ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 523/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 23 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Comunei Frătăuții-Vechi, prin primar, și B., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 340.000 RON, reprezentând prejudiciu material, și 20.000 euro, reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1302/10 mai 2019, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 13 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

La termenul din 12 noiembrie 2019, instanța a luat act de modificarea cadrului procesual, fiind conceptați și citați și reclamanta C., respectiv pârâții Comuna Frătăuții Vechi, prin primar (în locul Primăriei comunei Frătăuții Vechi), și D.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei Frătăuții Vechi, ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 52/21 ianuarie 2020, Tribunalul Suceava a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C., prin reprezentant legal; a respins acțiunea acesteia, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Frătăuții Vechi, prin primar; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamantul E. (constând în contravaloarea ajutorului de înmormântare, respectiv a pensiei de urmaș de pe urma defunctei F., pentru perioada 23 iunie 2007 - 23 ianuarie 2016); a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul A. vizând despăgubirile solicitate; a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului E. vizând despăgubirile materiale, constând în contravaloarea pensiei de urmaș începând cu data de 23 ianuarie 2016, precum și daunele morale; a respins, ca nefondată, cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 443/15 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și C. împotriva sentinței civile nr. 52 din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă; a dispus obligarea reclamanților la plata către intimatul D. a câte 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții E. și C.; calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 noiembrie 2020 și a fost repartizat, spre soluționare, Completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Recurenții au invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând decizia curții de apel din perspectiva admiterii excepției lipsei calității procesuale active a C. și prin raportare la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În esență, au susținut că instanța de apel a ignorat prevederile art. 28 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 137/2000, precum și statuările Curții Constituționale reținute în decizia nr. 285/2004, prin care s-a recunoscut organizațiilor nonguvernamentale calitate procesuală în pricinile în care interesul participării acestora rezidă din scopul pentru care au fost înființate, și în decizia nr. 1/1994, potrivit căreia numai legiuitorul are competența de a stabili regulile de desfășurare a proceselor în fața instanțelor judecătorești.

Recurenții au mai învederat că soluția de respingere a calității procesuale active a C., este consecința arogării unor competențe care aparțin altor instituții, și încalcă decizia nr. 53 din 2005 a Curții Constituționale. Ca atare, calitatea procesuală activă a C. rezultă din lege, iar nu din obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

În continuare, recurenții au arătat că, deși la data la care a intervenit decesul soției recurentului A. acesta din urmă era beneficiar al ajutorului social, reglementat de prevederile Legii nr. 416/2001, ulterior, a fost amenințat de către pârâți că nu va mai beneficia în viitor de acest drept.

Conchizând, recurenții au susținut că nerespectarea termenului legal pentru formularea cererii privind acordarea sprijinului financiar solicitat pârâților, ca urmare a decesului soției reclamantului E., a fost consecința atitudinii culpabile a pârâților, astfel că cererea a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 7 și 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripție, respectiv a dispozițiilor art. 2518 alin. (2) din C. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege, pentru motivele prevăzute de limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenți, prevede următoarele:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Din istoricul rezumat al cauzei reiese că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 23 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Comunei Frătăuții-Vechi, prin primar, și B., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 340.000 RON, reprezentând prejudiciu material și 20.000 euro, reprezentând daune morale.

Învestit prin declinare, urmare a pronunțării de către Judecătoria Rădăuți a sentinței civile nr. 1302/10 mai 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 52/21 ianuarie 2020, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C.; a respins acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei Comuna Frătăuții Vechi, prin primar; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamantul E. (constând în contravaloarea ajutorului de înmormântare, respectiv a pensiei de urmaș de pe urma defunctei F., pentru perioada 23 iunie 2007 - 23 ianuarie 2016); a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul A. vizând despăgubirile solicitate; a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului E. vizând despăgubirile materiale, constând în contravaloarea pensiei de urmaș începând cu data de 23 ianuarie 2016, precum și daunele morale; a respins, ca nefondată, cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Învestită cu soluționarea apelului exercitat de reclamanții A. și C., Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 443/15 septembrie 2020, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și C. împotriva sentinței civile nr. 52 din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă; a dispus obligarea reclamanților la plata către intimatul D. a câte 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, în raport de obiectul cererii deduse judecății și de temeiul juridic invocat în susținerea acesteia, reprezentat de prevederile art. 998 C. civ. și ale art. 1357 din noul C. civ. (care reglementează condițiile antrenării răspunderii civile delictuale), dispozițiile art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, invocate în justificarea calității procesuale active a C., nu sunt incidente; prin urmare, C. nu are calitate procesuală activă în cauză.

Cu referire la aceeași chestiune, instanța de apel a constatat că prin cererea de sesizare a instanței, astfel cum a fost modificată, nu au fost deduse judecății aspecte care să vizeze acte de discriminare pentru a se putea reține incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000, care ar justifica calitatea procesuală activă a C., invocarea acestora direct în apel nefiind permisă de art. 478 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenții au indicat, ca temei juridic al cererii de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. însă criticile formulate nu pot fi circumscrise acestor prevederi, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate

Astfel, Înalta Curte constată că recurenții nu au expus critici care să vizeze aspecte legate de silogismul juridic care a stat la baza pronunțării soluției de către instanța de apel.

Din această perspectivă, examinând motivele de apel, curtea de apel a reținut că dispozițiile O.G. nr. 137/2000, invocate în susținerea calității procesuale active a C., sunt incidente în litigiile vizând constatarea unor acte de discriminare, situație care nu se regăsește în speță.

Or, recurenții nu au combătut aceste rețineri ale instanței de apel, ci s-au rezumat la a afirma că "instanța de apel a ignorat prevederile art. 28 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 137/2000, precum și statuările Curții Constituționale reținute prin deciziile (...) prin care s-a recunoscut organizațiilor nonguvernamentale calitate procesuală în pricinile în care interesul participării acestora rezidă din scopul pentru care au fost înființate".

Din perspectiva aceluiași motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în contextul particular al cauzei, susținerile recurenților în sensul că "soluția de respingere a calității procesuale active a C., este consecința arogării unor competențe care aparțin altor instituții, și care încalcă decizia nr. 53 din 2005 a Curții Constituționale, calitatea procesuală activă a C. rezultând din lege, iar nu din obligația de plată a cheltuielilor de judecată" nu sunt de natură să releve, în concret, aspecte de nelegalitate în ceea ce privește decizia recurată, având în vedere criticile formulate în apel și motivele care au determinat respingerea acestei căi de atac.

Cu referire la argumentele expuse în susținerea nelegalității deciziei curții de apel privitoare la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamantul E. (constând în contravaloarea ajutorului de înmormântare, respectiv a pensiei de urmaș de pe urma defunctei F. pentru perioada 23 iunie 2007 - 23 ianuarie 2016) și respingerea, ca prescrisă, a acțiunii formulate de reclamantul A. vizând aceste despăgubiri, Înalta Curte constată că, prin apelul exercitat împotriva sentinței pronunțate de tribunal, nu au fost deduse judecății critici sub acest aspect.

Prin urmare, în absența formulării de critici pe calea apelului împotriva soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamantul E. (constând în contravaloarea ajutorului de înmormântare, respectiv a pensiei de urmaș de pe urma defunctei F. în limitele temporale menționate) și respingerea, ca prescrisă, a acțiunii formulate de reclamantul A. vizând aceste despăgubiri, aspectele prezentate în acest sens, direct în calea de atac a recursului, nu pot fi examinate, fiind invocate omisso medio.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții E. și C. împotriva deciziei civile nr. 443 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Cu privire la cererile formulate de intimații D. și Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 RON, potrivit chitanței seria x nr. x din 15 decembrie 2020, respectiv de 3000 RON, potrivit chitanței seria x nr. x din 21 decembrie 2020, depuse la filele x, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea cheltuielilor de judecată solicitate la câte 500 RON, întrucât sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată sunt excesive în raport de criteriile impuse de norma legală.

Sub acest aspect se reține că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de cate ori constată că acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În aplicarea acestui text legal, Înalta Curte, făcând o apreciere a proporționalității și necesității cheltuielilor de judecată în faza procesuală a recursului, raportat la complexitatea cauzei care a fost soluționată la primul termen de judecată în temeiul unei excepții procesuale și la activitatea efectiv prestată de avocat, constată că se impune reducerea acestora.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații D. și Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, și va obliga pe recurenții E. și C. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, respectiv, către intimata-pârâtă Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții E. și C. împotriva deciziei civile nr. 443 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Obligă pe recurenții E. și C. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, respectiv, către intimata-pârâtă Comuna Frătăuții Vechi, prin primar, a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.