ÎCCJ, Decizia nr. 520/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 2169

din 2 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.N. împotriva

încheierii din 21 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 607/44/2010; a fost obligat recurentul petent la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin încheierea din 21 mai

2010, pronunțată în dosarul nr. 607/44/2010, Curtea de Apel Galați, secția penală,

învestită cu soluționarea recursului declarat de petiționarul P.N. împotriva

încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul

Galați în dosarul nr. 4400/233/2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea prin

care petiționarul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art.

173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278

1

alin. (7), art. 303 alin. (6)

C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

S-a reținut că la

data de 15 noiembrie 2007, petiționarul P.N. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, solicitând să se efectueze cercetări față de

salariații Direcției Regionale de Poștă Galați, susținând că prin exercitarea defectuoasă

a atribuțiilor de serviciu, două cereri ale sale au ajuns cu întârziere la

destinație, fiindu-i prejudiciate interesele, iar corespondența SC L. SRL Galați

- unde îndeplinea funcția de administrator - i-a fost redirijată de la sediu

către o altă adresă, fără nicio justificare.

În urma verificărilor

efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a adoptat o soluție de

neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență

în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

Nemulțumit de soluție,

petiționarul P.N., conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a

formulat plângere la Judecătoria Galați, aceasta fiind respinsă prin sentința

penală nr. 59 din 15 ianuarie 2010, recursul declarat de petiționar împotriva

respectivei sentințe formând obiectul dosarului nr. 4400/233/2009 al

Tribunalului Galați.

Instanța a mai

reținut că la data de 27 aprilie 2010, petiționarul a depus la dosarul aflat pe

rolul Tribunalului Galați un memoriu prin care a invocat excepțiile de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art.

173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., art.

303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din

data de 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.

4400/233/2009, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții

Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171

alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și a dispozițiilor art.

29 din Legea nr. 47/1992.

Încheierea prin care

s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost

atacată cu recurs de către petiționarul P.N., formându-se dosarul nr.

607/44/2010 al Curții de Apel Galați, cu ocazia soluționării recursului

petiționarul invocând aceleași excepții de neconstituționalitate pe care le-a susținut,

anterior, și la Tribunalul Galați.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a

dispozițiilor anterior menționate, prin raportare la prevederile Legii nr. 47/1992,

Curtea de Apel Galați a apreciat că aceasta este inadmisibilă, reținându-se că

excepțiile de neconstituționalitate pot fi invocate doar în fața instanțelor

învestite cu soluționarea cauzei pe fond, în orice fază a litigiului, în speță

Curtea de Apel Galați nefiind învestită cu soluționarea pe fond a plângerii

formulate de petiționarul P.N. împotriva rezoluției nr. 7124/P/2007 din 13

februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Împotriva încheierii

din 21 mai 2010 a Curții de Apel Galați a declarat recurs petiționarul P.N., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând încheierea

recurată, instanța de recurs a constatat că această încheiere este temeinică și

legală, recursul promovat de petiționar nefiind întemeiat.

O condiție de bază

pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este ca

dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată să aibă un rol

determinant în judecarea și soluționarea cauzei.

Excepția de

neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea

ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui

interes pe calea verificării pertinenței excepției acestui interes, pe calea

verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, soluționarea

excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra

conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluției

ce urmează a dezlega recursul declarat în cauză.

S-a reținut că în

speță, față de împrejurarea că obiectul recursului cu care a fost investită

Curtea de Apel Galați îl constituie verificarea legalității dispozițiilor

Tribunalului Galați referitoare la excepțiile de neconstituționalitate invocate

de petiționar, în mod corect s-a apreciat că în fața instanței de recurs nu pot

fi ridicate noi excepții de neconstituționalitate a unor alte dispoziții

legale, cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu pot fi

invocate din nou aceleași excepții care au fost ridicate și în fața instanței

învestite cu soluționarea cauzei pe fond, o nouă excepție de

neconstituționalitate putând fi invocată doar în legătură cu soluționarea

fondului cauzei și doar în fața instanței învestite cu soluționarea pricinii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs petentul.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față

de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă,

dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea

căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele

textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac

și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza

penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede

competenței atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit

legii speciale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind,

constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul P.N. împotriva deciziei nr. 2169 din

2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4634/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.