ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2637/2014

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 1 august 2011 pe rolul Tribunalul Galați sub

nr. 8012/121/2011, reclamanta O.V. a solicitat, în contradictoriu cu Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Sănătății, să-i fie

lăsat în deplină proprietate și pașnică posesie terenul liber de construcții

situat în intravilanul municipiului Galați, str. T. în suprafață de 10.000 mp, cu

cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 05

octombrie 2011, tribunalul a respins ca nefondate excepțiile netimbrării acțiunii,

a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, a inadmisibilității

acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea cuprinsă în încheierea

respectivă.

Prin sentința civilă nr. 375 din 11 februarie

2013 Tribunalul Galați a respins acțiunea, reținând, în primul rând, în ceea ce

privește suprafața de 5504 m.p. care a trecut în proprietatea statului în baza Legii

nr. 58/1974, odată cu vânzarea locuinței amplasate pe acest teren de către părinții

reclamantei, că terenurile respective nu pot fi revendicate sau obținute pe cale

administrativă decât de titularii dreptului de folosință asupra terenului, adică

de proprietarii construcțiilor.

Mai mult, suprafața de 5504 m.p. teren

a fost restituită prin echivalent cumpărătoarei construcției, B.E.E., astfel încât

acest teren nu mai poate face obiectul unei acțiuni în revendicare.

În ceea ce privește suprafața de 4500 m.p,

preluată în baza Decretului nr. 115/1959, în anul 1962, tribunalul a apreciat că

reclamanta nu a tăcut dovada indubitabilă că acest teren a trecut în proprietatea

statului în mod abuziv și nici a identității dintre terenul deținut de părinții

reclamantei și cel efectiv revendicat în prezenta cauză.

Prin decizia nr. 37/A din 24 martie 2014

a Curții de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei

formulat împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că, proprietarii construcției au dobândit și un drept de folosință asupra

terenului, iar foștii proprietari nu pot revendica acest teren, așa cum corect se

motivează pe dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Astfel, acest text de lege prevede expres

că terenurile obținute în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor

acestora ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 trec în proprietatea actualilor titulari

ai dreptului de folosință a terenului, respectiv proprietarii locuințelor.

Ca atare, s-a reținut că, în mod eronat

susține reclamanta că autorii săi nu au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului

odată cu vânzarea construcțiilor noilor proprietari.

În ceea ce privește suprafața de 4500 m.p.,

pentru care s-a tăcut dovada preluării în baza Decretului nr. 119/1959, s-a constatat

că reclamanta nu a făcut dovada cu documente certe a identității acestei suprafețe

cu cea deținută de autorii săi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta O.V., fără să indice vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat

admiterea recursului, arătând că va depune la dosar toate actele doveditoare pentru

soluționarea corectă a cauzei. A mai arătat recurenta că are probleme de sănătate

și din acest motiv nu s-a putut prezenta în instanță.

Examinând recursul declarat de reclamanta

O.V., Înalta Curte constată următoarele:

Comunicarea deciziei recurate nr. 37/A

din 24 martie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, s-a realizat la data

de 4 aprilie 2014 către reclamanta O.V., astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire

a procedurii de comunicare aflată la dosarul instanței de apel.

Termenul de declarare și motivare a recursului

este de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, termen care se calculează pe

zile libere, iar potrivit art. 301 coroborat cu art. 101 alin. (1) și (5) C.

proc. civ., acesta s-a împlinit la data de 22 aprilie 2014, într-o zi de marți,

având în vedere că termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau

când serviciul este suspendat, în speță într-o zi de duminică, prima zi de Paște,

se prelungește până ia sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv 22 aprilie

2014, întrucât pe 21 aprilie 2014 a fost tot o zi de sărbătoare legală, fiind a

doua zi de Paște.

Cererea de recurs a fost depusă la 23 aprilie

2014, conform ștampilei poștei de pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu depășirea

termenului de recurs, motiv pentru care intervine sancțiunea decăderii prevăzută

de art. 103 C. proc. civ., cât timp partea recurentă nu a invocat și dovedit o împrejurare

mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să exercite în termenul legal calea

de atac a recursului.

Față de cele arătate, se va privi ca tardiv

recursul declarat de reclamantă, și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de reclamanta O.V. împotriva deciziei nr. 37/A din 24 martie 2014 a Curții de Apel

Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

octombrie 2014.