ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia civilă nr. 1162 din 23 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva Sentinței civile nr. 128 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

A reținut instanța de recurs, în esență, că recurentul a formulat cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Astfel, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, s-a constatat că termenul de declarare a recursului a fost depășit, întrucât sentința recurată a fost comunicată pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la data de 30 decembrie 2016 iar Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a promovat recursul la data de 19 ianuarie 2017 (data poștei).

A fost înlăturată apărarea recurentului cu referire la promovarea recursului în termen, prin raportare la data înaintării hotărârii recurate către Ministerul Finanțelor Publice, întrucât drepturile și obligațiile procesuale în cauză aparțin Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar exercitarea acestora, chiar și printr-o altă instituție, trebuie să se realizeze cu respectarea dispozițiilor legale și a termenelor prevăzute de acestea.

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 aprilie 2017, sub nr. xx/1/2017, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în baza mandatului legal acordat prin art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017 și prin art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 96/2012, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013) a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând anularea Deciziei nr. 1162 din 23 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, și rejudecarea recursului formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 128 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bacău.

Contestatorul a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs nu a făcut nicio referire la înscrisul aflat la dosarul instanței de recurs, care atestă faptul că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond a fost comunicată și înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene la data de 3 ianuarie 2017, astfel încât, acest înscris omis de instanța de recurs la analiza excepției tardivității, invocată din oficiu, a condus la soluția greșită de admitere a excepției tardivității formulării recursului. Astfel, neobservarea unui înscris în condițiile în care acesta era depus la dosarul cauzei, poate fi considerată o greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865.

Prin întâmpinare, intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, întrucât contestatorul nu se prevalează de data exactă a comunicării, ci invocă o interpretare greșită a acestei date, ceea ce apare ca inadmisibil pentru calea de atac promovată și nu poate constitui un motiv care să se încadreze în cele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată ca sunt nefondate, atât excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocate de intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, cât și contestația în anulare formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice, pentru următoarele considerente.

În susținerea excepției, intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a apreciat contestația în anulare ca fiind inadmisibilă întrucât motivul invocat (existența unei greșeli materiale), astfel cum este dezvoltat de către contestator, vizează, în fapt, o greșeală de judecată a instanței de recurs, care nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare.

Înalta Curte va respinge această excepție ca neîntemeiată, reținând că argumentele invocate în susținerea ei țin de fondul contestației în anulare. Pentru ca o cerere adresată instanței de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească (să nu îndeplinească) una dintre condițiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată.

Dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pe care contestatorul și-a fondat cererea, oferă posibilitatea părților de a formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, pentru motivele indicate în text. Din analiza contestației rezultă că aceasta a fost formulată împotriva unei decizii civile pronunțate în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la existența unei pretinse greșeli materiale a instanței de recurs, fiind indicate și aspectele asupra cărora ar fi purtat această eroare, potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Așadar, cererea contestatorului se încadrează în condițiile prevăzute de textul de lege, iar temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate, respectiv constatarea existenței sau inexistenței unei greșeli materiale, ține de analiza contestației în fond, și nu constituie un aspect de inadmisibilitate al cererii, care să tindă la respingerea acesteia fără antamarea fondului cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, ca nefondată.

Motivul de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile acestui text de lege, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)".

În cauză, contestatorul a afirmat că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cauzată de neobservarea și, pe cale de consecință, necercetarea unui înscris existent la dosar, pe care îl consideră determinant pentru soluția pronunțată în cauză.

Astfel, contestatorul a apreciat că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța a omis să analizeze înscrisul aflat la dosarul instanței de recurs, care atestă faptul că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond a fost comunicată și înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene la data de 3 ianuarie 2017, ceea ce a condus la soluția greșită de admitere a excepției tardivității formulării recursului.

Înalta Curte constată că înscrisul pe care contestatorul și-a întemeiat cererea a fost depus în dosarul de recurs, fiind avut în vedere de instanță la analiza excepției tardivității formulării recursului. Astfel, cu observarea înscrisului de care se prevalează contestatorul, instanța de recurs a arătat motivele pentru care singura dată ce poate fi reținută, fără dubiu, ca reprezentând data comunicării sentinței recurate și de la care începe să curgă termenul legal de formulare a recursului, este data de 30 decembrie 2016 (când sentința a fost comunicată pârâtului Ministerul Fondurilor Europene), iar nu data înaintării hotărârii recurate către Ministerul Finanțelor Publice.

Noțiunea de "greșeală materială", stipulată de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Or, aspectul invocat prin contestația în anulare (stabilirea datei comunicării sentinței recurate) a fost analizat și dezlegat de instanța de recurs pe baza înscrisurilor existente la dosar, iar repunerea acestuia în discuție urmărește reanalizarea probelor administrate cu privire la tardivitatea căii de atac, constituind un veritabil "recurs la recurs".

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 1162 din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM