ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și

fiscal, la data de 14 aprilie 2009, sub nr. 15678/3/2009, reclamanții M.A.L. și

M.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru imobilul casa de zid (hotel și restaurant) și teren

în suprafață de 2208 mp situate în Suceava, conform Dispoziției privind propunerea

de acordare a titlurilor de despăgubire nr. 3469 din 08 noiembrie 2006 emisă de

către Primarul Municipiului Suceava; precum și a deciziei reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul casa de locuit si teren in suprafață de 895 mp

situat în Suceava, conform Dispoziției privind propunerea de acordare a

titlurilor de despăgubire nr. 3468 din 08 noiembrie 2006 emisa de către

Primarul Municipiului Suceava.

In motivarea cererii, reclamanții au

arătat că, în fapt, au notificat în anul 2001 Municipiul Suceava în vederea

restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile ce au aparținut

autorilor I.M. și M.I.M. (căsătorită M.), notificări soluționate prin

dispozițiile menționate, prin care s-a dispus acordarea de titluri de

despăgubire la o valoare ce urma să fie stabilită de către pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acest sens fiind trimise dosarele

încă de la începutul anului 2007.

Au mai arătat reclamanții că deși au

trecut 2 ani de la înregistrarea dosarului la pârâtă, aceasta nu a emis

titlurile de despăgubire, fiind încălcat în mod evident dreptul acestora de a

obține soluționarea cererii adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un

termen rezonabil.

Pârâta a depus întâmpinare, în

cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a

solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1882,

pronunțată de Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ

și fiscal, la data de 19 mai 2009, a fost admisă excepția necompetenței

materiale și declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în raport de

rangul de autoritate centrală al pârâtei, cauza fiind înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 17 iunie 2009, sub același număr.

În fața acestei instanțe, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor nr. 3468 și 3469/2006 emise de către Primarul mun.

Suceava.

Curtea a dispus citarea, în condițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a emitentului celor două dispoziții și

a solicitat întreaga documentație care a stat la baza emiterii lor.

Reclamanții au invocat, în ședința

publică din data de 07 octombrie 2009, excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate.

Prin sentința nr. 521 din 27 ianuarie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor nr. 3468 și 3469/2006 emise

de către Primarul mun. Suceava, invocată de către pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă, a admis acțiunea formulată

de către reclamanții M.A.L. și M.C. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamanților deciziile

reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilele ce fac obiectul

dispozițiilor privind propunerile de acordare a titlurilor de despăgubire nr.

3468 din 08 noiembrie 2006 și 3469 din 08 noiembrie 2006, emise de către

Primarul municipiului Suceava.

Referitor la excepția de nelegalitate

invocată, Curtea a constatat că dispozițiile emise de către primar în baza

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deși sunt acte emise de o

autoritate administrativă în aplicarea legii, sunt exceptate de la controlul

instanțelor de contencios administrativ, pentru contestarea lor fiind

prevăzută, prin legea organică specială, o procedură specială de contestare și

competența instanțelor civile [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată, respectiv art.

II

din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005), fiind astfel

aplicabile finele de neprimire prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că

omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen

rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena

o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanții

au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor

preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamanții au supus controlului

instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilele compuse din construcții și teren

individualizate conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Calitatea de persoană îndreptățită la

restituire prin echivalent le-a fost recunoscută prin dispozițiile nr. 3468 și

3469/2006 emise de către Primarul mun. Suceava, în temeiul art. 2 alin. (1),

art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificărilor nr. 247 și 248 din 31

iulie 2001.

Dosarul conținând decizia menționată

și documentația aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea

Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, cu nr. 30768/CC în anul 2007.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele

preluat abuziv, conferă consistență concluziei încălcării principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale,

cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în

sensul admiterii excepției de nelegalitate a Dispozițiilor nr. 3468/2006 și

3469/2006 emise de către Primăria Municipiului Suceava; în măsura în care se va

trece peste motivele de recurs legate de excepția de nelegalitate invocată, se

solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului, făcând

referire, în drept, la prevederile Legii nr. 247/2005, art. 304, art. 304

1

și urm. C. proc. civ., pârâta a susținut, în esență, că soluționarea dosarelor

privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape,

obligatoriu de parcurs, decizia reprezentând titlul de despăgubiri neputând fi

emisă anterior finalizării acesteia.

Se învederează că instanța de fond a

ignorat faptul că dosarele de despăgubire nr. 30767/CC și 30768/CC nu mai

figurează în evidențele Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește

că imobilul pentru care s-a stabilit acordarea de despăgubiri este restituibil

în natură, prin decizie motivată, Comisia Centrală va proceda la restituirea

acestuia.

Prin urmare Comisia Centrală nu mai

este învestită cu atribuțiile legale, procedura administrativă, reglementată de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind reluată numai după transmiterea

acestora către Secretariatul Comisiei Centrale de Primăria Municipiului

Suceava.

Cu toate acestea, susține recurenta,

Curtea de Apel București, fără a analiza, în mod corect, situația de fapt

existentă în prezenta cauză, a instituit în sarcina Comisiei Centrale o

obligație imposibil de executat, ignorând regula de drept procesual civil

potrivit căreia, pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în

cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau

convenționale.

Or, concluzionează recurenta Comisia

Centrală nu mai este titulara obligației ce face obiectul prezentului litigiu,

astfel că instanța de fond a obligat această comisie la o prestație imposibil

de adus la îndeplinire.

Referitor la excepția de nelegalitate

a dispozițiilor nr. 3468/2006 și 3469/2006 emise de Primarul Municipiului

Suceava se arată că instanța de fond, în mod greșit a respins această excepție

ca fiind inadmisibilă pe motiv că, nu pot fi atacate în contencios

administrativ, fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în opinia recurentei,

prima instanță a reținut în mod greșit nerespectarea termenului rezonabil

pentru emiterea respectivei decizii, nesocotind criteriile rezultate din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această cauză, respectiv

complexitatea cauzei, conduita reclamanților și cea a autorităților competente,

importanța litigiului, etc.

Analizând actele dosarului, hotărârea

atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere

considerentele în continuare arătate.

Este indiscutabil faptul că

procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi

restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape

distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități

(organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât,

în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h)

din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia

contenciosului administrativ.

Afirmația recurentei potrivit căreia

nu au fost înregistrate la această instituție dosarele constituite în temeiul

Legii nr. 10/2001 nu poate fi reținută, având în vedere înscrisurile existente

la dosarul cauzei, întrucât aceste dosare au fost înregistrate la Comisie încă

de la începutul anului 2007, recurenta putând să solicite orice informații

suplimentare, oricăror instituții, dacă acestea erau necesare în vederea

întocmirii expertizelor.

Instanța de fond a concluzionat în mod

corect și argumentat că în cauză nu se justifică trecerea unui termen de 2 ani

în care Comisia Centrală nu a trimis dosarul către evaluator, acest

comportament creând prejudicii reclamanților, deoarece după mai bine de 10 ani

de la momentul la care s-a formulat notificarea intimații-reclamanți nu au un

răspuns favorabil concretizat într-o despăgubire.

Omisiunea legiuitorului de a stabili

un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este

abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca

deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat

în mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se referă atât la

durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar

finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe,

pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la perioada

îndelungată, de circa 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurilor

de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei

întâmpinări în anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au

fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces

echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza

cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O.,

nefiind justificate.

Referitor la legalitatea deciziilor

Primarului Municipiului Suceava, se apreciază că instanța de fond în mod corect

a respins excepția de nelegalitate a acestor acte administrative invocată de

către recurentă în fața Curții de Apel București.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 521

din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2011.