ÎCCJ, Decizia nr. 45/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținându-se că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă. Prin aceeași decizie s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele : Prin sentința penală nr. 97/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art. 51 alin. (3) C. proc.

pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentelor privind recuzarea procurorului de ședință. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentelor, împotriva rezoluției nr. 359/P/2008 din 16 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petentele, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Cu prilejul judecării acestui recurs, petentele au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. X, art. XI din O.U.G. nr. 114/2009. Împotriva acestei ultime decizii, petentele T.O.L.

și B.E. au declarat un nou recurs. La termenul de azi, 24 ianuarie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct.1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009. La același termen, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct.1 lit. a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, a pus în discuția părților tardivitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L.

și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009. I. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate. Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc.

pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de față. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursurile declarate de către petentele T.O.L. și B.E., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așa fiind, excepția inadmisibilității recursurilor pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentele petente, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. II. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt tardive. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale; încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din decizia atacată a fost pronunțată la data de 22 ianuarie 2010; termenul de recurs curge pentru acesta de la pronunțare. Aceasta înseamnă că petentele puteau declara recurs în 48 de ore de la pronunțare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, respectiv până la data de 24 ianuarie 2010, în speță declarația de recurs a petentelor fiind făcută la data de 2 decembrie 2010, conform declarației de recurs, (fila 2). Așa fiind, excepția tardivității recursurilor invocată, din oficiu, de instanță, se constată a fi întemeiată. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petente vor fi obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de aceleași petente împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009. Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Obligă recurentele petente la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.