ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160/2020

HOTĂRÂRE
25.06.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1160/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 09.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. - prin Sindicatul "B." Botoșani în contradictoriu cu pârâții: Comuna Dobârceni -prin Primar, Consiliul Local al Comunei Dobârceni, Primăria Comunei Dobârceni și Primarul Comunei Dobârceni a solicitat: să i se constate reclamantului dreptul la încadrarea în condiții speciale de muncă în procent de 100% pentru activitatea desfășurată începând cu data de 27.04.2006, în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dobârceni, jud. Botoșani, care se încadrează în condiții speciale de muncă în procent de 100%; obligarea pârâților să-i recunoască condițiile speciale de muncă și să încadreze reclamantul în condiții speciale de muncă de la data de 27.04.2006; obligarea pârâtei Primăria comunei Dobârceni, jud. Botoșani, să emită dispoziția privind încadrarea reclamantului în condiții speciale de muncă și acordarea sporurilor aferente condițiilor speciale le munca, respectiv: prima pentru condiții periculoase de munca de 30 % din salariu de baza, aferenta locurilor de munca sau operațiunilor foarte periculoase, conform disp. art. 12 alin. (1) din Anexa VII la Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010; sporul de 15%, pentru condiții periculoase sau vatamatoare, din salariul de baza, conform disp. art. 12 alin. (2) din Anexa VII la Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010; sporul de 15%, pentru condiții grele de munca, din salariul de baza, conform disp. art. 12 alin. (2). in Anexa VII la Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010; sporul de 15%, pentru activitățile care solicita o încordare psihica foarte ridicata, din salariul de baza, conform disp. art. 12 alin. (2) din Anexa VII la Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010, precum și acordarea a cel puțin 3 zile lucrătoare la concediul de odihna, conform art. 147 din Codul Muncii; obligarea pârâților să plătească reclamantului diferențele salariale reprezentate de prima și sporurile menționate și pentru ultimii trei ani anteriori depunerii în instanță a prezentei cereri; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces în temeiul disp. art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 186 din 14 februarie 2018 Tribunalul Botoșani a respins excepția tardivității formulării acțiunii, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată. A constatat că reclamantul are dreptul la încadrarea în condiții speciale de muncă, procent de 100% pentru activitatea desfășurată începând cu data de 27.04.2006, a obligat pârâtul Primarul Comunei Dobârceni să emită pentru reclamant dispoziție privind încadrarea reclamantului în condiții speciale de muncă. A respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea la acordarea a 3 zile lucrătoare la concediul de odihnă conform art. 147 din Codul Muncii, începând cu data de 27.04.2006.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Comuna Dobîrceni, Primăria comunei Dobîrceni și Consiliul local al comunei Dobîrceni, solicitând schimbarea în parte a hotărârii.

Prin decizia nr. 768 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primăria Comunei Dobîrceni - prin primar, Consiliul Local al comunei Dobîrceni, Comuna Dobîrceni, județul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 186 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2017, pârât intimat în cauză fiind Primarul comunei Dobîrceni și reclamant intimat A., prin Sindicatul "B."; totodată, a obligat apelanții la plata în solidar către intimatul - reclamant a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 768 din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă pârâții Consiliul Local al comunei Dobîrceni și Primăria comunei Dobîrceni prin primar au declarat recurs, prin care au solicitat, în sinteză, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea acesteia spre rejudecare, deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 11 octombrie 2019.

Intimatul - reclamant A. a depus punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a reiterat aspectele de fapt ale cauzei.

Analizând recursul formulat Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul are ca obiect decizia nr. 768 din 27 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primăria Comunei Dobîrceni - prin primar, Consiliul Local al comunei Dobîrceni, Comuna Dobîrceni, județul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 186 din 14 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2017, într-un litigiu privind asigurările sociale, având ca obiect recalcularea pensiei.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…"

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBÎRCENI și PRIMĂRIA COMUNEI DOBÎRCENI PRIN PRIMAR.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBÎRCENI și PRIMĂRIA COMUNEI DOBÎRCENI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 768 din 27 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 11.09.2019, sub nr. x/2019, Sin
ÎCCJ 2020-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 966/2020
Ședința publică din data de 4 iunie 2020 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 21 februarie 2019, reclamanta A. a chemat în
ÎCCJ 2021-06-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2021
Ședința publică din data de 22 iunie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă,
ÎCCJ 2024-10-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829/2024
cu rata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată aferente fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului, în loc de în procent de 10%, pentru perioada 21 martie — 31 martie 2020, și 20%, pentru per
ÎCCJ 2020-01-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 382 din 12 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis, în parte, acț
Sursă