ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr.

9218/1/2009, contestatoarea M.A. a formulat

contestație

în anulare împotriva deciziei nr. 7090 din 30 iunie 2009

pronunțată de Î

nalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

În ședința publică din 27

ianuarie 2011, contestatoarea a indicat

ca

temei legal al contestației în anulare art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

, iar în motivarea contestației în anulare a

arătat că la dosar existau acte care atestau existența utilajelor, a mașinilor

solicitate și valoarea lor

de

inventar, dar prin decizia contestată s-a declarat nul recursul.

Procedându-se astfel, nu a avut parte de un proces

echitabil conform art. 6 din C.E.D.O.

L.F. și

nici de un recurs efectiv conform art. 13

din C.E.D.O.L.F.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatoarea

M.A.,

instanța constată următoarele:

Prin decizia contestată, recursul declarat de

reclamanta M.A. (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva

deciziei nr. 156 din 28 mai 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă,

a fost

constatat nul, reținându-se că s-a criticat de către reclamantă

modalitatea eronată în care au fost interpretate

probele administrate în

cauză și că

motivarea nu permite încadrarea în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în actuala configurație,

întrucât

pct. 11 la art. 304, referitor la aprecierea greșită a probelor, a

fost

abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 218/2005.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea

dată

este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, rejudecând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să

cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza reglementată de art. 318 teza a întâia C.

proc. civ.

, privește situația soluționării

recursului prin săvârșirea de către

instanța

de judecată a unei greșeli materiale de ordin formal, așa cum

este în

cauză, pe excepția nulității, însă prin criticile formulate

contestatoarea nu arată de ce a greșit instanța

când a soluționat cauza

pe această excepție.

Pentru a investi instanța cu calea extraordinară de

atac a

contestației în anulare speciale,

întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.

,

nu este suficient indicarea temeiului de drept, ci se impune ca și

criticile

formulate să se circumscrie acestei ipoteze.

Or, în speță, așa cum s-a arătat, criticile formulate

de contestatoarea M.A. nu vizează greșita soluționare a

recursului, prin decizia contestată, pe excepția nulității recursului,

ci se

formulează, în esență, aceleași critici ca prin cererea de recurs,

respectiv „că la dosar există acte care atestă existența utilajelor solicitate

și valoarea lor”, fără însă a le mai enumera, ceea ce

echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea

recursului

împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs este

inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerinței

prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Critica contestatoarei potrivit

căreia la dosar existau acte care

atestă

existența utilajelor, a mașinilor solicitate și valoarea lor de inventar, dar

prin decizia contestată s-a declarat nul recursul,

încălcându-i-se astfel dreptul său la un proces echitabil și la un

recurs efectiv, potrivit art. 6 și art. 13 din C.E.D.

O.L.F., este nefondată.

Astfel, prin decizia contestată

s-a constatat nul recursul declarat

de

reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 156 din

28 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, reținându-se că

motivarea nu permite încadrarea în vreunul din

motivele prevăzute de

art. 304 C.

proc. civ., în actuala reglementare.

Recursul este o cale

extraordinară de atac ce poate fi exercitată

numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în ceea

ce privește motivele ce pot fi formulate pe

această cale de atac, iar

nerespectarea

dispozițiilor legale cu privire la această cerință atrage

sancțiunea

procedurală a nulității recursului.

Ca urmare, prin reglementarea

instituției nulității, ca sancțiune

procedurală

aplicabilă titularului unei cereri de recurs, care nu a

motivat-o cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu este încălcat

liberul acces la justiție și nici la dreptul la un

recurs efectiv.

De altfel, Curtea Constituțională a statuat că

accesul liber la

justiție semnifică faptul

că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești, în cazul în care

consideră că drepturile, libertățile sau

interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest

acces nu

poate fi supus niciunei

condiționări. Este de competența exclusivă a

legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața

instanțelor judecătorești, soluție

care rezultă din dispozițiile art. 125

alin.

(3) și ale art. 129 din Constituție. Legiuitorul poate institui, în

considerarea unor situații deosebite, reguli

speciale de procedură, ca și

modalitățile de exercitare a drepturilor

procedurale, iar principiul

liberului acces

la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor

celor

interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile

instituite de lege.

Prin urmare, câtă vreme

criticile formulate de contestatoarea

M.A. nu se circumscriu dispozițiilor de strictă

interpretare

prevăzute de art. 318 C.

proc. civ., pentru însăși

admisibilitatea

contestației în anulare, instanța va dispune respingerea

acesteia, în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea

M.A.

împotriva deciziei nr. 7090 din 30 iunie 2009 a înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2011.