ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe
rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și
fiscal, la data de 14 aprilie 2009, sub nr. 15678/3/2009, reclamanții M.A.L. și
M.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând
titlu de despăgubire pentru imobilul casa de zid (hotel și restaurant) și teren
în suprafață de 2208 mp situate în Suceava, conform Dispoziției privind propunerea
de acordare a titlurilor de despăgubire nr. 3469 din 08 noiembrie 2006 emisă de
către Primarul Municipiului Suceava; precum și a deciziei reprezentând titlu de
despăgubire pentru imobilul casa de locuit si teren in suprafață de 895 mp
situat în Suceava, conform Dispoziției privind propunerea de acordare a
titlurilor de despăgubire nr. 3468 din 08 noiembrie 2006 emisa de către
Primarul Municipiului Suceava.
In motivarea cererii, reclamanții au
arătat că, în fapt, au notificat în anul 2001 Municipiul Suceava în vederea
restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile ce au aparținut
autorilor I.M. și M.I.M. (căsătorită M.), notificări soluționate prin
dispozițiile menționate, prin care s-a dispus acordarea de titluri de
despăgubire la o valoare ce urma să fie stabilită de către pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acest sens fiind trimise dosarele
încă de la începutul anului 2007.
Au mai arătat reclamanții că deși au
trecut 2 ani de la înregistrarea dosarului la pârâtă, aceasta nu a emis
titlurile de despăgubire, fiind încălcat în mod evident dreptul acestora de a
obține soluționarea cererii adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un
termen rezonabil.
Pârâta a depus întâmpinare, în
cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a
solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1882,
pronunțată de Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ
și fiscal, la data de 19 mai 2009, a fost admisă excepția necompetenței
materiale și declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în raport de
rangul de autoritate centrală al pârâtei, cauza fiind înregistrată pe rolul
acestei instanțe la data de 17 iunie 2009, sub același număr.
În fața acestei instanțe, pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de
nelegalitate a dispozițiilor nr. 3468 și 3469/2006 emise de către Primarul mun.
Suceava.
Curtea a dispus citarea, în condițiile
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a emitentului celor două dispoziții și
a solicitat întreaga documentație care a stat la baza emiterii lor.
Reclamanții au invocat, în ședința
publică din data de 07 octombrie 2009, excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate.
Prin sentința nr. 521 din 27 ianuarie
2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor nr. 3468 și 3469/2006 emise
de către Primarul mun. Suceava, invocată de către pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă, a admis acțiunea formulată
de către reclamanții M.A.L. și M.C. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamanților deciziile
reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilele ce fac obiectul
dispozițiilor privind propunerile de acordare a titlurilor de despăgubire nr.
3468 din 08 noiembrie 2006 și 3469 din 08 noiembrie 2006, emise de către
Primarul municipiului Suceava.
Referitor la excepția de nelegalitate
invocată, Curtea a constatat că dispozițiile emise de către primar în baza
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deși sunt acte emise de o
autoritate administrativă în aplicarea legii, sunt exceptate de la controlul
instanțelor de contencios administrativ, pentru contestarea lor fiind
prevăzută, prin legea organică specială, o procedură specială de contestare și
competența instanțelor civile [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
republicată, respectiv art.
II
din Titlul
I
al Legii nr. 247/2005), fiind astfel
aplicabile finele de neprimire prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că
omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen
rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena
o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanții
au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor
preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Reclamanții au supus controlului
instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând
titlul de despăgubire pentru imobilele compuse din construcții și teren
individualizate conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.
Calitatea de persoană îndreptățită la
restituire prin echivalent le-a fost recunoscută prin dispozițiile nr. 3468 și
3469/2006 emise de către Primarul mun. Suceava, în temeiul art. 2 alin. (1),
art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificărilor nr. 247 și 248 din 31
iulie 2001.
Dosarul conținând decizia menționată
și documentația aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea
Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr.
247/2005, cu nr. 30768/CC în anul 2007.
Intervalul mare de timp pe parcursul
căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele
preluat abuziv, conferă consistență concluziei încălcării principiului
soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale,
cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând
admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în
sensul admiterii excepției de nelegalitate a Dispozițiilor nr. 3468/2006 și
3469/2006 emise de către Primăria Municipiului Suceava; în măsura în care se va
trece peste motivele de recurs legate de excepția de nelegalitate invocată, se
solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți ca
neîntemeiată.
În motivarea recursului, făcând
referire, în drept, la prevederile Legii nr. 247/2005, art. 304, art. 304
1
și urm. C. proc. civ., pârâta a susținut, în esență, că soluționarea dosarelor
privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii
prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape,
obligatoriu de parcurs, decizia reprezentând titlul de despăgubiri neputând fi
emisă anterior finalizării acesteia.
Se învederează că instanța de fond a
ignorat faptul că dosarele de despăgubire nr. 30767/CC și 30768/CC nu mai
figurează în evidențele Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește
că imobilul pentru care s-a stabilit acordarea de despăgubiri este restituibil
în natură, prin decizie motivată, Comisia Centrală va proceda la restituirea
acestuia.
Prin urmare Comisia Centrală nu mai
este învestită cu atribuțiile legale, procedura administrativă, reglementată de
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind reluată numai după transmiterea
acestora către Secretariatul Comisiei Centrale de Primăria Municipiului
Suceava.
Cu toate acestea, susține recurenta,
Curtea de Apel București, fără a analiza, în mod corect, situația de fapt
existentă în prezenta cauză, a instituit în sarcina Comisiei Centrale o
obligație imposibil de executat, ignorând regula de drept procesual civil
potrivit căreia, pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în
cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau
convenționale.
Or, concluzionează recurenta Comisia
Centrală nu mai este titulara obligației ce face obiectul prezentului litigiu,
astfel că instanța de fond a obligat această comisie la o prestație imposibil
de adus la îndeplinire.
Referitor la excepția de nelegalitate
a dispozițiilor nr. 3468/2006 și 3469/2006 emise de Primarul Municipiului
Suceava se arată că instanța de fond, în mod greșit a respins această excepție
ca fiind inadmisibilă pe motiv că, nu pot fi atacate în contencios
administrativ, fiind incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, în opinia recurentei,
prima instanță a reținut în mod greșit nerespectarea termenului rezonabil
pentru emiterea respectivei decizii, nesocotind criteriile rezultate din
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această cauză, respectiv
complexitatea cauzei, conduita reclamanților și cea a autorităților competente,
importanța litigiului, etc.
Analizând actele dosarului, hotărârea
atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304
1
C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului
judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere
considerentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că
procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi
restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape
distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități
(organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât,
în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h)
din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia
contenciosului administrativ.
Afirmația recurentei potrivit căreia
nu au fost înregistrate la această instituție dosarele constituite în temeiul
Legii nr. 10/2001 nu poate fi reținută, având în vedere înscrisurile existente
la dosarul cauzei, întrucât aceste dosare au fost înregistrate la Comisie încă
de la începutul anului 2007, recurenta putând să solicite orice informații
suplimentare, oricăror instituții, dacă acestea erau necesare în vederea
întocmirii expertizelor.
Instanța de fond a concluzionat în mod
corect și argumentat că în cauză nu se justifică trecerea unui termen de 2 ani
în care Comisia Centrală nu a trimis dosarul către evaluator, acest
comportament creând prejudicii reclamanților, deoarece după mai bine de 10 ani
de la momentul la care s-a formulat notificarea intimații-reclamanți nu au un
răspuns favorabil concretizat într-o despăgubire.
Omisiunea legiuitorului de a stabili
un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii
administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este
abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca
deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen
rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat
în mod constant, în materie, instanța supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la
durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar
finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza
funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe,
pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția
asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În speță, raportat la perioada
îndelungată, de circa 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurilor
de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei
întâmpinări în anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au
fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces
echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza
cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O.,
nefiind justificate.
Referitor la legalitatea deciziilor
Primarului Municipiului Suceava, se apreciază că instanța de fond în mod corect
a respins excepția de nelegalitate a acestor acte administrative invocată de
către recurentă în fața Curții de Apel București.
Față de cele expuse, Înalta Curte, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 521
din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
15 iunie 2011.