ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2480/2011

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 2480 din

21

iunie 2011

Prin sentința penală nr. 3025 din 03 decembrie

2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 9263/325/2008, în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de petentul A.F., fiind menținută soluția procurorului

pronunțata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara in dosarul nr. 869/VIII/1/2007

la data de 22 februarie 2008, reținându-se că la data de 06 iunie 2008 petentul

A.F. a formulat o plângere împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 869/VIII/1/2007

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, petentul precizând că se

plânge împotriva rezoluției procurorului de respingere ca neîntemeiată a

acțiunii pe care a inițiat-o împotriva intimatului D.D., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute si pedepsite de art. 291 si art. 321 C. pen., arătând

că acesta a edificat anumite lucruri fără a deține autorizație în acest sens,

și că desfășoară activități care produc zgomote „foarte mari, deranjante".

Având ca bază cercetările efectuate de

către Poliția Municipiului Timișoara, prin care se rezumă că petentul este

cunoscut pentru faptul că, de-a lungul timpului a depus mai multe sesizări, cu

motive de cele mai multe ori puerile, precum în plângerea supusă analizei, s-a

soluționat plângerea petentului, prin referatul emis in dosar nr.

869/VIII-2007, reținându-se ca petentul a sesizat în mod constant aspectele

invocate si in prezenta cauza, de fiecare data, acestea constatându-se a fi neîntemeiate:

R.S. nr. 144 din 24 noiembrie 2005, R.S. nr. 7881 din 20 septembrie 2006, R.S.

nr. 7021 din 22 ianuarie 2007 si R.S. nr. 7215 din 18 iunie 2007,

concluzionându-se ca nu se prefigurează elementele constitutive ale unei

infracțiuni, astfel ca plângerea a fost respinsa ca neîntemeiata. Petentul, a

formulat împotriva rezoluției emise de către Parchet.

La data de 06 octombrie 2010 petentul A.F.

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 322/R din 15 aprilie

2009 pronunțată de Tribunalul Timiș prin care i-a fost respins, ca tardiv,

recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 3025 din 3 decembrie 2008 a

Judecătoriei Timișoara.

În motivarea contestație a arătat că

formulează contestație în anulare la cererea de revizuire a laturii civile, în

dosar nr. 9263/325/2008 al Tribunalului Timiș, menționând că înțelege să

conteste hotărârea instanței numai în ceea ce privește modul de acordare a

cheltuielilor de judecată, considerând că nu au fost respectate dispozițiile

codului de procedură civilă.

A susținut că hotărârea instanței este

lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a făcut parte din

completul de judecată în dosarul nr. 9263/325/2008 a soluționat un alt dosar cu

același obiect prin decizia penală nr. 631/2010, iar împotriva judecătorului de

la prima instanță a formulat plângere penală.

Prin decizia penală nr. 986/R din 13

decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8083/30/2010, a

fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A.F. împotriva

deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în

dosar nr. 9263/325/2008.

Analizând motivul invocat în

contestația în anulare, în raport de aceste dispoziții legale, Tribunalul Timiș

a constatat că motivul referitor la modul de acordare a cheltuielilor de

judecată prin decizia penală nr. 322/R din 15 aprilie 2009 în dosar nr.

9263/325/2008 al Tribunalului Timiș, nu se încadrează în nici unul dintre

cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile legale.

Astfel, Tribunalul Timiș constatând că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a) - e) C.

proc. pen., a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A.F.,

împotriva deciziei penale nr. 322/R din 15 aprilie 2009 pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosar nr. 9263/325/2008.

Împotriva deciziei penale nr. 986/R

din 13 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel

contestatorul A.F., fără a prezentat motivele de nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din 24

februarie 2011, instanța a calificat calea de atac declarată de contestator ca

fiind recurs, având în vedere că potrivit art. 361 C. proc. pen. și 385

1

C.

proc. pen. recursul este calea de drept comun, iar apelul numai pentru

situațiile reglementate strict de legiuitor.

Prin decizia penală nr. 256/R din 24

februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul contestatorului ca

inadmisibil, constatând că decizia atacată a fost pronunțată de instanța,

Tribunalul Timiș, învestită să soluționeze contestația în anulare împotriva

unei decizii pronunțate în recurs, fiind definitivă și nu poate fi atacată cu

un nou recurs.

Împotriva acestei decizii definitive a

formulat recurs contestatorul A.F.

la

data de 7 martie 2011, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 8083/30/2010, având ca obiect recursul declarat de contestator

împotriva deciziei penale nr. 256/R din 24 februarie 2011 a Curții de Apel

Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara a dispus în

sensul menționat ca instanță de recurs, prin decizie definitivă, cauza aflându-se

în etapa judecății căii de atac a recursului.

Or, potrivit dispozițiilor art. 385/1 C.

proc. pen. pot fi atacate cu recurs:

a)

sentințele pronunțate de judecătorii

in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a), precum si in

alte cazuri prevăzute de lege;

b)

sentințele pronunțate de tribunalele

militare in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a) si al

infracțiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sancționate de lege cu

pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de curțile de

apel si Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția

penala si secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe

de apel, de tribunalele județene, tribunalele militare teritoriale, curțile de

apel si Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus

rejudecarea cauzelor.

Dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu

recurs. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul

legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de

atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare

a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, fată de cele reținute,

având în vedere că recursul declarat de contestator este formulat împotriva

unei decizii ce a fost soluționată ca instanță de recurs, de către Curtea de

Apel Timișoara, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat contestatorul A.F.

ca fiind inadmisibil și față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen. va obliga

recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.