ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5364/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5364/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 918R din 26 aprilie 2013,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale, ca inadmisibilă. A respins, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de I.Gh.V.C. în contradictoriu cu intimații Partidul

Popular și al Protecției Sociale (PPPS) prin președinte N.P., T.D.C., Partidul

Popular și al Protecției Sociale (PPPS) prin secretar general F.M. împotriva

Deciziei nr. 182R din 29 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 55230/3/2011

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Deliberând cu privire

la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 55

1

din Legea nr. 14/2003,

introdus prin O.U.G. nr. 20/2008, pe motiv că sunt încălcate dispozițiile art.

5, 6, 8, 11, 16, 36, 40 din Constituția României, curtea a constatat că este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Condițiile de

admisibilitate a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicată de una din părți

în cursul judecării procesului sunt reglementate de dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Potrivit textului de

lege, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă dacă sunt

îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: textul a cărui

neconstituționalitate este invocat este cuprins într-o lege sau ordonanță, nu a

fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei.

Curtea a constatat că

în cauza de față nu este îndeplinită condiția legăturii dintre dispozițiile

legale invocate de contestator și soluționarea cauzei.

Astfel, instanța a

fost sesizată cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei

hotărâri irevocabile pronunțată în recurs de Curtea de Apel București.

Contestația în

anulare promovată este o cale extraordinară de atac deoarece este deschisă

părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318

C. proc. civ. și este nedevolutivă, în sensul că nu provoacă o nouă judecată în

fond (rejudecarea cauzei în fond ar fi posibilă numai în ipoteza admiterii

contestației în anulare și anulării hotărârii atacate).

Prin urmare, curtea a

fost învestită cu verificarea faptului dacă este incident în cauză vreunul din

motivele de contestație în anulare, în aceste limite urmând a fi apreciată și

legătura pe care ar trebui să o aibă dispozițiile art. 55

1

din Legea

nr. 14/2003 cu soluționarea contestației în anulare.

Din această

perspectivă, curtea a observat că în Dosarul nr. 55230/3/2011 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă, intervenientul în interes propriu I.Gh.V.C. a

ridicat problema calității procesuale active a intervenientului în interes

propriu R.P., pe motiv că acesta este cetățean german, renunțând la cetățenia

română conform Hotărârii Guvernului nr. 320/1999, excepție care a fost

soluționată prin hotărârea pronunțată în acest dosar, Sentința civilă nr.

40/2012.

Prin urmare, curtea a

constatat că dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale au

legătură cu fondul litigiului, ce a fost soluționat prin Sentința nr. 40 din 18

iulie 2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și Decizia nr. 182R

din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; ele

neavând nicio relevanță în soluționarea contestației în anulare de față.

Pentru aceste motive,

constatând că există un fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței

constituționale prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, constând în faptul

că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 14/2003 nu au nicio legătură

cu soluționarea contestației în anulare, curtea a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Analizând contestația

în anulare formulată, curtea a reținut prin Codul de procedură civilă sunt

reglementate două feluri de contestație în anulare: obișnuită, care poate fi

exercitată pentru motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (când procedura

de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cerințelor legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență) și

specială, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 318 C.

proc. civ. (respectiv când dezlegarea dată de instanța de recurs este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau de casare).

Prin contestația în

anulare de față, contestatorul a invocat faptul că instanța de fond i-a

încălcat dreptul de apărare și accesul la justiție și că instanța de recurs nu

s-a pronunțat pe aspectul nulității cererii de chemare în judecată conform art.

25 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, fiind încălcate prevederile art. 18 alin.

(3) din Legea nr. 14/2003 privind publicitatea într-un ziar de mare circulație.

Curtea a constatat că

instanța de recurs, prin Decizia civilă nr. 182R din 29 ianuarie 2013, a

respins ca nefondată susținerea contestatorului I.Gh.V.C. referitoare la

încălcarea dreptului la apărare, motivând că dispozițiile art. 156 C. proc.

civ. nu prevăd obligativitatea instanței de a amâna procesul și că recurentului

i s-a acordat posibilitatea depunerii concluziilor scrise.

Prin urmare, s-a

reținut că reiterarea acelorași critici prin intermediul contestației în

anulare nu poate face obiectul analizei, deoarece instanța de recurs a făcut o

judecată pe acest aspect procedural, astfel încât criticile formulate de

contestator ar deschide calea unui recurs la recurs.

Cu privire la motivul

de contestație în anulare referitor la faptul că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra excepției nulității contestației, curtea a constatat, din

examinarea Deciziei civile nr. 182R/2013, că instanța de recurs s-a pronunțat

pe excepția invocată de contestatorul I.Gh.V.C. și a respins-o, pe

considerentul că Legea nr. 14/2003 nu prevede o formă specială de publicitate.

Cu privire la

susținerea conform căreia magistrații nu au verificat înscrisurile defăimate și

declarate ca fiind false și au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., curtea a constatat că nu se încadrează în niciunul dintre motivele de

contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de Codul de procedură

civilă la art. 317 și art. 318.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 317, 318 și art. 320 C. proc. civ.,

curtea de apel a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul I.Gh.V.C.

A arătat că nu i-a

fost comunicată în mod legal hotărârea instanței, motivată, în conformitate cu

prevederile Noului cod, fiind încălcate atât dispozițiile art. 504 NCPC cât și

cele ale art. 13 din Legea nr. 304/2004, cu toate modificările și completările

ulterioare.

A precizat că prin

dispozitiv, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și

aspectelor de nulitate a cererii, invocate la fond și până în prezent, cu toate

că în recurs rezultă cert cu dovezi că a fost împiedicat să participe la

soluționarea cauzei în mod intenționat.

Ca temei de drept au

fost invocate prevederile art. 483 NCPC și cele ale art. 485 la art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 și alin. (2), instanțele nepronunțându-se asupra nulității

acțiunii prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 14/2003.

Recursul este

inadmisibil în ceea ce privește soluția dată contestației în anulare.

Prin dispozițiile

art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile

Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea

privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind

susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speță,

hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este

Decizia civilă nr. 918 R din 26 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva

Deciziei civile nr. 182R din 29 ianuarie 2013 a aceleiași instanțe.

Potrivit art. 320

alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași

căi de atac ca și hotărârea atacată.

Se reține că

hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 182R

din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București este o decizie irevocabilă,

fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a fi recurată.

Astfel, decizia

pronunțată în soluționarea contestației în anulare fiind irevocabilă, nu mai

poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva

respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiții specifice de

admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind,

recursul contestatorului se privește ca inadmisibil și va fi respins în

consecință.

Recursul este nul în

ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului

de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul

de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță,

recurentul, cu privire la soluția dată cererii de sesizare a Curții

Constituționale, nu a formulat niciun motiv de recurs, precizând doar faptul că

exercitarea căii extraordinare de atac vizează și nesesizarea Curții

Constituționale.

Ignorând faptul că

obiectul recursului îl constituie decizia care a fost fundamentată pe anumite

considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat în niciun fel

hotărârea atacată pe aspectul menționat.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive

este eronat și nelegal raționamentul curții de apel.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale

art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata

nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu

este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul I.Gh.V.C. împotriva Deciziei

nr. 918 R din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

în ceea ce privește soluția dată contestației în anulare.

Constată nul recursul

declarat de contestator împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește

soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 20 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM