ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 septembrie
2007 și precizată la 18 octombrie 2010 la Judecătoria Pogoanele, reclamantul
C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Buzău și
Comisia locală Padina pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra
Terenurilor, Agenția Domeniilor Statului, SC „A.” SA și SC „V.A.” SRL Padina să
se dispună anularea actelor întocmite de cele două comisii pentru înstrăinarea
terenurilor către Agenția Domeniilor Statului, să se constate nulitatea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate și să se constate
nulitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 657/9 aprilie 2009.
Judecătoria Pogoanele
a disjuns cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a
dreptului de proprietate, pentru care a declinat competența de soluționare în
favoarea Curții de Apel Ploiești.
Prin Sentința nr. 72
din 1 martie 2011, Curte de Apel Ploiești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal a respins acțiunea ca tardivă, constatând că reclamantul
nu a respectat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,
pentru motive temeinice, instanța de contencios administrativ poate fi sesizată
în termen de cel mult 1 an de la data comunicării sau luării la cunoștință de
actul administrativ.
Cum reclamantul are
calitatea de terț în raport cu actul administrativ contestat, instanța de fond
a considerat că momentul luării la cunoștință este momentul transcrierii
certificatului de atestare în registrul de transcripțiuni, când dreptul real al
titularului a devenit opozabil erga omnes.
Susținerea
reclamantului că a luat cunoștință de certificatul contestat numai în anul 2010
a fost respinsă, cu motivarea că acesta cunoștea existența actului și la data
de 25 septembrie 2007. când s-a formulat cererea de chemare în judecată, ca
urmare a numeroaselor litigii dintre părți cu privire la terenul pentru care a
fost atestat dreptul de proprietate al SC „S.” SA Buzău.
Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca
nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii, în sensul anulării
certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Recurentul a susținut
că prin hotărârea atacată i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra
terenului pentru care a fost emis în mod nelegal certificatul atacat, despre
care nu a avut cunoștință decât în anul 2010.
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele
considerente:
Instanța de fond a
soluționat corect excepția tardivității acțiunii în anulare formulată de
recurentul-reclamant după expirarea termenului de 1 an de la data luării la
cunoștință de actul administrativ contestat.
Conform dispozițiilor
art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se
solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului și
repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, iar pentru
motive temeinice, în termen de cel mult 1 an de la data comunicării actului sau
data luării la cunoștință, după caz.
Condiția luării la
cunoștință despre existența și conținutul certificatului de atestare a
dreptului de proprietate a fost realizată prin transcrierea sub nr. 2245/6
martie 1996 în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, cu respectarea
formalităților impuse de regimul de publicitate imobiliară.
Potrivit
dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar
și publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară își vor produce
efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii.
În consecință, prin
efectul transcrierii efectuate, certificatul de atestare a dreptului de
proprietate contestat a devenit opozabil erga omnes și de la data transcrierii,
a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru
sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiunea în anulare.
În atare situație, se
constată că este legală și temeinică soluția de admitere a excepției de
tardivitate a acțiunii, astfel că, nefiind motive de casare sau de modificare a
hotărârii pronunțate în acest sens, se va dispune respingerea recursului ca
nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20
din Legea nr. 554/2004.
Susținerea
recurentului privind încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenului
nu poate fi examinată în recurs, întrucât se referă la fondul pricinii, care nu
a fost soluționat prin hotărârea atacată, ca urmare a admiterii excepției de
procedură privind tardivitatea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul
declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinței nr. 72 din 1 martie 2011 a
Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 ianuarie 2012.