ÎCCJ, Decizia nr. 520/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 520/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 2169 din 2 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.N. împotriva încheierii din 21 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 607/44/2010; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin încheierea din 21 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 607/44/2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, învestită cu soluționarea recursului declarat de petiționarul P.N.
împotriva încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 4400/233/2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea prin care petiționarul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278 1 alin. (7), art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. S-a reținut că la data de 15 noiembrie 2007, petiționarul P.N.
a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, solicitând să se efectueze cercetări față de salariații Direcției Regionale de Poștă Galați, susținând că prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, două cereri ale sale au ajuns cu întârziere la destinație, fiindu-i prejudiciate interesele, iar corespondența SC L. SRL Galați - unde îndeplinea funcția de administrator - i-a fost redirijată de la sediu către o altă adresă, fără nicio justificare. În urma verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a adoptat o soluție de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Nemulțumit de soluție, petiționarul P.N., conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere la Judecătoria Galați, aceasta fiind respinsă prin sentința penală nr. 59 din 15 ianuarie 2010, recursul declarat de petiționar împotriva respectivei sentințe formând obiectul dosarului nr. 4400/233/2009 al Tribunalului Galați. Instanța a mai reținut că la data de 27 aprilie 2010, petiționarul a depus la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Galați un memoriu prin care a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 4400/233/2009, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost atacată cu recurs de către petiționarul P.N., formându-se dosarul nr. 607/44/2010 al Curții de Apel Galați, cu ocazia soluționării recursului petiționarul invocând aceleași excepții de neconstituționalitate pe care le-a susținut, anterior, și la Tribunalul Galați.
Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate, prin raportare la prevederile Legii nr. 47/1992, Curtea de Apel Galați a apreciat că aceasta este inadmisibilă, reținându-se că excepțiile de neconstituționalitate pot fi invocate doar în fața instanțelor învestite cu soluționarea cauzei pe fond, în orice fază a litigiului, în speță Curtea de Apel Galați nefiind învestită cu soluționarea pe fond a plângerii formulate de petiționarul P.N. împotriva rezoluției nr. 7124/P/2007 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Împotriva încheierii din 21 mai 2010 a Curții de Apel Galați a declarat recurs petiționarul P.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând încheierea recurată, instanța de recurs a constatat că această încheiere este temeinică și legală, recursul promovat de petiționar nefiind întemeiat. O condiție de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este ca dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată să aibă un rol determinant în judecarea și soluționarea cauzei. Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției acestui interes, pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluției ce urmează a dezlega recursul declarat în cauză.
S-a reținut că în speță, față de împrejurarea că obiectul recursului cu care a fost investită Curtea de Apel Galați îl constituie verificarea legalității dispozițiilor Tribunalului Galați referitoare la excepțiile de neconstituționalitate invocate de petiționar, în mod corect s-a apreciat că în fața instanței de recurs nu pot fi ridicate noi excepții de neconstituționalitate a unor alte dispoziții legale, cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu pot fi invocate din nou aceleași excepții care au fost ridicate și în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei pe fond, o nouă excepție de neconstituționalitate putând fi invocată doar în legătură cu soluționarea fondului cauzei și doar în fața instanței învestite cu soluționarea pricinii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, cum Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.N. împotriva deciziei nr. 2169 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4634/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.