ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 9218/1/2009, contestatoarea M.A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 7090 din 30 iunie 2009 pronunțată de Î nalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În ședința publică din 27 ianuarie 2011, contestatoarea a indicat ca temei legal al contestației în anulare art. 318 alin. (1) C. proc. civ. , iar în motivarea contestației în anulare a arătat că la dosar existau acte care atestau existența utilajelor, a mașinilor solicitate și valoarea lor de inventar, dar prin decizia contestată s-a declarat nul recursul.

Procedându-se astfel, nu a avut parte de un proces echitabil conform art. 6 din C.E.D.O. L.F. și nici de un recurs efectiv conform art. 13 din C.E.D.O.L.F. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A., instanța constată următoarele: Prin decizia contestată, recursul declarat de reclamanta M.A. (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva deciziei nr. 156 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a fost constatat nul, reținându-se că s-a criticat de către reclamantă modalitatea eronată în care au fost interpretate probele administrate în cauză și că motivarea nu permite încadrarea în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala configurație, întrucât pct. 11 la art. 304, referitor la aprecierea greșită a probelor, a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 218/2005. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, rejudecând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Ipoteza reglementată de art. 318 teza a întâia C. proc. civ. , privește situația soluționării recursului prin săvârșirea de către instanța de judecată a unei greșeli materiale de ordin formal, așa cum este în cauză, pe excepția nulității, însă prin criticile formulate contestatoarea nu arată de ce a greșit instanța când a soluționat cauza pe această excepție.

Pentru a investi instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare speciale, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ. , nu este suficient indicarea temeiului de drept, ci se impune ca și criticile formulate să se circumscrie acestei ipoteze. Or, în speță, așa cum s-a arătat, criticile formulate de contestatoarea M.A. nu vizează greșita soluționare a recursului, prin decizia contestată, pe excepția nulității recursului, ci se formulează, în esență, aceleași critici ca prin cererea de recurs, respectiv „că la dosar există acte care atestă existența utilajelor solicitate și valoarea lor”, fără însă a le mai enumera, ceea ce echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. Critica contestatoarei potrivit căreia la dosar existau acte care atestă existența utilajelor, a mașinilor solicitate și valoarea lor de inventar, dar prin decizia contestată s-a declarat nul recursul, încălcându-i-se astfel dreptul său la un proces echitabil și la un recurs efectiv, potrivit art. 6 și art. 13 din C.E.D. O.L.F., este nefondată. Astfel, prin decizia contestată s-a constatat nul recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 156 din 28 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, reținându-se că motivarea nu permite încadrarea în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în actuala reglementare. Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în ceea ce privește motivele ce pot fi formulate pe această cale de atac, iar nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la această cerință atrage sancțiunea procedurală a nulității recursului.

Ca urmare, prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs, care nu a motivat-o cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu este încălcat liberul acces la justiție și nici la dreptul la un recurs efectiv. De altfel, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești, în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile art. 125 alin. (3) și ale art. 129 din Constituție.

Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, iar principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Prin urmare, câtă vreme criticile formulate de contestatoarea M.A. nu se circumscriu dispozițiilor de strictă interpretare prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pentru însăși admisibilitatea contestației în anulare, instanța va dispune respingerea acesteia, în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A. împotriva deciziei nr. 7090 din 30 iunie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.