ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5004/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantele SC D. SA, SC Z.B. SA și SC F. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, suspendarea executării Ordonanței nr. 661 din 13 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus aplicarea măsurilor legale de către conducerea SIF 5 Oltenia, pentru încălcarea prevederilor art. 286 1 din Legea nr. 297/2004. În drept au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, acesta constă în faptul că, prin actul contestat se atestă o situație de fapt nereală, respectiv faptul că mai multe persoane fizice și juridice acționează în mod concertat, fără însă a se menționa care dintre cele 4 situații avute în vedere de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 ar fi aplicabil reclamantelor. S-a mai argumentat că s-a încălcat procedura de emitere și nu s-au respectat cerințele de formă în sensul că ordonanța atacată nu conține mențiuni obligatorii prevăzute de art. 25 pct. 8 4 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, încălcându-se și prevederile art. 9 alin. (5) din Statutul C.N.V.M.

Prin sentința civilă nr. 1249 din 24 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantele SC D. SA, SC Z.B. SA și SC F. SA ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, după dovada introducerii plângerii prealabile, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie îndeplinite două condiții cumulative, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, curtea de apel a constatat că susținerea reclamantelor în sensul că ordonanța C.N.V.M.

reține o situație de fapt nereală este o simplă afirmație, invocarea netemeiniciei actului, în lipsa altor elemente doveditoare, nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului. A mai reținut că în ceea ce privește viciile de formă ale actului, invocate în susținerea cererii de suspendare, prima instanță a constatat că nu sunt din cele care atrag nulitatea absolută, nefiind suficient de grave pentru ca instanța să se îndoiască de legalitatea actului. Referitor la condiția necesității prevenirii unei pagube iminente s-a reținut că și în ipoteza în care Ordonanța C.N.V.M. ar produce prejudicii sub aspectul valorii acțiunilor, cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât în lipsa cazului bine justificat nu se poate dispune suspendarea.

împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele SC D. SA, SC Z.B. SA și SC F. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ. Se susține, în esență, că instanța de fond nu a analizat toate aspectele prezentate în acțiune și nici nu a obligat pârâta să depună la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii ordonanței atacate. Recursul este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs și față de prevederile art. 304 și 304 C. proc. civ., Curtea va constata că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins cererea prin care societățile comerciale reclamante au cerut suspendarea executării Ordonanței nr. 661 din 13.11.2008 prin care C.N.V.M.

a ordonat ca un număr de 30 societăți comerciale, 4 persoane fizice și emitentul de acțiuni S. Oltenia SA să se conformeze prevederilor art. 286 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și ale Instrucțiunii nr. 1/2007 a C.N.V.M., reținând că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la cererea persoanei vătămate, instanța de contencios administrativ poate dispune suspendarea executării unui act administrativ până la pronunțarea pe fond asupra cererii de anulare a actului, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și existența unei iminențe de producere a unei pagube.

Or, în cauză, societățile comerciale recurente nu au probat în fața instanței de fond îndeplinirea cumulativă a celor două condiții legale. De altfel, nici în cererea de recurs, societățile recurente nu au reușit să identifice cazul bine justificat și nici iminența unei pagube, așa cum cer prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cum acestea sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t) din aceeași lege. Astfel fiind, rezultă că soluția de respingere a cererii de suspendare este legală și temeinică, urmând ca recursul de față, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D. SA, SC Z.B. SA și SC F. SA, împotriva sentinței civile nr. 1249 din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 noiembrie 2009.