ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 410/2012

Asupra

recursului de fa

ță,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentin

ța

penală nr. 131 din 1 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petiționarului B.N.,

împotriva rezoluției nr. 1148/P/2010 din 10 ianuarie 2011 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 8 februarie 2011, dată în

Dosarul nr. 203/II/2/2011, privind pe intimații M.G., U.N. și G.M. - judecători

la Tribunalul Gorj.

Pentru a hot

ărî astfel, Curtea de Apel Craiova a

reținut că petiționarul a solicitat modificarea unei hotărâri judecătorești din

materia fondului funciar, pronunțată de intimații - magistrați - judecători ai

cauzei în etapa procesuală a recursului - reclamând că, prin soluția pronunțată,

judecătorii au comis infracțiunile de abuz în serviciu (art. 246 C. pen.);

omisiunea sesizării organelor judiciare contra intereselor persoanelor în cazul

că au cunoscut despre săvârșirea unei infracțiuni (art. 263 C. pen.),

înșelăciune

(art. 215 C. pen.), calomnie (art. 206 C. pen.)

și insultă (art. 205

C. pen.).

Ori,

în

raport de situația de fapt reclamată, fapta constând în pronunțarea unei

hotărâri judecătorești de către un complet colegial de judecători din cadrul

instanței competiționare material și teritorial, în calea ordinară de atac

prevăzută de lege, nu poate constitui infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. sau

de art. 215 C. pen.; astfel, în cazul infracțiunii de înșelăciune, este

necesară și esențială existența unui raport juridic între făptuitor și persoana

păgubită (subiecte de drept), în cadrul căruia persoana păgubită să fie indusă

în eroare, în timp ce, în speță, petiționarul este subiect al unui raport

juridic de drept procesual, în calitate de parte, instanța (respectiv completul

de judecată) fiind autoritatea care soluționează raportul juridic, iar nu parte

în cadrul relației juridice examinate.

Similar,

în cazul infracțiunilor prev. de art. 246 C.

pen. și art. 263 C. pen., cât timp faptele reclamate de petiționar în plângerea

inițială rezidă în critici asupra soluționării pe fond a pretențiilor sale

civile, nu pot constitui elementul material incriminat în conținutul

infracțiunilor respective; se reține astfel că petiționarul, prin declanșarea

procedurii penale întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

solicită reaprecierea probelor administrate în litigiile civile în vederea

reformării unor hotărâri judecătorești intrate în putere de lucru judecat

(decizii pronunțate de instanța de recurs), ceea ce excede controlului

jurisdicțional care poate fi realizat de instanța penală.

În privința infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen. și

art. 206 C. pen., s-a constatat că, prin Legea nr. 278/2006 (art. I pct. 56),

au fost dezincriminate, fiind abrogate dispozițiile acestor articole, iar ca

efect al controlului de constituționalitate a normelor de abrogare (Decizia nr.

62 din 18 ianuarie 2007 a Curții Constituționale), Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a pronunțat în recurs în interesul legii, cu efecte obligatorii, în

sensul că „normele de incriminare a insultei și calomniei cuprinse în art. 205

C. pen. și art. 206 C. pen. nu sunt în vigoare (decizia nr. 416 din 14 iunie

2011).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petiționarul. Prin cererea scrisă petiționarul a precizat că a declarat apel

împotriva sentinței penale nr. 131 din 1 septembrie 2011, calea de atac

promovată vizând atât latura penală cât și latura civilă a cauzei penale nr.

617/54/2011 în care are calitatea de parte vătămată.

De

și prin memoriul depus la dosar pentru

termenul din data de 14 februarie 2012, petiționarul a precizat că nu a

declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel, criticile

aduse în scris acestei hotărâri nu pot fi analizate de Înalta Curte decât prin

învestirea sa cu o cale de atac promovată de partea interesată împotriva

hotărârii date de instanța de fond.

Ca atare

Înalta Curte considerându-se învestită cu

soluționarea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr.

131 din 1 septembrie 2011 va examina recursul prin prisma excepției de

inadmisibilitate invocate de reprezentantul Ministerului Public.

Examin

ând recursul prin prisma dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozi

țiilor art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit art. 278

1

alin. (8) este definitivă.

Cazurile

în

care persoana interesată poate declara recurs împotriva unei hotărâri sunt

expres și limitativ prevăzute de art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen.

Corobor

ând cele

două texte de lege menționate anterior se observă că hotărârile prin care se

soluționează plângerile formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată, sunt definitive, nefiind supuse

niciunei căi de atac.

Sentin

ța Curții de Apel Craiova este definitivă,

fiind pronunțată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de

procedură penală prin Legea 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată nicio

cale de atac împotriva ei.

Fa

ță de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a

respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționară.

V

ăzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de peti

ționarul B.N.

împotriva sentinței penale nr. 131 din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Oblig

ă recurentul petiționar la plata sumei de 200

RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitiv

ă.

Pronun

țată, în

ședință publică, azi 14 februarie 2012.