ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 909 din 26 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 133 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 22292/3/2008, în contradictoriu cu intimații M.C.S. și Prefectura Județului Vrancea - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991. Împotriva deciziei date în contestația în anulare, respectiv împotriva Deciziei nr. 909 din 26 mai 2009, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a judecării dosarului de contestație în anulare, formulată pe temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., față de existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dosarului nr. 4335/1/2009, având ca obiect cererea de strămutate a dosarului de contestație în anulare. În ședința publică din 23 aprilie 2010, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, față de faptul că acesta a fost exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile. Recursul este inadmisibil, potrivit celor ce se vor arăta în continuare. În speță, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunțată de curtea de apel într-o contestație în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile. Astfel, contestația în anulare soluționată prin decizia recurată a avut ca obiect Decizia civilă nr. 133 din 20 ianuarie 2009, pronunțată în recurs.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile, iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Întrucât hotărârea care a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin decizia recurată este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., urmează a se reține că și decizia recurată are același caracter de hotărâre irevocabilă, sens în care sunt dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Din interpretarea per a contraria a textului rezultă că orice alte hotărâri în afara celor expres menționate de acesta, cum sunt și cele irevocabile, nu pot face obiectul recursului. Prin urmare, hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, fiind o hotărâre irevocabilă, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, care astfel apare ca inadmisibil. Recurentul a susținut în ședința publică din 23 aprilie 2010 că recursul său este admisibil în lumina dispozițiilor art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare al părților. Este adevărat că textul constituțional invocat garantează dreptul la apărare al părților, dar acest drept nu are semnificația deschiderii unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, deoarece chiar Constituția prevede la art. 129 că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Or, în condițiile legii - art. 299, art. 320 alin. (3) cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile judecătorești irevocabile nu pot fi atacate cu recurs. Pe de altă parte, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria actelor judecătorești pentru care art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, deschide calea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, prevede că „Secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel." În speță, însă, nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, spre a se putea reține admisibilitatea recursului exercitat în cauză.

Aceasta deoarece, curtea de apel nu a procedat la suspendarea sau întreruperea judecății, ci la termenul din 26 mai 2009 a pronunțat o hotărâre pe fondul contestației în anulare cu care a fost învestită (Decizia nr. 909 din 26 mai 2009, obiect al prezentului recurs), după ce anterior, la același termen de judecată, a respins cererea de suspendare a judecății, formulată de contestator în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., soluția pe cererea de suspendare fiind consemnată, potrivit ordinii de desfășurare a judecății, în practicaua deciziei recurate. În combaterea excepției inadmisibilității recursului, recurentul a invocat și dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Aceste dispoziții legale sunt, însă, ineficiente pe aspectul supus analizei, deoarece nu au nici o legătură cu exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, ci ele reglementează o cu totul altă problemă, aceea a regimului juridic al nulității unui act juridic civil.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul exercitat în cauză este inadmisibil și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 299, art. 320 alin. (3) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de contestatorul M.G. împotriva Deciziei nr. 909 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2010. Procesat de GGC - NN