Decizia nr. 3459/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 68/2016 a Curții de Apel Suceava

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14 decembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate București a contestat Raportul de evaluare înregistrat cu nr. x/23.11.2015. În cauză au fost formulate cereri de intervenție accesorie, în sprijinul reclamantului A. de către B. S.R.L. și de Primăria comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava.

Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 68 din 26 aprilie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata Agenția Națională de Integritate și a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și intervenienții B. S.R.L. și Primăria comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava, precum și cererile de intervenție formulate de B. S.R.L. și Primăria comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava.

Cererea de recurs exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 68 din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs intervenienta B. S.R.L. și reclamantul A., iar prin decizia nr. 2587 din 16 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A., ca tardiv formulat și a respins recursul declarat de intervenienta B. S.R.L., ca neavenit. Pentru a pronunța această decizie, instanța învestită cu soluționarea cererilor de recurs a reținut, în esență, că sentința atacată a fost comunicată recurentului-reclamant A. la data de 17 mai 2016, recursul fiind depus la instanța de fond la data de 06 iunie 2016. Având în vedere data comunicării hotărârii recurate, s-a constatat că ultima zi de declarare a recursului, calculată potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ., era data de 02 iunie 2016, ce cădea într-o zi lucrătoare, astfel că, întrucât recursul a fost depus la instanța a cărei hotărâre a atacat-o cu nerespectarea termenului pentru declararea acestei căi de atac, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a apreciat că recursul declarat de către recurentul-reclamant este tardiv formulat. În consecință, având în vedere că recursul declarat de reclamantul A. a fost respins ca tardiv formulat, respectiv fără ca cererea să fi fost cercetată în fond, Înalta Curte a constatat că în privința recursului intervenientei B. S.R.L. devin aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură, calea de atac formulată de intervenientă fiind respinsă, ca neavenită.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27 septembrie 2019, sub număr de dosar x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2587 din 16 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015. Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Se învederează de către contestator, în esență, că sentința civilă nr. 68 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, i-a fost comunicată la data de 20 mai 2016, la sediul Primăriei comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava, fiind semnată de secretarul primăriei. Consideră că data de 20 mai 2016 trebuie luată în considerare ca dată a comunicării sentinței recurate și nu data de 17 mai 2016, când această sentință a fost comunicată unui cabinet individual de avocatură cu care reziliase colaborarea și care nu l-a anunțat despre primirea acestei comunicări. Astfel, raportat la data reper 20 mai 2016, recursul pe care l-a declarat se încadrează în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calculat conform dispozițiilor art. 181 - 183 C. proc. civ. În concluzie, apreciază că dezlegarea dată recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este rezultatul unei erori materiale, fiind luată în considerare o altă dată de comunicare decât cea reală. La data de 02 aprilie 2020, a fost înregistrată pe rolul instanței, cererea de completare a contestației în anulare formulată de către contestatorul A.. Prin această completare, contestatorul învederează că respingerea recursului ca tardiv formulat, cu luarea în considerare a datei comunicării sentinței de fond către Cabinetul de avocatură C., s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 167 C. proc. civ. și în contradicție cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv cu decizia nr. 4597 din 17 decembrie 2018. Având în vedere că în dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunțată sentința nr. 68 din 26 aprilie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, nu exista din partea Cabinetului de avocatură C. o persoană desemnată cu primirea corespondenței, consideră că instanța de fond era obligată să îi comunice sentința la domiciliul său, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Apărări formulate în cauză 5.1. Intimata B. S.R.L. a depus note de ședință, prin care a învederat că achiesează la motivele invocate de către contestator prin cererea de completare a contestației în anulare și a solicitat admiterea contestației în anulare. 5.2. Intimata Primăria comunei Frătăuții Vechi a depus note de ședință, prin care a învederat că achiesează la motivele invocate de către contestator prin cererea de completare a contestației în anulare și a solicitat admiterea contestației în anulare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, examinând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile legale aplicabile, o va respinge ca nefondată, pentru considerentele în continuare arătate: Cu prioritate, Înalta Curte constată că, raportat la data depunerii cererii completatoare a contestației în anulare, respectiv 02 aprilie 2020 și la data comunicării deciziei contestate, 16 septembrie 2019, cererea completatoare a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ.. Dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ. prevăd în mod expres că motivarea contestației în anulare se face în termenul de 15 zile stabilit pentru introducerea contestației, astfel că, Înalta Curte nu va avea în vedere criticile formulate prin cererea completatoare. Analizând motivul invocat prin contestația în anulare, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale. Semnificația noțiunii de "eroare materială", stipulată de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu eroarea de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate. În speță, se constată că, pe calea contestației în anulare, contestatorul invocă faptul că, dezlegarea dată recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este rezultatul unei erori materiale, fiind luată în considerare o altă dată de comunicare a sentinței pronunțate de către instanța de fond, decât cea reală. Se învederează de către contestator că sentința nr. 68 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, i-a fost comunicată la data de 20 mai 2016, la sediul Primăriei comunei Frătăuții Vechi, județul Suceava, fiind semnată de secretarul primăriei, aceasta fiind data care ar fi trebuit să fie luată în considerare ca dată a comunicării sentinței recurate și nu data de 17 mai 2016, când această sentință a fost comunicată unui cabinet individual de avocatură cu care reziliase colaborarea și care nu l-a anunțat despre primirea acestei comunicări. Verificând actele și lucrările dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată, contrar susținerilor contestatorului A., că instanța de recurs, în soluționarea excepției tardivității recursului formulat de către recurentul-reclamant A., s-a raportat în mod corect la data de 17 mai 2016, ca fiind data de comunicare a sentinței de fond către acesta din urmă. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a indicat domiciliul ales la Cabinet de avocat C., cu sediul în municipiul Suceava, strada x nr. 47, județul Suceava, aceasta fiind adresa la care a fost citat pe tot parcursul derulării procesului în fond. Independent de încetarea colaborării cu cabinetul de avocatură, care nu a fost adusă la cunoștință instanței de fond și nici dovedită, reclamantul A. avea obligația ca, în virtutea dispozițiilor art. 172 C. proc. civ., să aducă la cunoștința instanței faptul că și-a schimbat locul unde a fost citat și să indice locul unde va fi citat la termenele următoare, respectiv unde îi va fi comunicată hotărârea ce se va pronunța în cauză. Sancțiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoștințare, este aceea că procedura de citare și comunicarea celorlalte acte de procedură se va considera ca legal îndeplinită la vechiul loc de citare. De asemenea, se constată că, potrivit dovezii de comunicare de la dosar fond, la data de 20 mai 2016, s-a îndeplinit procedura de comunicare a sentinței pronunțate de către instanța de fond către Primăria comunei Frătăuții Vechi, care avea calitate de intervenientă accesorie în cauză, astfel că, instanța de recurs nu ar fi putut să se raporteze la această dată, ca fiind data de comunicare a sentinței pronunțate de către instanța de fond către reclamantul A.. Având în vedere că potrivit dovezii de comunicare de la dosar fond, sentința nr. 68 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată reclamantului A. la data de 17 mai 2016, la domiciliul ales indicat prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de recurs s-a raportat la această dată, ca fiind data comunicării sentinței pronunțate de către instanța de fond, în analiza excepției tardivității recursului. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2587 din 16 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,