ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 septembrie

2007 și precizată la 18 octombrie 2010 la Judecătoria Pogoanele, reclamantul

C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Buzău și

Comisia locală Padina pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor, Agenția Domeniilor Statului, SC „A.” SA și SC „V.A.” SRL Padina să

se dispună anularea actelor întocmite de cele două comisii pentru înstrăinarea

terenurilor către Agenția Domeniilor Statului, să se constate nulitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate și să se constate

nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 657/9 aprilie 2009.

Judecătoria Pogoanele

a disjuns cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, pentru care a declinat competența de soluționare în

favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin Sentința nr. 72

din 1 martie 2011, Curte de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea ca tardivă, constatând că reclamantul

nu a respectat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,

pentru motive temeinice, instanța de contencios administrativ poate fi sesizată

în termen de cel mult 1 an de la data comunicării sau luării la cunoștință de

actul administrativ.

Cum reclamantul are

calitatea de terț în raport cu actul administrativ contestat, instanța de fond

a considerat că momentul luării la cunoștință este momentul transcrierii

certificatului de atestare în registrul de transcripțiuni, când dreptul real al

titularului a devenit opozabil erga omnes.

Susținerea

reclamantului că a luat cunoștință de certificatul contestat numai în anul 2010

a fost respinsă, cu motivarea că acesta cunoștea existența actului și la data

de 25 septembrie 2007. când s-a formulat cererea de chemare în judecată, ca

urmare a numeroaselor litigii dintre părți cu privire la terenul pentru care a

fost atestat dreptul de proprietate al SC „S.” SA Buzău.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii, în sensul anulării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat.

Recurentul a susținut

că prin hotărârea atacată i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra

terenului pentru care a fost emis în mod nelegal certificatul atacat, despre

care nu a avut cunoștință decât în anul 2010.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a

soluționat corect excepția tardivității acțiunii în anulare formulată de

recurentul-reclamant după expirarea termenului de 1 an de la data luării la

cunoștință de actul administrativ contestat.

Conform dispozițiilor

art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se

solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului și

repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar pentru

motive temeinice, în termen de cel mult 1 an de la data comunicării actului sau

data luării la cunoștință, după caz.

Condiția luării la

cunoștință despre existența și conținutul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate a fost realizată prin transcrierea sub nr. 2245/6

martie 1996 în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, cu respectarea

formalităților impuse de regimul de publicitate imobiliară.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar

și publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară își vor produce

efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii.

În consecință, prin

efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes și de la data transcrierii,

a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru

sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anulare.

În atare situație, se

constată că este legală și temeinică soluția de admitere a excepției de

tardivitate a acțiunii, astfel că, nefiind motive de casare sau de modificare a

hotărârii pronunțate în acest sens, se va dispune respingerea recursului ca

nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

din Legea nr. 554/2004.

Susținerea

recurentului privind încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului

nu poate fi examinată în recurs, întrucât se referă la fondul pricinii, care nu

a fost soluționat prin hotărârea atacată, ca urmare a admiterii excepției de

procedură privind tardivitatea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinței nr. 72 din 1 martie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2012.