ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanții J.M., J.Ș, J.F., și J.G. a invocat

excepția de nelegalitate parțială a Decretului de expropriere nr. 64/1966, emis

de către Consiliul de Stat al R.S.R, iar prin încheierea din ședința publică

din 17 noiembrie 2009 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus sesizarea Tribunalului

Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate.

La rândul său,

Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a excepției de

nelegalitate în favoarea Curții de Apel Cluj, prin Sentința civilă nr. 81 din 7

ianuarie 2011.

Investită cu

soluționarea excepției de nelegalitate, Curtea de apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității

formulată de către pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și

GUVERNUL ROMÂNIEI și de către instanță, din oficiu și în consecință, a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanții J.M.,

J.Ș., J.F. și J.G..

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut, în esență, următoarele:

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că din întreaga suprafață

expropriată, în prezent, o suprafață de 3.944 m.p. nu este utilizată de către

pârâta din dosarul de fond în cadrul activităților sportive desfășurate, ci

dimpotrivă pe acest teren nu există nicio construcție cu caracter provizoriu

sau definitiv și nici rețele edilitare subterane, supraterane sau aeriene, în

realitate fiind un loc care în prezent este folosit pentru pășunatul oilor.

Pârâtul Consiliul

Local al mun. Cluj-Napoca, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea

excepției ca inadmisibilă raportat la faptul că actul administrativ criticat a

fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Aceeași excepție a

inadmisibilității a fost invocată și în întâmpinarea depusă de Guvernul

României.

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea excepției ca

inadmisibilă.

A mai arătat instanța

că actul administrativ criticat a fost emis în anul 1966 reprezentând un decret

de expropriere a unei suprafețe de teren existentă în municipiul Cluj-Napoca,

actul fiind emis de către Consiliul de Stat al R.S.R.

În aplicarea

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, care reprezintă temeiul juridic al excepțiilor de

nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a

aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție,

republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la

drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și, pe de altă

parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la

compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și

reglementările comunitare.

Față de cele arătate,

se apreciază că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în

discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act

administrativ cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia,

încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior,

contravenind jurisprudenței CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg,

pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința

actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de

nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea

actului respectiv.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanții J.M., J.Ș., J.F. și J.G. susținând că

hotărârea atacată este nelegală, deoarece contravine liberului acces la

justiție astfel cum acest principiu este definit de art. 6 alin. (1) al CEDO,

ca aspect al dreptului la un proces echitabil; acest principiu este consacrat și

de art. 21 din Constituția României, de art. 10 din Declarația universală a

drepturilor omului, precum și de art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu

privire la drepturile civile și politice.

Totodată, instanța de

fond ar fi trebuit să aibă în vedere că, o dată cu apariția dispozițiilor art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

a fost pentru prima dată când s-a oferit posibilitatea reală de a verifica

actele administrative abuzive emise anterior anului 1990.

În drept, recurenții

și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Astfel, deși prin

Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea

Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15

alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44

din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine rolul de aprecia

cu privire la prioritatea tratatelor privitoare Ia drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a

Drepturilor Omului), precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare în

sensul art. 148 alin. (2) din Constituție.

În acest sens Curtea

de Justiție de la Luxemburg arată că judecătorul național, în calitate de prim

judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea

dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act

normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i

s-ar putea opune.

Instanța națională

poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și

protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al

beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu

condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare"

(CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

Dispozițiile respective

din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a

excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin

dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și din practica CEDO, precum și art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

principiului securității raporturilor juridice; de asemenea, contravin

practicii Curții de Justiție de la Luxemburg în cauze similare, conform căreia

atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva

unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei

acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al

actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de

legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate.

În consecință, cu

privire la excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este

înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007.

Totodată, susținerea

recurenților în sensul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă singurul

mijloc legal de a pune în discuție valabilitatea unor acte administrative

abuzive emise anterior anului 1990 este falsă, deoarece se ignoră dispozițiile

Legii nr. 10/2001 - act normativ care conține dispoziții exprese cu privire la

imobilele expropriate de regimul comunist și restituirea în natură a acestora.

De asemenea, nu trebuie ignorată împrejurarea că excepția de nelegalitate a

unui act administrativ, ca mijloc de apărare în cadrul unui proces civil exista

și anterior adoptării art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu deosebire că instanța

învestită cu acțiunea principală era competentă să se pronunțe și asupra

excepției respective.

Pentru considerentele

menționate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamanții J.M., J.Ș., J.F. și J.G. împotriva Sentinței nr. 285

din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2011.