ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 decembrie 2010, petiționarii C.D.V., G.T.A., B.C.R., J.M.A., l.G.G., B.D.A., C.A.M. și T.C.A. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 892/1752/2010 al Judecătoriei Jibou, apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților. În motivarea cererii se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au fost trimiși în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, lovire și alte violențe și amenințare.
Petiționarii sunt nemulțumiți că atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia judecării fondului cauzei s-au făcut demersuri susținute pentru arestarea și menținerea stării de arest a acestora, urmărindu-se condamnarea pentru fapte care nu au avut amploarea evocată de parchet și de instanța de judecată. S-a mai arătat că șeful postului de poliție din com. Dragu care a fost prezent în timpul încăierării a fost chemat de procurorul care a instrumentat cauza și a fost amenințat cu excluderea sa din poliție dacă nu va da declarație într-un anumit sens. Un alt motiv pentru se solicită strămutarea cauzei a fost acela că există o strânsă relație de prietenie între prim procurorul C.M.D. și judecătorul M.G.
Atitudinea instanței și a organelor de urmărire penală fiind ostilă față de inculpați, condiții în care aceștia nu vor beneficia de un proces corect și echitabil cu respectarea drepturilor procesuale. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Tribunalul Sălaj se prezintă etapele pe care Ie-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, arătându-se nu sunt motive pentru strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad și că în lipsa unor motive temeinice, o eventuală strămutare a cauzei ar îngreuna în mod real judecata avându-se în vedere numărul mare de inculpați care au fost trimiși în judecată în această cauză și multitudinea de părți care urmează a fi audiate.
În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționari nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondate, cererile formulate de petiționarii C.D.V., G.T.A., B.C.R., J.M.A., l.G.G., B.D.A., C.A.M. și T.C.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 892/1752/2010 al Judecătoriei Jibou. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.