ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2021

HOTĂRÂRE

16.03.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 04.09.2018, sub nr. de dosar x/2018, creditoarea A., prin reprezentant convențional, a solicitat obligarea debitorului B. la plata sumei de 2.416,48 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între C. S.A. și debitorul B., au fost încheiate contractele de prestări servicii C. nr. x/26.02.2015 și nr. x/20.04.2015, în temeiul cărora au fost emise o serie de facturi fiscale, pe care debitorul nu a înțeles să le achite.

În drept, creditoarea a arătat că înțelege să-și întemeieze cererea pe dispozițiile art. 1014 și următoarele din C. proc. civ.

Debitorul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Prin sentința nr. 1365 din 19 octombrie 2020, Judecătoria Beclean a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că în cauza pendinte, potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., instanța competentă în soluționarea cererii privind ordonanța de plată este instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În urma verificărilor în DEPABD, instanța a constatat că domiciliul debitorului se află în Moinești, jud. Bacău, astfel încât, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat cauza spre soluționare Judecătoriei Moinești.

Prin sentința nr. 101 din 2 februarie 2021, Judecătoria Moinești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în speță, fiind incidente norme de competență de ordine privată, excepția necompetenței putea fi invocată, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată cu părțile legal citate.

S-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile imperativ stabilite de art. 130 și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât Judecătoria Beclean, deși la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate nu s-a declarat competentă în mod expres a soluționa cauza ci a acordat un nou termen pentru a fi pus în discuție probatoriul, după încă 3 termene de judecată a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Moinești.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1014 și următoarele din C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, prin care creditoarea tinde la valorificarea unui drept personal, patrimonial, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, având în vedere și prevederile art. 1016 C. proc. civ., potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că debitorul nu a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Beclean.

Totodată, se constată că Judecătoria Beclean, la termenul de judecată din 20.06.2019, deși a constatat procedura de citare legal îndeplinită, a acordat un nou termen la data de 04.11.2019 pentru discutarea probelor, termen la care a constatat din nou că procedura de citare nu este legal îndeplinită și a dispus citarea prin publicitate. Instanța a constatat procedura de citare legal îndeplinită și la termenul din 30.06.2020 și a prorogat discutarea cererilor în probațiune. În final, la termenul din 19.10.2020 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către debitor prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.