ÎCCJ, Decizia nr. 79/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 502 din 25 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluției din 5 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 953/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 22 iulie 2009 petentul B.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului B.C.

– deputat în Parlamentul României – pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen., constând în aceea că în data de 2 iulie 2009, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității unor cheltuieli efectuate la Ministerul Tineretului și Sportului, în fața colegilor și în prezența reprezentanților mass-media, acesta i s-a adresat cu afirmația „ori faceți pe prostul; ori chiar sunteți prost și îmi asum ceea ce spun, ca să începem dimineața cu jigniri”. A mai arătat petentul că incidentul expus a devenit cu rapiditate o „picanterie” a unor posturi de televiziune, care au difuzat constant momentul în care B.C. a făcut afirmațiile insultătoare, că intimatul nu a revenit și nu și-a cerut scuze, concluzionând că acesta a avut intenția directă de a aduce atingere onoarei și reputației sale.

Prin rezoluția din 5 octombrie 2009, emisă în dosarul nr. 953/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 205 C. pen. Totodată, s-a dispus trimiterea unei fotocopii a plângerii penale formulate de B.N., Comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaților. Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că afirmația făptuitorului a fost de natură să genereze o anumită vexare, o atingere a sentimentului de autoprețuire, o lezare adusă, măcar în planul imaginii publice, persoanei vătămate care exercită o demnitate în stat, cu atât mai mult cu cât discuțiile erau transmise în direct la televiziune.

Deși B.C. a arătat că afirmațiile sale au caracter strict politic și au constituit o replică la unele declarații de aceeași natură ale persoanei vătămate, apărările făptuitorului nu pot fi primite în întregime. A apreciat procurorul că în cauză nu poate opera imunitatea pentru opinii politice, respectiv lipsa răspunderii pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului parlamentar, astfel cum aceasta este consacrată în prevederile art. 22, din Legea nr. 96/2006, republicată, privind statutul deputaților și al senatorilor.

Având în vedere că afirmația ofensatoare a fost făcută de făptuitor în calitate de deputat, în cadrul unei comisii parlamentare, că acesta a avut reprezentarea că, dat fiind cadrul esențialmente politic în care s-a derulat activitatea respectivă, afirmația sa a fost în fapt o declarație de aceeași natură, dată în replică la un demers al persoanei vătămate, procurorul a apreciat că sunt incidente prevederile care alcătuiesc regimul disciplinei parlamentare, fapta nefiind prevăzută de legea penală. În consecință s-a constatat că acțiunile părților poartă evidente valențe de natură politică, tărâm în care cenzura organului de urmărire penală este limitată iar, pe de altă parte, operează impedimentul procesual prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc.

pen. Prin rezoluția nr. 10591/5277/II/2/2009 din 10 noiembrie 2009 procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de petentul B.N. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale ca nefondată. În esență, procurorul șef a reținut că soluția dispusă este legală și temeinică, că afirmațiile numitului B.C. au fost strict politice și au reprezentat o replică la unele declarații de aceeași natură ale persoanei vătămate, fapta sa nefiind prevăzută de legea penală. Verificând temeiul juridic invocat de procuror s-a constatat că în cauză s-a strecurat o eroare materială, în sensul că s-a menționat art. 10 lit. d) în loc de art. 10 lit. b) C. proc.

pen., motiv pentru care a dispus înaintarea unui exemplar al rezoluției din 10 noiembrie 2009 procurorului care a adoptat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pentru a proceda la îndreptarea erorii materiale conform art. 195 C. proc. pen. Împotriva ambelor rezoluții a formulat plângere petentul B.N., întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prima instanță a reținut drept critici invocate de petent următoarele aspecte: - neconcordanța între considerentele rezoluției, unde se face referire la existența cazului prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. și temeiul juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale, menționat ca fiind art. 10 lit. d) C. proc. pen.; - greșita apreciere a procurorului că fapta intimatului nu este prevăzută de legea penală, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen.

Petentul a mai arătat că în măsura în care se aprecia că este vorba de un ilicit de natura abaterii disciplinare, procurorul trebuia ca în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. pen. să sesizeze organul competent, respectiv Comisia juridică a Camerei Deputaților. În consecință, s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecare sau, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării cercetărilor. Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a apreciat că plângerea este nefondată. S-a argumentat că, neconcordanța invocată de către petentul B.N. între temeiul avut în vedere de procuror în considerentele rezoluției, art. 10 lit. b) C. proc.

pen. și cel în baza căruia a dispus neînceperea urmăririi penale, art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este altceva decât o eroare materială evidentă, ce a fost observată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a exercitat controlul ierarhic intern și care a dispus ca procurorul care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale să îndrepte această eroare. Critica petentului vizând greșita apreciere a faptei reținute în sarcina intimatului B.C. ca fiind abatere disciplinară prevăzută de art. 52 din Legea nr. 96/2006 și nu o faptă prevăzută de legea penală a fost apreciată ca nefiind întemeiată.

Din conținutul stenogramei aflată la dosarul cauzei s-a reținut că expresiile jignitoare au fost folosite de intimatul B.C. în timpul ședinței unei comisii parlamentare de anchetă din data de 2 iulie 2009, după ce petentul B.N. făcuse referire la împrejurarea că intimatul este cercetat de DNA. Replica integrală a intimatului a fost următoarea: „Domnule B., sunteți foarte drăguț, începeți iar cu atacul la persoană. Eu v-am mai spus, sunt unul dintre cetățenii cercetați pe diferite chestiuni, cum sunt și colegii dumneavoastră și șefii dumneavoastră din partid. Nu are nicio legătură cu subiectul acestei anchete; Ori faceți pe prostul ori chiar sunteți prost și îmi asum ceea ce am spus, ca să începem de dimineață cu jigniri”.

În replică, petentul a afirmat: „eu știu că domnul C.B. și-ar dori o reacție brutală pentru că doar a venit să facă circ și știm cu toții că nu are nicio treabă cu această comisie dar este trimis special să facă circ aici, să împiedice lucrările...”.Prima instanță a reținut că, potrivit art. 52 lit. d) din Legea nr. 96/2006, constituie abatere disciplinară parlamentară comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în ședințele de plen, de comisii sau de birou, ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de parlamentar dacă, potrivit legii, nu constituie infracțiuni.

Având în vedere calitatea părților (membri ai Parlamentului României), împrejurările în care intimatul a folosit expresiile jignitoare (în timpul desfășurării lucrărilor unei comisii de anchetă din cadrul Parlamentului, cadrul esențialmente politic), conținutul integral al replicii date de intimat (din care rezultă că aceasta a fost determinată de faptul că petentul insista într-o afirmație pe care intimatul o considera fără legătură cu lucrările comisiei de anchetă), modul interogativ și nu afirmativ în care intimatul s-a adresat petentului „ori faceți pe prostul ori chiar sunteți prost”, instanța a confirmat opinia procurorului în sensul că limbajul jignitor folosit de intimat se circumscrie noțiunii de „comportament injurios” prevăzut de art. 52 lit. d) din Legea nr. 96/2006, constituind în mod evident o abatere de la disciplina parlamentară și nu o faptă de natură penală.

Contrar celor susținute de petent, prima instanță a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. proc. pen. procurorul a dispus sesizarea organului competent, respectiv a Comisiei juridice a Camerei Deputaților, în vederea cercetării abaterii disciplinare comise de intimatul B.C. Cât privește solicitarea petentului de a se dispune desființarea rezoluțiilor atacate, reținerea cauzei spre judecare și condamnarea persoanei cercetate, s-a constatat că o asemenea soluție, prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. nu poate fi adoptată, întrucât în cauză nu s-a parcurs etapa urmăririi penale în care să se administreze probe cu respectarea tuturor garanțiilor specifice acestei faze, sens în care a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin decizia nr. 57/2007 (publicată în M.Of.

nr. 283/2008). S-a reținut că nici cererea subsidiară de trimitere a cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor penale nu poate fi primită, această soluție nefiind prevăzută de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. S-a concluzionat că legea nu prevede soluția trimiterii cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor ci trimiterea în vederea începerii urmăririi penale, condiționată de îndeplinirea a două condiții una pozitivă și alta negativă, astfel după cum rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen. În speță subzistând, însă cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, reglementate de dispozițiile art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate de textul de lege indicat.

În cauza dedusă judecății procurorul, sesizat prin plângerea penală formulată, a dispus, efectuarea în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate utile cauzei și fundamentării soluției ce urma a se dispune, concluzionându-se, motivat, în sensul incidenței cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. După cum în mod just s-a constatat în rezoluția atacată și s-a confirmat prin considerentele sentinței recurate, schimbul de replici purtat între părțile din prezenta cauză a avut loc cu ocazia unei ședințe a unei comisii parlamentare, așadar într-un cadru politic, părțile, în calitatea lor de parlamentari, schimbând cuvinte cu conotație injurioasă, care însă, având în vedere circumstanțele reale ale faptei nu pot fi circumscrise elementului material al infracțiunii de insultă.

Astfel, întemeiat s-a apreciat că în speță fapta exista în mod obiectiv, dar nu era prevăzută de legea penală spre a antrena răspunderea penală a intimatului, circumscriindu-se unei abateri de la disciplina parlamentară în sensul dispozițiilor art. 52 lit. d) din Legea nr. 96/2006, Comisia Juridică, iar nu organul de urmărire, având competența de a o investiga. Așa fiind, se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală, fiind întemeiată pe verificările realizate în etapa actelor premergătoare, apte a fundamenta concluzia că în speță este incident cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. Verificând hotărârea atacată se constată că prima instanță și-a format convingerea pe baza actelor și materialului dosarului, rezoluției contestate și plângerii petentului, evaluate cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., hotărârea atacată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.N. împotriva sentinței nr. 502 din 25 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9722/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.