ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.02.2015, contestatorul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate și a solicitat ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de pârâtă.

La termenul de judecată din data de 7 septembrie 2015 a fost depusă o cerere de intervenție accesorie de către SC "B." SRL Rădăuți în sprijinul reclamantului A., prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii în temeiul art. 63 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea cererii de intervenție s-a susținut că Raportul de evaluare întocmit de pârâtă este nelegal, deoarece, în perioada 30.06.2012 - 9.04.2013, reclamantul nu a deținut simultan calitatea de administrator al societății și de primar al comunei C., calitatea de administrator încetând odată cu demisia din această calitate, care a intervenit la data de 4.07.2012, conform Dispoziției nr. 28, emisă la aceeași dată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 2 din 18 ianuarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. și a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SRL.

Instanța a anulat Raportul de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de pârâtă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat la starea de incompatibilitate în care s-a găsit intimatul prin deținerea simultană, în perioada 30.06.2012 - 09.04.2013, a funcției de primar al comunei C., județul Suceava, și a funcției de administrator al SC B. SRL.

S-a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate, considerând că, în cauză, nu ar exista stare de incompatibilitate, întrucât intimatul-reclamant a demisionat din funcția de administrator al SC B. SRL, deși demisia nu a fost urmată de efectuarea mențiunilor corespunzătoare la registrul comerțului.

Recurenta a arătat că trebuie făcută o distincție între demisia din calitatea de salariat și demisia din funcția de administrator al unei societăți comerciale, caz în care este nevoie de parcurgerea unei proceduri speciale pentru a produce efecte.

Recurenta a interpretat prevederile din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului în sensul că mențiunile existente în registrul comerțului sunt publice și constituie oglinda evoluției unei societăți comerciale, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților.

Astfel fiind, recurenta a arătat că mențiunile privind modificările intervenite sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului, iar intimatul-reclamant nu poate opune o eventuală demisie din funcția de administrator, care nu a fost urmată de modificarea mențiunilor la registrul comerțului.

S-a arătat că deși intimatul a depus demisia din funcția de administrator al SC B. SRL la data de 04.07.2012, de abia la data de 1.04.2013 AGA a luat act de această demisie fiind adoptată Hotărârea nr. 1/1.04.2013, înregistrată la RC la data de 9.04.2013 împreună cu Actul constitutiv actualizat.

1.4. Apărările intimaților

Prin întâmpinările depuse la dosarul de recurs, intimatul-reclamant A. și intimata-intervenientă SC B. SRL Rădăuți au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Procedura de soluționare a recursului

2.1. Cu privire la procedura de regularizare a recursului

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 septembrie 2018 completul învestit cu soluționarea cauzei a fixat termen în ședință publică pentru soluționarea recursului declarat.

2.2. Cu privire la recursul formulat

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi primite de instanța de control judiciar și vor fi respinse ca nefondate, având în vedere argumentele ce urmează.

Înalta Curte constată că intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/26.01.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că intimatul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, așa cum este prevăzut în art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin aceea că în perioada 8.01.1992 - 9.04.2013 a avut calitatea de administrator la SC B. SRL, iar din 30.06.2012 - prezent deține funcția de primar al comunei C., județul Suceava, rezultând astfel deținerea concomitentă atât a funcției de primar, cât și de administrator la societatea indicată în perioada 30.06.2012 - 9.04.2013.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că este întemeiată cererea reclamantului și a dispus anularea raportului contestat, analizând susținerile părților, dispozițiile legale incidente pricinii, cât și probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, neputând fi admisă teoria avansată de recurentă cu privire la efectele renunțării la calitatea de administrator, numai odată cu înscrierea mențiunilor în registrul comerțului.

Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere că mandatul de administrator reglementat de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 este asimilat, potrivit art. 72 din acest act normativ, mandatului reglementat de C. civ.

Potrivit art. 2034 alin. (1) din C. civ., mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând mandatarului renunțarea sa.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 1326 din C. civ., conform cărora: (1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că renunțarea la mandat este un act juridic unilateral supus comunicării, singura condiție impusă de lege pentru existența sa valabilă fiind aceea a notificării mandantului.

Referitor la forma de comunicare a renunțării la mandat, potrivit art. 1326 alin. (2) din C. civ., comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări, dacă legea nu prevede altfel.

Cu privire la susținerile recurentei-pârâte, ce vizează neînregistrarea în registrul comerțului a renunțării la mandatul de administrator, este esențial de subliniat faptul că obligația de a solicita înscrierea de mențiuni în Registrul comerțului revine exclusiv comercianților, astfel cum aceștia sunt enumerați la art. 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, republicată.

Cum intimatul-reclamant nu face parte din categoria comercianților, în sarcina acestuia nu exista obligația de a solicita înregistrarea renunțării la mandatul de administrator în registrul comerțului, pentru ca această operațiune să devină opozabilă terților.

Mențiunile existente în cuprinsul cererii de renunțare la mandatul de administrator, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților și Actului constitutiv al societății, actualizat, conform cărora renunțarea la mandatul de administrator a avut loc la data de 4.07.2012, fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost făcută în cauză, a renunțării la calitatea de administrator.

Așadar, renunțarea la mandatul de administrator făcută de reclamant este pe deplin valabilă și operează cu data de 4.07.2012, inclusiv din perspectiva dispozițiilor legale referitoare la incompatibilități, motiv pentru care soluția instanței de fond este legală, întrucât această interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei este corectă, fiind făcută renunțarea în termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2013, termen calculat de la validarea în funcția de primar al comunei C., din data de 30.06.2012.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 394 coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 2 din 18 ianuarie 2016 a Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV