC M.I.E. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată. Obligă recurenta pârâtă S.C. I.M.X. S.R.L. la plata sumei de 1969,80 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.