ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2480/2011

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2480 din 21 iunie 2011 Prin sentința penală nr. 3025 din 03 decembrie 2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 9263/325/2008, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.F., fiind menținută soluția procurorului pronunțata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara in dosarul nr. 869/VIII/1/2007 la data de 22 februarie 2008, reținându-se că la data de 06 iunie 2008 petentul A.F.

a formulat o plângere împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 869/VIII/1/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, petentul precizând că se plânge împotriva rezoluției procurorului de respingere ca neîntemeiată a acțiunii pe care a inițiat-o împotriva intimatului D.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute si pedepsite de art. 291 si art. 321 C. pen., arătând că acesta a edificat anumite lucruri fără a deține autorizație în acest sens, și că desfășoară activități care produc zgomote „foarte mari, deranjante". Având ca bază cercetările efectuate de către Poliția Municipiului Timișoara, prin care se rezumă că petentul este cunoscut pentru faptul că, de-a lungul timpului a depus mai multe sesizări, cu motive de cele mai multe ori puerile, precum în plângerea supusă analizei, s-a soluționat plângerea petentului, prin referatul emis in dosar nr. 869/VIII-2007, reținându-se ca petentul a sesizat în mod constant aspectele invocate si in prezenta cauza, de fiecare data, acestea constatându-se a fi neîntemeiate: R.S.

nr. 144 din 24 noiembrie 2005, R.S. nr. 7881 din 20 septembrie 2006, R.S. nr. 7021 din 22 ianuarie 2007 si R.S. nr. 7215 din 18 iunie 2007, concluzionându-se ca nu se prefigurează elementele constitutive ale unei infracțiuni, astfel ca plângerea a fost respinsa ca neîntemeiata. Petentul, a formulat împotriva rezoluției emise de către Parchet. La data de 06 octombrie 2010 petentul A.F. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș prin care i-a fost respins, ca tardiv, recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 3025 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Timișoara.

În motivarea contestație a arătat că formulează contestație în anulare la cererea de revizuire a laturii civile, în dosar nr. 9263/325/2008 al Tribunalului Timiș, menționând că înțelege să conteste hotărârea instanței numai în ceea ce privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că nu au fost respectate dispozițiile codului de procedură civilă. A susținut că hotărârea instanței este lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a făcut parte din completul de judecată în dosarul nr. 9263/325/2008 a soluționat un alt dosar cu același obiect prin decizia penală nr. 631/2010, iar împotriva judecătorului de la prima instanță a formulat plângere penală. Prin decizia penală nr. 986/R din 13 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8083/30/2010, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A.F.

împotriva deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9263/325/2008. Analizând motivul invocat în contestația în anulare, în raport de aceste dispoziții legale, Tribunalul Timiș a constatat că motivul referitor la modul de acordare a cheltuielilor de judecată prin decizia penală nr. 322/R din 15 aprilie 2009 în dosar nr. 9263/325/2008 al Tribunalului Timiș, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile legale. Astfel, Tribunalul Timiș constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A.F., împotriva deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9263/325/2008.

Împotriva deciziei penale nr. 986/R din 13 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel contestatorul A.F., fără a prezentat motivele de nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 24 februarie 2011, instanța a calificat calea de atac declarată de contestator ca fiind recurs, având în vedere că potrivit art. 361 C. proc. pen. și 385 1 C. proc. pen. recursul este calea de drept comun, iar apelul numai pentru situațiile reglementate strict de legiuitor. Prin decizia penală nr. 256/R din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul contestatorului ca inadmisibil, constatând că decizia atacată a fost pronunțată de instanța, Tribunalul Timiș, învestită să soluționeze contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate în recurs, fiind definitivă și nu poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs contestatorul A.F. la data de 7 martie 2011, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8083/30/2010, având ca obiect recursul declarat de contestator împotriva deciziei penale nr. 256/R din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara. Curtea de Apel Timișoara a dispus în sensul menționat ca instanță de recurs, prin decizie definitivă, cauza aflându-se în etapa judecății căii de atac a recursului. Or, potrivit dispozițiilor art. 385/1 C. proc. pen.

pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a), precum si in alte cazuri prevăzute de lege; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a) si al infracțiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentințele pronunțate de curțile de apel si Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penala si secția militară ale Curții Supreme de Justiție; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunalele județene, tribunalele militare teritoriale, curțile de apel si Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, fată de cele reținute, având în vedere că recursul declarat de contestator este formulat împotriva unei decizii ce a fost soluționată ca instanță de recurs, de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat contestatorul A.F. ca fiind inadmisibil și față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.