ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2012

Ședința publică de la 21 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 568 din 28 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta E.C.T., în contradictoriu cu Statul Roman Reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul la 500.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății efective, către reclamantă, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de autorul său, E.C.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, ținând seama de consecințele negative suferite de cel condamnat, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă, dar și de măsurile reparatorii deja încasate de văduva celui condamnat, mama reclamantei, tribunalul a apreciat că suma solicitată este justificată în parte, respectiv suma de 500.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății efective, aceasta constituind o reparație suficientă și echitabilă, astfel că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata acestei sume, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Apelul formulat de reclamantă E.C.T. împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 52 A din 24 ianuarie 2011. A fost admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în tot hotărârea, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 27 iunie 2011 s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus îndreptarea erorii materiale evidentă strecurată în cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 52/A din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul eliminării sintagmei „în contradictoriu cu apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a reținut că, într-adevăr, deși potrivit art. 131 din Constituție Ministerul Public are calitatea de reprezentant al intereselor generale ale societății și apărător al ordinii de drept și nu are calitatea de parte în cauză în sens procesual, iar interesele procesuale urmărite în cauză de Statul Român erau convergente și nu divergente cu poziția exprimată de Ministerul Public în apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, în cuprinsul deciziei civile în discuție s-a arătat că apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost admis „în contradictoriu cu apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Față de aceste considerente, apreciind că mențiunea respectivă constituie o eroare involuntară și care nu a implicat aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept puse în cauză, fiind astfel susceptibilă de rectificare pe această cale, în temeiul art. 281 C. proc. civ., Curtea a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat. Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea De Apel București la data de 31mai 2011 a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 52 A din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia civilă nr. 710 A din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 52 A din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul că a admis apelul declarat de apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 568 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Verificând legalitatea și temeinicia cererii, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată și în temeiul art. 281 2 C. proc. civ.

a admis-o, dispunând completarea deciziei nr. 52 A din 24 ianuarie 2011, în sensul admiterii apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, deoarece, deși instanța face mențiunea la fila 9 din decizie că Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel și în filele 14 – 15 a expus criticile formulate de acest apelant, în dispozitiv a omis să se pronunțe cu privire la acest apel deși este evident că în considerentele deciziei analiza vizează și motivele invocate prin apelul declarat de apelant. Față de aceste considerente, Curtea a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 52 A/2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apreciind că, considerentele pentru care a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind aceleași pentru care a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva deciziei nr. 710 A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta E.C.T. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs indicate, recurenta a susținut, în esență, că, decizia recurată este netemeinică și nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere Legea nr. 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării de daune morale atât pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât și pentru cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, atât în nume personal cât și cele prevăzute de lege.

Făcând referiri la art. 15 alin. (2) din Constituție privind principiul nerectroactivității legii, recurenta consideră că la data introducerii cererii de chemare în judecată legea aflată în vigoare la acea dată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, întrucât legea trebuie interpretată în favoarea petiționarului în vederea atingerii scopului acesteia, respectiv de reparație și de îndreptare pe cât posibil a măsurilor abuzive luate prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Recurenta critică soluția din apel considerând că respingerea ca neîntemeiată a acțiunii nu poate fi incidentă în această lege specială și că se impunea acordarea unei sume de bani având în vedere măsurile abuzive la care a fost supus autorul lor în această perioadă.

Recurenta consideră că aprecierea eronată a conținutului probelor ca și interpretarea și temeiurile de drept pe care și-a întemeiat acțiunea sunt vicii ale sentinței, constituind motiv de recurs în cadrul căruia să se reexamineze fondul cauzei și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. Totodată, făcând referiri la deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din21 octombrie 2010, recurenta consideră că instanțele nu sunt împiedicate să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratativelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1300 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului București în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea deciziei recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție aplicarea Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M.Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M.Of. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. De asemenea, pentru aceleași considerente, nu pot fi primire criticile potrivit cărora Curtea Constituțională s-ar substitui prin deciziile sale rolului instanțelor de judecată. Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.C.T. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.C.T. împotriva deciziei civile nr. 710 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.