ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2536/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. xx/32/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 29376/G/II din 12 iulie 2016 emis de pârâtă.

Prin cererea depusă la 13 ianuarie 2017, reclamantul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, norme care, în aprecierea părții, contravin prevederilor art. 21, art. 53 și art. 126 din Constituția României, precum și suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 10 martie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, invocată de reclamantul A., respingând ca neîntemeiată cererea reclamantului de suspendare a judecății, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva încheierii menționate, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a încheierii atacate și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, invocată de reclamant.

Recurentul a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prima instanță a respins cererea de suspendare pe motiv că soluționarea cauzei nu depinde de modalitatea în care Curtea Constituțională va soluționa excepția de neconstituționalitate invocată, reținând că excepția se referă la durata interdicțiilor impuse, iar fondul cauzei vizează existența stării de incompatibilitate. Soluția este greșită, întrucât, așa cum a fost completată acțiunea la termenul din 24 noiembrie 2016, fondul cauzei vizează verificarea legalității raportului de evaluare sub toate aspectele, atât cu privire la existența stării de incompatibilitate, cât și sub aspectul legalității sancțiunilor aplicate, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar avea ca efect nulitatea raportului contestat în cauză. Astfel, soluționarea cauzei deduse judecății depinde de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, întrucât, pe de o parte, în cuprinsul acestuia nu este indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, motivele invocate de recurentul-reclamant în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a recursului, la termenul de judecată din data de 14 iunie 2017, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, datorată pentru soluționarea recursului, respectiv nu a atașat la dosarul cauzei împuternicirea avocațială a apărătorului ales al recurentului-reclamant care a semnat și ștampilat cererea de recurs.

La același termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului ce face obiectul prezentei cauze, prin raportare la dispozițiile art. 414 din C. proc. civ.

Cauza a fost amânată pentru termen de judecată din 20 septembrie 2017, pentru ca recurentul să timbreze recursul, să complinească lipsa de formă a cererii de recurs și să formuleze un punct de vedere scris cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de instanță, precum și cu privire la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimată.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea este semnată. Astfel, această cerință de formă a cărei neîndeplinire este sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., a fost complinită de către recurent la data de 7 septembrie 2017, prin depunerea unui exemplar al cererii de recurs cu semnătura proprie.

În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că la aceeași dată, recurentul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului. Astfel, și această cerință de formă a recursului a fost complinită de către recurent.

Cât privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurent se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 același Cod.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recursul este îndreptat împotriva încheierii din 10 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății, formulată de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) din același Cod, asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2), recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale reglementează calea de atac numai împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea de suspendare a cauzei, or, în cauza dedusă judecății, suntem în situația în care a fost respinsă cererea de suspendare, caz în care această încheiere a primei instanțe poate fi atacată doar odată cu fondul.

În același sens, dispozițiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., text aplicabil și în recurs, conform art. 494 din același Cod, prevăd că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita calea de atac decât odată cu fondul, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Înalta Curte reține că, în cauză, s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare, care constituie o încheiere premergătoare și care, prin urmare, nu putea fi atacată separat.

Întrucât hotărârea judecătorească (categorie ce include și încheierile premergătoare) este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în aplicarea principiului legalității căii de atac, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care nu s-a întrerupt cursul judecății este inadmisibil.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 414 C. proc. civ., indicarea greșită în dispozitivul încheierii a unei căi de atac (în speță, recurs asupra cererii de suspendare în termen de 30 zile de la comunicare), nu dă dreptul părții să promoveze calea de atac menționată în mod greșit în hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege și drept urmare va respinge recursul, ca inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 414 și art. 466 C. proc. civ., constatându-se că este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 10 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM