ÎCCJ, Decizia nr. 45/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. decizia nr. 220

din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 190/59/2009, s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale reținându-se că excepția de neconstituționalitate invocată este

inadmisibilă.

Prin aceeași decizie s-au

respins, ca nefondate, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E.

împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția penală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală

nr. 97/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art. 51

alin. (3) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentelor

privind recuzarea procurorului de ședință.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea

petentelor, împotriva rezoluției nr. 359/P/2008 din 16 decembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs petentele, recurs care a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală.

Cu prilejul judecării

acestui recurs, petentele au invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. X, art. XI din O.U.G. nr. 114/2009.

Împotriva acestei

ultime decizii, petentele T.O.L. și B.E. au declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 24 ianuarie

2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct.1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus

în discuția părților admisibilitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L.

și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondat, a recursului declarat

împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 190/59/2009.

La același termen,

Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin.

(1) pct.1 lit. a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, a pus în

discuția părților tardivitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. și B.E.

împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 190/59/2009.

I. Examinând recursurile

declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca

nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1

aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție

cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte

constată că acestea sunt inadmisibile.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a)

și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea

plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu

recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană

ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea

textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii

instanței de fond.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după

caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt

supuse recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.,

pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de

curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu

sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de

față.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză,

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

sesizat cu recursurile declarate de către petentele T.O.L. și B.E., împotriva

unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursurilor pusă în discuția părților din oficiu de către

instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile

formulate de recurentele petente, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi

analizate.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele

T.O.L. și B.E.

II. Examinând

recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă

în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată

că acestea sunt tardive.

În conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este

inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare

a Curții Constituționale; încheierea poate fi atacată numai cu recurs la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că dispoziția de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale din decizia atacată a fost

pronunțată la data de 22 ianuarie 2010; termenul de recurs curge pentru acesta

de la pronunțare. Aceasta înseamnă că petentele puteau declara recurs în 48 de

ore de la pronunțare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II a din

Legea nr. 47/1992, respectiv până la data de 24 ianuarie 2010, în speță

declarația de recurs a petentelor fiind făcută la data de 2 decembrie 2010,

conform declarației de recurs, (fila 2).

Așa fiind, excepția tardivității

recursurilor invocată, din oficiu, de instanță, se constată a fi întemeiată.

În consecință, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E.

împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale, cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentele petente vor fi obligate la plata sumelor

de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva

dispoziției de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de aceleași

petente împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220

din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Respinge, ca tardive,

recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia

nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Obligă recurentele

petente la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.