ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1389/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 10050/3/2009, reclamanta Z.I.M. i-a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul General, pentru a fi obligați aceștia la restituirea apartamentului situat în București, Bd. Ferdinand. Prin sentința civilă nr. 1260 din 6 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta Z.I.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul general și a obligat pârâții să emită dispoziție motivată de restituire în natură a apartamentului situat în București.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul general. Prin decizia civilă nr. 284/ A din 16 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primarul general, reținând, în esență, următoarele: Prima critică vizând greșita obligare a apelantului la emiterea unei dispoziții prin care să dispună restituirea în natură a apartamentului situat în B-dul.

Ferdinand nu este întemeiată, întrucât, în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, ori de a acorda persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori de a propune acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct, asupra restituirii imobilului sau acordării măsurilor reparatorii, cazul în speță.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a reținut că intimata – reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită și a obligat apelanta la emiterea unei dispoziții în acest sens. S-a reținut că intimata – reclamantă a depus la dosar acte, din care rezultă că autoarea sa, E.Z., a fost proprietara imobilului în litigiu, respectiv sentința civilă nr. 141/1938 a Tribunalului Ilfov, actul de împărțeală și autorizația de construcție. De asemenea, a fost depus certificatul de calitate de moștenitor, eliberat de B.N.P. B.E., din care rezultă că reclamanta este unica moștenitoare a defunctei Z.E. Situația juridică a imobilului ce a fost restituit este pe deplin lămurită, la dosarul cauzei, existând adresa emisă de SC F. SA, din care rezultă că un singur apartament din imobil nu a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, aflat la parterul imobilului, apartament pentru care instanța de fond a dispus restituirea în natură.

Aceeași situație reținută de instanța de fond a fost confirmată și prin adresa emisă de Primăria Municipiului București. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, schimbarea sentinței instanței de fond, iar, pe fond, respingerea cererii intimatei - reclamante, ca neîntemeiată. În motivarea criticilor, întemeiate, în mod formal, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat faptul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât notificarea intimatei reclamante Z.I.M. urma sa fie analizată pe cale administrativă și finalizată prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau de acordare de masuri reparatorii prin echivalent.

Or, în speță, nu exista un refuz nejustificat sau o lipsă a răspunsului care să justifice incidența dispozițiilor Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secțiile unite, atâta timp cat notificarea intimatei reclamante se află într-o procedură administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură care se va finaliza la un moment dat, într-un termen rezonabil, prin emiterea unei dispoziții motivate. În ședința publică din 29 februarie 2012, instanța, ex officio, a pus în discuția părților nulitatea recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul Municipiul București, prin Primarul general, nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către recurent, a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înșiruire de afirmații, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Cererea de recurs care a învestit Înalta Curte cuprinde numai simple afirmații cu privire la notificarea reclamantei Z.I.M., aflată în procedură administrativă, ce ar urma „la un moment dat” a fi soluționată, fără nici o precizare de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și fără o minimă argumentare în drept a unor critici de nelegalitate.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar pârâtul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal ți că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general, împotriva deciziei nr. 284/ A din 16 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general, împotriva deciziei nr. 284/ A din 16 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 februarie 2012.