ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 septembrie 2007 și precizată la 18 octombrie 2010 la Judecătoria Pogoanele, reclamantul C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Buzău și Comisia locală Padina pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Agenția Domeniilor Statului, SC „A.” SA și SC „V.A.” SRL Padina să se dispună anularea actelor întocmite de cele două comisii pentru înstrăinarea terenurilor către Agenția Domeniilor Statului, să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 657/9 aprilie 2009. Judecătoria Pogoanele a disjuns cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru care a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin Sentința nr. 72 din 1 martie 2011, Curte de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca tardivă, constatând că reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, pentru motive temeinice, instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în termen de cel mult 1 an de la data comunicării sau luării la cunoștință de actul administrativ. Cum reclamantul are calitatea de terț în raport cu actul administrativ contestat, instanța de fond a considerat că momentul luării la cunoștință este momentul transcrierii certificatului de atestare în registrul de transcripțiuni, când dreptul real al titularului a devenit opozabil erga omnes.

Susținerea reclamantului că a luat cunoștință de certificatul contestat numai în anul 2010 a fost respinsă, cu motivarea că acesta cunoștea existența actului și la data de 25 septembrie 2007. când s-a formulat cererea de chemare în judecată, ca urmare a numeroaselor litigii dintre părți cu privire la terenul pentru care a fost atestat dreptul de proprietate al SC „S.” SA Buzău. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii, în sensul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat. Recurentul a susținut că prin hotărârea atacată i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului pentru care a fost emis în mod nelegal certificatul atacat, despre care nu a avut cunoștință decât în anul 2010. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat corect excepția tardivității acțiunii în anulare formulată de recurentul-reclamant după expirarea termenului de 1 an de la data luării la cunoștință de actul administrativ contestat. Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice, în termen de cel mult 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință, după caz. Condiția luării la cunoștință despre existența și conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost realizată prin transcrierea sub nr. 2245/6 martie 1996 în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, cu respectarea formalităților impuse de regimul de publicitate imobiliară.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar și publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii. În consecință, prin efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes și de la data transcrierii, a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anulare. În atare situație, se constată că este legală și temeinică soluția de admitere a excepției de tardivitate a acțiunii, astfel că, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate în acest sens, se va dispune respingerea recursului ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004. Susținerea recurentului privind încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului nu poate fi examinată în recurs, întrucât se referă la fondul pricinii, care nu a fost soluționat prin hotărârea atacată, ca urmare a admiterii excepției de procedură privind tardivitatea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinței nr. 72 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.