ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei. Primul ciclu procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Timișoara reclamanta Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a solicitat
în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parțială a prevederilor
art. 32 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de
gestionare a instrumentelor structurale, publicată în M. Of. nr.
364/13.05.2008, în sensul excluderii Agenției pentru Dezvoltare Regională
dintre instituțiile cărora li se aplică acest articol.
În motivarea cererii
sale reclamanta a arătat că prin art. 32 din H.G. nr. 457/2008 pârâta a
instituit o procedură de stabilire a organigramei Agențiilor pentru Dezvoltare
Regională care excede atât legislației naționale, respectiv Legii nr. 315/2004
și Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice și cele juridice, cât
și reglementărilor de comunicare în ceea ce privește derularea programului
Operațional Regional.
A mai precizat
reclamanta că funcționează ca organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate
publică, cu personalitate juridică, în domeniul dezvoltării regionale, precum
și că se organizează și funcționează în condițiile Legii nr. 315/2004 privind
dezvoltarea regională în România și ale statutului de organizare și
funcționare, aprobat de Consiliul pentru Dezvoltarea Regională al Regiunii
Vest.
Cu privire la
Consiliul pentru dezvoltare regională s-a arătat că acesta este organismul
regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit și
funcționează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de
dezvoltare, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce
decurg din politicile de dezvoltare regională. Astfel, Consiliul pentru
Dezvoltarea Regională coordonează întregul proces de dezvoltare regională.
În acest context,
reclamanta a arătat că art. 32 din H.G. nr. 457/2008 contravine prevederilor
legale mai sus invocate, având în vedere faptul că permite ca „În cadrul
instituțiilor desemnate să se organizeze la nivel de direcție
generală/direcție/serviciu, după caz, câte o structură distinctă care
îndeplinește funcția de organism intermediar".
A considerat
reclamanta că aceste prevederi sunt contradictorii și contravin legii privind
dezvoltarea regională în România, motiv pentru care a solicitat anularea lor.
Prin întâmpinare
pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei de calitate procesuală
activă a reclamantei.
Pe fondul litigiului,
pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că H.G. nr. 457/2008
a fost adoptată în baza Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de
stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare
Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, care prevede, la art. 59, obligația Statelor
Membre de a desemna principalele autorități care intervin în gestionarea
instrumentelor structurale, precum și de a stabili reguli care să reglementeze
relațiile sale cu autoritățile desemnate la alin. (1), precum și cu Comisia
Europeană.
În cauză a formulat
cerere de intervenție în interesul pârâtului, intervenientul Ministerul
Finanțelor Publice solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă
nr. 66 din 25 februarie 2009 Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă
acțiunea pe motiv că prin aceasta se solicită modificarea unui act
administrativ normativ.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 5172 din 18 noiembrie 2009,
pronunțată în Dosarul nr. 1418/59/2008, a admis recursul reclamantei, a casat
sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca
instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, apreciind că H.G. nr. 457/2008 este
un act administrativ individual ce se adresează unor subiecte de drept
determinate cu competență în domeniul gestionării instrumentelor structurale.
Al doilea ciclu
procesual
Prin Sentința nr. 191
din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în rejudecare, a admis acțiunea
formulată de reclamanta Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și a anulat în
parte art. 32 din H.G. nr. 457/2008 în sensul excluderii reclamantei dintre
persoanele juridice cărora li se aplică acest act. Totodată a respins cererea
de intervenție formulată de intervenientul M.F.P. în favoarea pârâtului
Guvernul României.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele.
Prin art. 32 din H.G.
nr. 457/2008, Guvernul României a instituit o procedură de stabilire a
organigramei Agențiilor pentru Dezvoltare Regională care excede atât
legislației naționale, respectiv Legii nr. 315/2004 și Decretului nr. 31/1954
cu privire la persoanele fizice și cele juridice, cât și reglementărilor
comunitare în ceea ce privește derularea Programului Operațional Regional.
În acest context,
art. 32 din H.G. nr. 457/2008 contravine prevederilor legale invocate, având în
vedere faptul că permite ca „în cadrul instituțiilor desemnate să se organizeze
la nivel de direcție generală/direcție/serviciu, după caz, câte o structură
distinctă care îndeplinește funcția de organism intermediar".
Prin aceste prevederi
se realizează o ingerință în atribuțiile legale stabilite pentru Consiliul
pentru Dezvoltarea Regională, care este organismul regional deliberativ.
S-a mai reținut că
din dispoziția H.G. nr. 457/2008 rezultă că structura înființată prin această
hotărâre de guvern denumită „organism intermediar", la nivelul agențiilor
pentru dezvoltare regională, va fi coordonată și va răspunde direct în fața
Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, ceea ce presupune
o ingerință directă a unei persoane juridice în actul decizional al unei alte
persoane juridice, având în vedere că între minister și agențiile pentru
dezvoltare regională nu există niciun fel de subordonare ierarhică.
Cum prin actul
administrativ s-a constituit o structură distinctă de organism intermediar,
denumită în continuare O.I., prevederea încalcă art. 7 alin. (2) lit. n) din
Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România.
A concluzionat Curtea
că prin art. 32 din H.G. nr. 457/2008, este vătămat dreptul reclamantei
prevăzut de Legea nr. 315/2004 de a se supune aprobării de către Consiliul
pentru Dezvoltarea Regională Vest, atâta timp cât prin actul normativ se
prevede obligativitatea constituirii unei structurii distincte a organismului
intermediar. De asemenea, este lezat interesul legitim al Consiliul pentru
Dezvoltarea Regională de a-și realiza competența de a aproba structura
organizatorică a Agenției pentru Dezvoltare Regională.
Recursurile
exercitate în cauză
Împotriva sentinței
pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Guvernul României și Direcția
Generală a Finanțelor Publice Timiș în numele Ministerului Finanțelor Publice.
3.1. Recursul
formulat de recurentul Guvernul României
Prin motivele de
recurs dezvoltate, recurentul-pârât, apreciind că hotărârea primei instanțe
este neîntemeiată și nelegală, a susținut, în esență, că în mod greșit s-a
dispus anularea în parte a prevederilor art. 32 din H.G. nr. 457/2008, în
sensul excluderii reclamantei-intimate dintre persoanele juridice cărora li se
aplică, întrucât, simpla lecturare a textului indică clar că nu se face
referire directă la Agenția pentru Dezvoltarea Regională Vest -A.D.R.
Timișoara.
Recurentul a
menționat că dispozițiile acestui articol se impuneau a fi examinate în
coroborare cu cele cuprinse în art. 22 unde sunt indicate agențiile pentru
dezvoltare regională, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a fost nominalizată
expres.
Reținând că orice act
administrativ individual creează sau desființează drepturi și obligații în
beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate, recurentul a
susținut că în condițiile în care în cuprinsul art. 32 au fost indicate numai
în termeni generali „agențiile pentru dezvoltare regională”, soluția primei
instanțe este greșită.
Recurentul a mai
arătat că H.G. nr. 547/2008 a fost adoptată în baza Regulamentului (CE) nr.
1083/2006 al Consiliului de stabilire a prevederilor generale privind Fondul
European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune
și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 care prevede, la art. 59,
obligația statelor membre de a desemna principalele autorități care intervin în
gestionarea instrumentelor structurale.
În acest sens, prin
actul contestat, în art. 22 au fost desemnate ca organisme intermediare pentru
Programul operațional regional, agențiile pentru dezvoltare regională (A.D.R.)
iar în art. 31 - 32 au fost stabilite reguli generale aplicabile tuturor
organismelor intermediare, potrivit art. 58 și 59 alin. (2) din Regulamentul
(CE) nr. 1083/2006.
Recurentul a mai
precizat că prin H.G. nr. 457/2008, au fost desemnate :
- la art. 9,
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor ca autoritate de
management pentru Programul operațional regional (P.O.R.), având
responsabilitatea gestionarii și implementării asistenței financiare
nerambursabile alocate acestui program, iar
- la art. 22, ca
organisme intermediare, pentru Programul operațional regional, agențiile pentru
dezvoltare regională (A.D.R.) precum și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și
Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale.
În completarea
articolului 22 mai sus menționat, la art. 31 - 32, s-au stabilit reguli
generale aplicabile tuturor organismelor intermediare, în vederea unei
funcționări corecte a sistemului de management și control, așa cum de altfel
prevede și art. 58 și art. 59 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
În fine, recurentul a
subliniat faptul că întregul sistem de gestionare a Fondurilor Structurale și
de Coeziune este acreditat de către Comisia Europeană, în urma unui proces de
evaluare, efectuat în temeiul art. 71 din Regulamentul Consiliului nr.
1083/2006. Art. 71 prevede obligația Statului membru de a realiza, prin
intermediul Autorității de Audit, o evaluare a sistemelor de management și
control stabilite pentru gestionarea fiecărui program operațional finanțat din
Instrumentele Structurale, iar acest proces condiționează efectuarea primelor
plăți intermediare de către Comisia Europeană.
3.2. Recursul
declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș
Recurenta Direcția
Generală a Finanțelor Publice Timiș a susținut că soluția primei instanțe este
greșită, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În esență, s-a arătat
că în mod nelegal, cu greșita aplicare a legii, s-a pronunțat soluția de
anulare parțială întrucât din cuprinsul prevederilor H.G. nr. 457/2008, rezultă
fără echivoc că raporturile de delegare se stabilesc între Ministerului Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Locuințelor în calitate de A.M.P.O.R. și Agenția pentru
Dezvoltare Regională în calitate de O.I.P.O.R. Nu există nici o diferență, din
acest punct de vedere, față de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și
Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (actualul Minister al Dezvoltării
Regionale și Turismului) ca O.I. al P.O.R. la nivelul administrației centrale.
Acesta din urmă, ca minister, este desemnat O.I., în cadrul său
definitivându-se o structură distinctă care îndeplinește funcția de O.I.
S-a arătat că
întregul sistem de gestionare a Fondurilor Structurale și de Coeziune este
acreditat de către Comisia Europeană, în urma unui proces de evaluare, efectuat
în temeiul art. 71 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, ce prevede
obligația Statului Membru de a realiza, prin intermediul Autorității de Audit,
o evaluare a sistemelor de management și control stabilite pentru gestionarea
fiecărui program operațional finanțat din Instrumentele Structurale, proces
important pentru efectuarea primelor plăți intermediare de către Comisia
Europeană.
Autoritatea de Audit
din România, organizată în cadrul Curții de Conturi, a realizat această
evaluare la nivelul fiecărei structuri care gestionează programe operaționale,
urmărind existența sistemelor de management și conformitatea acestora cu
prevederile regulamentelor comunitare. În urma acestor evaluări, Autoritatea de
Audit a elaborat câte un raport și a emis o opinie, pentru fiecare program
operațional în parte, pe care le-a transmis Comisiei Europene.
S-a mai arătat că
instanța de fond a nesocotit împrejurarea că în data de 9 iulie 2008 a fost
transmis către Comisia Europeană Raportul privind conformitatea sistemelor de
management și control stabilite la nivelul Autorității de Management și la
nivelul Organismelor Intermediare pentru Programul Operațional Regional. În
cadrul acestui raport, Autoritatea de Audit a atras atenția asupra necesității
evitării conflictului de interese de la nivelul Agențiilor pentru Dezvoltare
Regională, în calitate de O.I., respectarea principiului segregării funcțiilor
și a principiului „4 ochi".
Ca urmare a
raportului transmis la Comisia Europeană, A.M.P.O.R., în temeiul acordului de
delegare semnat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
cu fiecare Agenție pentru Dezvoltare Regională, a emis Instrucțiunea nr. 12,
prin care se stabilește, la art. 1 alin. (2), organigrama unitară aplicabilă
pentru toate organismele intermediare pentru P.O.R., organigramă aprobată de
către Consiliul de Dezvoltare Regională din Regiunea de Dezvoltare Vest
(Hotărârea nr. 15/2008 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională din Regiunea
de Dezvoltare Vest privind aprobarea organigramei multianuale actualizată a
Agenției pentru Dezvoltare Regională a regiunii Vest pentru perioada 2008 -
2010 în conformitate cu prevederile Acordului-cadru de delegare a atribuțiilor
privind implementarea P.O.R. 2007 - 2013 - versiune consolidată). De asemenea,
prin Hotărârea nr. 16/2008 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională, a fost
aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare a Agenției pentru Dezvoltare
Regională a regiunii Vest.
Considerentele și
soluția instanței de control judiciar
Recursurile sunt
fondate și urmează a fi admise în sensul și pentru considerentele în continuare
arătate.
Cu prioritate, în
conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte, examinând
excepția de nulitate a recursurilor, invocată de intimata-reclamantă reține că
aceasta nu este fondată în condițiile în care cererile de promovare a căii de
atac exercitate conțin toate mențiunile prevăzute de art. 302
1
C.
proc. civ., incluzând motivele de nelegalitate susținute (art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.) și argumentele de fapt și de drept, in extenso, pe care se
întemeiază.
Analizând sentința
atacată față de criticile ce i-au fost aduse, circumscrise motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de
prevederile legale aplicabile incluzând art. 304
1
C. proc. civ. dar
și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că se impune
admiterea acestora, cu consecința modificării hotărârii în sensul respingerii
acțiunii reclamantei intimate ca neîntemeiată, în considerarea argumentelor mai
jos înfățișate.
Dată fiind
similitudinea criticilor și a motivelor de recurs formulate de ambele
recurente, Înalta Curte urmează a le examina grupat, răspunzând prin
considerente comune.
Rejudecând cauza,
după casare, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5172
din 17 noiembrie 2009, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei Agenția
pentru Dezvoltare Regională Vest și a anulat, în parte, art. 32 din H.G. nr.
457/2008, în sensul că a dispus excluderea reclamantei dintre persoanele
juridice cărora li se aplică această prevedere.
Argumentul esențial
pentru care prima instanță a hotărât astfel, după cum rezultă și din expunerea
rezumativă a conținutului hotărârii, îl reprezintă împrejurarea că prin art. 32
din H.G. nr. 457/2008 este vătămat dreptul reclamantei-intimate prevăzut de
Legea nr. 315/2004 de a se supune aprobării de către Agenția pentru Dezvoltare
Regională Vest, câtă vreme prin actul normativ se prevede obligativitatea
constituirii unei structuri distincte a organismului intermediar.
H.G. nr. 457/2008 din
1 aprilie 2008 publicată în M. Of. din 21 aprilie 2008, privește cadrul
instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale iar
după cum este expres menționat în preambulul său, a fost elaborată în baza mai
multor acte comunitare expres arătate, cu precădere a Regulamentului (CE) nr.
1083/2006 al Consiliului de stabilire a prevederilor generale privind Fondul
European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 care prevede obligația statelor membre de a
desemna principalele autorități care intervin în gestionarea instrumentelor
structurale [art. 59 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006].
Obiectul H.G. nr.
457/2008 îl constituie, astfel cum se arată în art. 1, stabilirea cadrului
instituțional și procedural de coordonare și de gestionare a asistenței
financiare comunitare acordate României prin instrumentele structurale.
Contrar celor
reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază, în sensul art. 8 din Legea
nr. 554/2004, republicată, că reclamanta-intimată nu a demonstrat și probat
vătămarea produsă prin textul a cărui anulare parțială a solicitat-o, respectiv
a art. 32 din H.G. nr. 457/2008 și nici caracterul nelegal al normei atacate
prin raportare la actele ce au impus adoptarea acesteia.
Independent de
împrejurarea că prima instanță a preluat în considerentele sale exclusiv
argumentele reclamantei-intimate, Înalta Curte apreciază că textul a cărui
parțială anulare a fost solicitată nu a fost examinat prin raportare nici la
celelalte prevederi din cuprinsul H.G. nr. 457/2008 și nici la actele
comunitare menționate în preambulul acesteia.
În art. 32 din H.G.
nr. 457/2008 se arată că „în cadrul instituțiilor desemnate în conformitate cu
art. 22 - 30 (din același act) se organizează la nivel de direcție
generală/direcție/serviciu, după caz, câte o structură distinctă care
îndeplinește funcția de organism intermediar/secretariat tehnic comun”.
Nici în acest articol
al H.G. nr. 457/2008 și nici în cuprinsul articolelor la care art. 32 face
trimitere, nu este expres menționată intimata-reclamantă Agenția pentru
Dezvoltare Regională Vest.
Soluția instanței de
fond de a anula un text de lege în sensul excluderii aplicării acestuia față de
o anume entitate apare ca fiind nelegală în condițiile în care, din modalitatea
de redactare dar și din cuprinsul textului atacat rezultă că cel mult s-ar
putea aprecia asupra unei greșite interpretări și aplicări a prevederii în
discuție dar nu și în ceea ce privește caracterul său nelegal.
Cu alte cuvinte,
simpla preocupare a reclamatei intimate vizând modalitatea de interpretare și
de aplicare a unei norme legale ce nu îi este adresată nici exclusiv și nici în
mod direct, nu este de natură a demonstra caracterul nelegal al acesteia cu
atât mai mult cu cât nu s-a probat nici pretinsa vătămare produsă și nici
neconformitatea prevederii cu textele în aplicarea și executarea cărora a fost
adoptată.
Înalta Curte
apreciază în acest sens că sunt fondate criticile recurentelor-pârâte ce au
demonstrat că nu se impunea ca instanța să dispună anularea în parte a art. 32
din H.G. nr. 457/2008 numai în ceea ce privește excluderea reclamantei de la
aplicarea acestuia, în condițiile în care aceasta nu a fost expres nominalizată
și față de prevederile art. 22 în care, generic, sunt menționate „agențiile
pentru dezvoltare regională”.
Nu rezultă, așadar,
din interpretarea coroborată a textelor arătate vătămarea produsă entității
reclamante, față de celelalte agenții pentru dezvoltare regională, deopotrivă
avute în vedere în contextul reglementării prin H.G. nr. 457/2008.
În fine, reținând, în
completarea celor arătate și argumentele de fapt înfățișate de ambele
recurente, vizând contextul și necesitatea adoptării hotărârii de guvern
arătate, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursurilor formulate
în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecință, se va
dispune modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii
intimatei-reclamante, care, prin susținerile sale critică, după cum s-a arătat
deja, numai potențial, modalitatea necorespunzătoare de interpretare și de
aplicare a normei arătate, invocând și posibile ingerințe în atribuțiile legale
stabilite pentru alte organisme (e.g. Consiliul pentru Dezvoltare Regională)
ceea ce de asemenea nu reprezintă dovezi de nelegalitate a actului atacat, a
cărui examinare s-a realizat de instanța de control judiciar prin raportare la
actele comunitare ce au impus adoptarea sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Guvernul României și de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 191
din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal.
Modifică, în tot,
sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de
reclamanta Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest - A.D.R. Vest și
în consecință admite cererea de intervenție accesorie formulată de
intervenientul Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtului Guvernul
României.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.