ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă, Sindicatul "A." Botoșani, pentru reclamantul B. a chemat în judecată pârâții Comuna Crăcăoani - prin Primar, Consiliul Local Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani și Primarul Comunei Crăcăoani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate, în contradictoriu cu pârâții, că B. are dreptul la încadrarea în condiții speciale de muncă, în procent de 100%, pentru activitatea desfășurată începând cu 01.02.2007, deci să se constate că activitatea prestată de către reclamant, în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Crăcăoani, jud. Neamț, se încadrează în condiții speciale de muncă în procent de 100%;

- să fie obligați pârâții să recunoască condițiile speciale de muncă și să îl încadreze pe B., în condiții speciale de muncă de la 01.02.2007;

- să fie obligați pârâții să acorde reclamantului cel puțin 3 zile lucrătoare la concediul de odihna, conform art. 147 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 382 din 12 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de Sindicatul "A." Botoșani pentru reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții Comuna Crăcăoani - prin Primar, județul Neamț, Consiliul Local Crăcăoani, județul Neamț, Primăria Comunei Crăcăoani, județul Neamț și Primarul Comunei Crăcăoani, județul Neamț; a constatat dreptul reclamantului la încadrarea în condiții speciale de munca în procent de 100 % potrivit art. 33 lit. c) din Legea nr. 307/2006 corob. cu pct. II din Anexa 2 la H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul MAI nr. 283/2002, pentru activitatea desfășurată de reclamant în calitate de șef serviciu situații de urgență începând cu data de 01.02.2007; a obligat pârâtul Primarul Comunei Crăcăoani să emită dispoziție privind încadrarea reclamantului în condiții speciale de muncă; a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea suplimentară a unui număr de 3 zile la concediu de odihnă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Comuna Crăcăoani - prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 189 din 20 mai 2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de Comuna Crăcăoani - prin Primar.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâții Comuna Crăcăoani-prin Primar, Primarul Comunei Crăcăoani și Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În motivare, pentru început, recurenții au evocat dispozițiile art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din C. proc. civ. și, în continuare, au arătat că, la termenul din 7.11.2018, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., s-a dispus suspendarea apelului declarat de pârâta Comuna Crăcăoani - prin Primar, constatându-se că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Arată recurenții că la termenul din 20.05.2020, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părțile și, în special recurenții, aveau formulat recurs/cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, la 16.11.2018, așa cum reiese din extrasul de pe portalul Curții de Apel Suceava. Mai arată că dosarul a fost înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind soluționat la 16.01.2020, prin hotărârea civilă nr. 51/2020.

Mai arată recurenții că, în prezentul dosar, era stabilit termen de judecată la 18.03.2020, iar, prin încheierea de ședință din 12.03.2020, instanța a preschimbat termenul de judecată pentru data de 20.05.2020, termen pentru care recurenții au depus cerere de judecată a cauzei în lipsă, ținând cont și de contextul actual legat de COVID-19.

Recurenții-pârâți au mai susținut că instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la perimare, în mod nelegal și fără a se cont de actele depuse la dosar, respectiv de cererea de recurs depusă de recurente la 16.11.2018, soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 16.01.2020.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant la 21 iulie 2020 .

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la 17 august 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-reclamant nu a menționat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 4 septembrie 2020 .

Recurenții-pârâți nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut admisibilitatea recursului formulat.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunțată în complet de filtru, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, intimatul-reclamant și-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, pronunțată în complet de filtru, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la data de 22 iunie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând recursul declarat de recurenții-pârâți, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prioritar, față de neîncadrarea de către recurenții-pârâți a criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege, Înalta Curte, în raport de cele susținute prin cererea de recurs, astfel cum au fost redate anterior, apreciază că se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care recurenții-pârâți au susținut aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează perimarea.

În sensul prevederilor legale de la art. 416 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Potrivit acestui text, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Alin.(2) al aceluiași text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță", iar alin. (3) prevede că "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv, se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

În speță, prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea apelului declarat de pârâtă, împotriva sentinței nr. 382 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, apreciere corectă a instanței de apel în cauză.

Astfel, în speță, conduita recurenților-pârâți Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar și Primarul Comunei Crăcăoani este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa acestora de stăruință în judecarea pricinii, întrucât, nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ci doar cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare, calea extraordinară de atac fiind respinsă prin Decizia nr. 51/16.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a reținut ca nefiind întemeiată susținerea recurenților, în sensul că instanța nu trebuia să procedeze la suspendarea judecății cauzei, câtă vreme părțile și-au îndeplinit obligațiile procesuale.

Contrar însă susținerilor recurenților-pârâți, formularea cererii de recurs împotriva încheierii de suspendare nu are ca efect întreruperea termenului de perimare.

Potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așadar, numai partea poate întocmi un act de procedură de natură să întrerupă termenul de perimare. Dat fiind natura juridică a perimării, de sancțiune aplicată pentru pasivitatea părții, actul de procedură nu poate fi îndeplinit din oficiu, de către instanța de judecată. Respectivul act trebuie să fie valabil întocmit, pentru că un act nul nu își produce efectele. Mai mult, Înalta Curte reține faptul că actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie înregistrat la instanța învestită cu soluționarea procesului a cărui judecată a fost suspendată și trebuie să provină de la partea care justifică un interes, ceea ce reprezintă o chestiune lăsată la aprecierea instanței.

Cum cererea de recurs împotriva încheierii de suspendare nu a învestit instanța sesizată cu soluționarea apelului declarat de către pârâți, aceasta nu poate avea efect întreruptiv al termenului de perimare, cum nefondat pretind recurenții-pârâți prin memoriul de recurs, acesta fiind o cale extraordinară de atac.

Fără relevanță în curgerea termenului de perimare sunt și încheierile prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, pronunțate la data de 25.09.2019 și încheierea din 13.11.2019, prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de către intimatul-reclamant, câtă vreme prin acestea nu s-a luat vreo măsură în ce privește reluarea judecății, fiind menținută starea de suspendare.

Cum de la data suspendării judecății apelului (7 noiembrie 2018), pricina a rămas în nelucrare din culpa recurențior-pârâți, care nu și-au manifestat voința, cu respectarea exigențelor procedurale, în sensul continuării judecății, în mod corect și cu respectarea normelor de procedură, instanța învestită cu judecarea apelului, a constatat perimarea acestuia.

Prin urmare, pârâții, titulari ai cererii de apel, aveau îndatorirea procesuală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel că aceștia nu pot invoca în calea de atac a recursului lipsa lor de stăruință în judecarea litigiului de față.

Înalta Curte mai reține că termenul de perimare a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecății în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 7 noiembrie 2018, partea lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecății, conform legii.

În cauză, termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus redată, s-a împlinit la data de 7 mai 2019, ceea ce a condus, în mod evident, la concluzia că, la data de 20 mai 2020, a intervenit perimarea cererii de apel formulate de către pârâți.

Pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate invocate de recurenții-pârâți prin cererea de recurs și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul, declarat de recurenții-pârâți Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar și Primarul Comunei Crăcăoani împotriva deciziei civile nr. 189 din 20 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant B. a solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, reținând solicitarea intimatului-reclamant B. formulată în acest sens, precum și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză (de respingere ca nefondat a recursului), având în vedere că, prin chitanța aflată la dosar, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată cerute, va obliga pe recurenta-pârâtă Comuna Crăcăoani, prin Primar la plata către intimatul-reclamant B. a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți Comuna Crăcăoani, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Crăcăoani, Primăria Comunei Crăcăoani, prin Primar și Primarul Comunei Crăcăoani împotriva deciziei civile nr. 189 din 20 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Comuna Crăcăoani, prin Primar, la plata către intimatul-reclamant B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.