ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanții J.M., J.Ș, J.F., și J.G. a invocat excepția de nelegalitate parțială a Decretului de expropriere nr. 64/1966, emis de către Consiliul de Stat al R.S.R, iar prin încheierea din ședința publică din 17 noiembrie 2009 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus sesizarea Tribunalului Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate.

La rândul său, Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Curții de Apel Cluj, prin Sentința civilă nr. 81 din 7 ianuarie 2011. Investită cu soluționarea excepției de nelegalitate, Curtea de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității formulată de către pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și GUVERNUL ROMÂNIEI și de către instanță, din oficiu și în consecință, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanții J.M., J.Ș., J.F. și J.G.. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, următoarele: În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că din întreaga suprafață expropriată, în prezent, o suprafață de 3.944 m.p.

nu este utilizată de către pârâta din dosarul de fond în cadrul activităților sportive desfășurate, ci dimpotrivă pe acest teren nu există nicio construcție cu caracter provizoriu sau definitiv și nici rețele edilitare subterane, supraterane sau aeriene, în realitate fiind un loc care în prezent este folosit pentru pășunatul oilor. Pârâtul Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă raportat la faptul că actul administrativ criticat a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004. Aceeași excepție a inadmisibilității a fost invocată și în întâmpinarea depusă de Guvernul României. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă.

A mai arătat instanța că actul administrativ criticat a fost emis în anul 1966 reprezentând un decret de expropriere a unei suprafețe de teren existentă în municipiul Cluj-Napoca, actul fiind emis de către Consiliul de Stat al R.S.R. În aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă temeiul juridic al excepțiilor de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și reglementările comunitare.

Față de cele arătate, se apreciază că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții J.M., J.Ș., J.F.

și J.G. susținând că hotărârea atacată este nelegală, deoarece contravine liberului acces la justiție astfel cum acest principiu este definit de art. 6 alin. (1) al CEDO, ca aspect al dreptului la un proces echitabil; acest principiu este consacrat și de art. 21 din Constituția României, de art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și de art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Totodată, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că, o dată cu apariția dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, a fost pentru prima dată când s-a oferit posibilitatea reală de a verifica actele administrative abuzive emise anterior anului 1990. În drept, recurenții și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Astfel, deși prin Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine rolul de aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului), precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție.

În acest sens Curtea de Justiție de la Luxemburg arată că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

Dispozițiile respective din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și din practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității raporturilor juridice; de asemenea, contravin practicii Curții de Justiție de la Luxemburg în cauze similare, conform căreia atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

În consecință, cu privire la excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007. Totodată, susținerea recurenților în sensul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă singurul mijloc legal de a pune în discuție valabilitatea unor acte administrative abuzive emise anterior anului 1990 este falsă, deoarece se ignoră dispozițiile Legii nr. 10/2001 - act normativ care conține dispoziții exprese cu privire la imobilele expropriate de regimul comunist și restituirea în natură a acestora.

De asemenea, nu trebuie ignorată împrejurarea că excepția de nelegalitate a unui act administrativ, ca mijloc de apărare în cadrul unui proces civil exista și anterior adoptării art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu deosebire că instanța învestită cu acțiunea principală era competentă să se pronunțe și asupra excepției respective. Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanții J.M., J.Ș., J.F. și J.G. împotriva Sentinței nr. 285 din 12 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.