ÎCCJ, Decizia nr. 79/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 79/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 502

din 25 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva

rezoluției din 5 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 953/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 22 iulie

2009 petentul B.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului B.C.

– deputat în Parlamentul României – pentru săvârșirea infracțiunii de insultă

prevăzută de art. 205 C. pen., constând în aceea că în data de 2 iulie 2009, în

cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității unor

cheltuieli efectuate la Ministerul Tineretului și Sportului, în fața colegilor și în prezența reprezentanților

mass-media, acesta i s-a adresat cu afirmația „ori faceți pe prostul; ori chiar

sunteți prost și îmi asum ceea ce spun, ca să începem dimineața cu jigniri”.

A mai arătat petentul

că incidentul expus a devenit cu rapiditate o „picanterie” a unor posturi de

televiziune, care au difuzat constant momentul în care B.C. a făcut afirmațiile

insultătoare, că intimatul nu a revenit și nu și-a cerut scuze, concluzionând

că acesta a avut intenția directă de a aduce atingere onoarei și reputației

sale.

Prin rezoluția din 5

octombrie 2009, emisă în dosarul nr. 953/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de B.C. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 205 C. pen.

Totodată, s-a dispus

trimiterea unei fotocopii a plângerii penale formulate de B.N., Comisiei

juridice din cadrul Camerei Deputaților.

Pentru a adopta

această soluție, procurorul a reținut că afirmația făptuitorului a fost de

natură să genereze o anumită vexare, o atingere a sentimentului de

autoprețuire, o lezare adusă, măcar în planul imaginii publice, persoanei

vătămate care exercită o demnitate în stat, cu atât mai mult cu cât discuțiile

erau transmise în direct la televiziune.

Deși B.C. a arătat că

afirmațiile sale au caracter strict politic și au constituit o replică la unele

declarații de aceeași natură ale persoanei vătămate, apărările făptuitorului nu

pot fi primite în întregime.

A apreciat procurorul

că în cauză nu poate opera imunitatea pentru opinii politice, respectiv lipsa

răspunderii pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea

mandatului parlamentar, astfel cum aceasta este consacrată în prevederile art.

22, din Legea nr. 96/2006, republicată, privind statutul deputaților și al

senatorilor.

Având în vedere că afirmația

ofensatoare a fost făcută de făptuitor în calitate de deputat, în cadrul unei

comisii parlamentare, că acesta a avut reprezentarea că, dat fiind cadrul

esențialmente politic în care s-a derulat activitatea respectivă, afirmația sa

a fost în fapt o declarație de aceeași natură, dată în replică la un demers al

persoanei vătămate, procurorul a apreciat că sunt incidente prevederile care

alcătuiesc regimul disciplinei parlamentare, fapta nefiind prevăzută de legea

penală.

În consecință s-a

constatat că acțiunile părților poartă evidente valențe de natură politică,

tărâm în care cenzura organului de urmărire penală este limitată iar, pe de

altă parte, operează impedimentul procesual prevăzut de art. 10 lit. b) C.

proc. pen.

Prin rezoluția nr.

10591/5277/II/2/2009 din 10 noiembrie 2009 procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de petentul B.N.

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale ca nefondată.

În esență, procurorul

șef a reținut că soluția dispusă este legală și temeinică, că afirmațiile

numitului B.C. au fost strict politice și au reprezentat o replică la unele

declarații de aceeași natură ale persoanei vătămate, fapta sa nefiind prevăzută

de legea penală.

Verificând temeiul

juridic invocat de procuror s-a constatat că în cauză s-a strecurat o eroare

materială, în sensul că s-a menționat art. 10 lit. d) în loc de art. 10 lit. b)

C. proc. pen., motiv pentru care a dispus înaintarea unui exemplar al

rezoluției din 10 noiembrie 2009 procurorului care a adoptat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale pentru a proceda la îndreptarea erorii materiale

conform art. 195 C. proc. pen.

Împotriva ambelor

rezoluții a formulat plângere petentul B.N., întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen.

Prima instanță a

reținut drept critici invocate de petent următoarele aspecte:

- neconcordanța între

considerentele rezoluției, unde se face referire la existența cazului prevăzut

de art. 10 lit. b) C. proc. pen. și temeiul juridic al soluției de neîncepere a

urmăririi penale, menționat ca fiind art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- greșita apreciere a

procurorului că fapta intimatului nu este prevăzută de legea penală, aceasta

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de insultă, prevăzută de

art. 205 C. pen.

Petentul a mai arătat

că în măsura în care se aprecia că este vorba de un ilicit de natura abaterii

disciplinare, procurorul trebuia ca în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. pen.

să sesizeze organul competent, respectiv Comisia juridică a Camerei

Deputaților.

În consecință, s-a

solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și reținerea

cauzei spre judecare sau, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea

continuării cercetărilor.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a apreciat că plângerea este nefondată.

S-a argumentat că,

neconcordanța invocată de către petentul B.N. între temeiul avut în vedere de

procuror în considerentele rezoluției, art. 10 lit. b) C. proc. pen. și cel în

baza căruia a dispus neînceperea urmăririi penale, art. 10 lit. d) C. proc.

pen., nu este altceva decât o eroare materială evidentă, ce a fost observată de

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a exercitat

controlul ierarhic intern și care a dispus ca procurorul care a emis rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale să îndrepte această eroare.

Critica petentului

vizând greșita apreciere a faptei reținute în sarcina intimatului B.C. ca fiind

abatere disciplinară prevăzută de art. 52 din Legea nr. 96/2006 și nu o faptă

prevăzută de legea penală a fost apreciată ca nefiind întemeiată.

Din conținutul

stenogramei aflată la dosarul cauzei s-a reținut că expresiile jignitoare au

fost folosite de intimatul B.C. în timpul ședinței unei comisii parlamentare de

anchetă din data de 2 iulie 2009, după ce petentul B.N. făcuse referire la

împrejurarea că intimatul este cercetat de DNA.

Replica integrală a

intimatului a fost următoarea: „Domnule B., sunteți foarte drăguț, începeți iar

cu atacul la persoană. Eu v-am mai spus, sunt unul dintre cetățenii cercetați

pe diferite chestiuni, cum sunt și colegii dumneavoastră și șefii dumneavoastră

din partid. Nu are nicio legătură cu subiectul acestei anchete; Ori faceți pe

prostul ori chiar sunteți prost și îmi asum ceea ce am spus, ca să începem de

dimineață cu jigniri”.

În replică, petentul

a afirmat: „eu știu că domnul C.B. și-ar dori o reacție brutală pentru că doar

a venit să facă circ și știm cu toții că nu are nicio treabă cu această comisie

dar este trimis special să facă circ aici, să împiedice lucrările...”.Prima

instanță a reținut că, potrivit art. 52 lit. d) din Legea nr. 96/2006,

constituie abatere disciplinară parlamentară comportamentul injurios sau

calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în ședințele de

plen, de comisii sau de birou, ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea

mandatului de parlamentar dacă, potrivit legii, nu constituie infracțiuni.

Având în vedere

calitatea părților (membri ai Parlamentului României), împrejurările în care

intimatul a folosit expresiile jignitoare (în timpul desfășurării lucrărilor

unei comisii de anchetă din cadrul Parlamentului, cadrul esențialmente

politic), conținutul integral al replicii date de intimat (din care rezultă că

aceasta a fost determinată de faptul că petentul insista într-o afirmație pe

care intimatul o considera fără legătură cu lucrările comisiei de anchetă),

modul interogativ și nu afirmativ în care intimatul s-a adresat petentului „ori

faceți pe prostul ori chiar sunteți prost”, instanța a confirmat opinia

procurorului în sensul că limbajul jignitor folosit de intimat se circumscrie

noțiunii de „comportament injurios” prevăzut de art. 52 lit. d) din Legea nr.

96/2006, constituind în mod evident o abatere de la disciplina parlamentară și

nu o faptă de natură penală.

Contrar celor

susținute de petent, prima instanță a constatat că în conformitate cu

dispozițiile art. 12 C. proc. pen. procurorul a dispus sesizarea organului

competent, respectiv a Comisiei juridice a Camerei Deputaților, în vederea

cercetării abaterii disciplinare comise de intimatul B.C.

Cât privește

solicitarea petentului de a se dispune desființarea rezoluțiilor atacate,

reținerea cauzei spre judecare și condamnarea persoanei cercetate, s-a

constatat că o asemenea soluție, prevăzută de art. 278

1

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen. nu poate fi adoptată, întrucât în cauză nu s-a parcurs

etapa urmăririi penale în care să se administreze probe cu respectarea tuturor

garanțiilor specifice acestei faze, sens în care a statuat Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite prin decizia nr. 57/2007 (publicată în M.Of.

nr. 283/2008).

S-a reținut că nici

cererea subsidiară de trimitere a cauzei la procuror în vederea continuării

cercetărilor penale nu poate fi primită, această soluție nefiind prevăzută de

art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

S-a concluzionat că legea

nu prevede soluția trimiterii cauzei la procuror în vederea continuării

cercetărilor ci trimiterea în vederea începerii urmăririi penale, condiționată

de îndeplinirea a două condiții una pozitivă și alta negativă, astfel după cum

rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen. În speță subzistând, însă cazul

prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, reglementate de dispozițiile art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate de textul de lege indicat.

În cauza dedusă

judecății procurorul, sesizat prin plângerea penală formulată, a dispus,

efectuarea în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate utile

cauzei și fundamentării soluției ce urma a se dispune, concluzionându-se,

motivat, în sensul incidenței cazului de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

După cum în mod just

s-a constatat în rezoluția atacată și s-a confirmat prin considerentele sentinței

recurate, schimbul de replici purtat între părțile din prezenta cauză a avut

loc cu ocazia unei ședințe a unei comisii parlamentare, așadar într-un cadru

politic, părțile, în calitatea lor de parlamentari, schimbând cuvinte cu conotație

injurioasă, care însă, având în vedere circumstanțele reale ale faptei nu pot

fi circumscrise elementului material al infracțiunii de insultă. Astfel,

întemeiat s-a apreciat că în speță fapta exista în mod obiectiv, dar nu era

prevăzută de legea penală spre a antrena răspunderea penală a intimatului,

circumscriindu-se unei abateri de la disciplina parlamentară în sensul

dispozițiilor art. 52 lit. d) din Legea nr. 96/2006, Comisia Juridică, iar nu

organul de urmărire, având competența de a o investiga.

Așa fiind, se

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este

legală, fiind întemeiată pe verificările realizate în etapa actelor

premergătoare, apte a fundamenta concluzia că în speță este incident cazul

prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Verificând hotărârea

atacată se constată că prima instanță și-a format convingerea pe baza actelor

și materialului dosarului, rezoluției contestate și plângerii petentului,

evaluate cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., hotărârea atacată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.N. împotriva sentinței nr. 502 din 25

martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 9722/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.