ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 909 din 26 mai 2009, Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

contestatorul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 133 din 20 ianuarie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 22292/3/2008, în contradictoriu cu

intimații M.C.S. și Prefectura Județului Vrancea - Comisia județeană de

aplicare a Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei

date în contestația în anulare, respectiv împotriva Deciziei nr. 909 din 26 mai

2009, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pe motiv că instanța nu s-a

pronunțat asupra cererii de suspendare a judecării dosarului de contestație în

anulare, formulată pe temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.,

față de existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dosarului nr.

4335/1/2009, având ca obiect cererea de strămutate a dosarului de contestație

în anulare.

În ședința publică

din 23 aprilie 2010, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția

inadmisibilității recursului, față de faptul că acesta a fost exercitat

împotriva unei hotărâri irevocabile.

Recursul este

inadmisibil, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

În speță, hotărârea

atacată cu recurs este o hotărâre pronunțată de curtea de apel într-o

contestație în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, contestația

în anulare soluționată prin decizia recurată a avut ca obiect Decizia civilă

nr. 133 din 20 ianuarie 2009, pronunțată în recurs.

Potrivit art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile, iar

potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în

anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Întrucât

hotărârea care a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin

decizia recurată este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct.

4 C. proc. civ., urmează a se reține că și decizia recurată are același

caracter de hotărâre irevocabilă, sens în care sunt dispozițiile art. 320 alin.

(3) C. proc. civ.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională.

Din interpretarea per

a contraria a textului rezultă că orice alte hotărâri în afara celor expres

menționate de acesta, cum sunt și cele irevocabile, nu pot face obiectul

recursului.

Prin urmare,

hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, fiind o hotărâre irevocabilă, nu

este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, care astfel apare ca

inadmisibil.

Recurentul a susținut

în ședința publică din 23 aprilie 2010 că recursul său este admisibil în lumina

dispozițiilor art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare al

părților.

Este adevărat că

textul constituțional invocat garantează dreptul la apărare al părților, dar

acest drept nu are semnificația deschiderii unei căi de atac împotriva unei

hotărâri judecătorești irevocabile, deoarece chiar Constituția prevede la art.

129 că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita

căile de atac, în condițiile legii.

Or, în condițiile

legii - art. 299, art. 320 alin. (3) cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4

C. proc. civ., hotărârile judecătorești irevocabile nu pot fi atacate cu

recurs.

Pe de altă parte,

hotărârea atacată nu face parte nici din categoria actelor judecătorești pentru

care art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, deschide calea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, art. 23 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004, republicată, prevede că „Secțiile Înaltei Curți de

Casație și Justiție soluționează și recursurile declarate împotriva hotărârilor

nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi

atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața

curților de apel."

În speță, însă, nu

sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, spre a se putea reține

admisibilitatea recursului exercitat în cauză. Aceasta deoarece, curtea de apel

nu a procedat la suspendarea sau întreruperea judecății, ci la termenul din 26

mai 2009 a pronunțat o hotărâre pe fondul contestației în anulare cu care a

fost învestită (Decizia nr. 909 din 26 mai 2009, obiect al prezentului recurs),

după ce anterior, la același termen de judecată, a respins cererea de suspendare

a judecății, formulată de contestator în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ.,

soluția pe cererea de suspendare fiind consemnată, potrivit ordinii de

desfășurare a judecății, în practicaua deciziei recurate.

În combaterea

excepției inadmisibilității recursului, recurentul a invocat și dispozițiile

art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Aceste dispoziții

legale sunt, însă, ineficiente pe aspectul supus analizei, deoarece nu au nici

o legătură cu exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești,

ci ele reglementează o cu totul altă problemă, aceea a regimului juridic al

nulității unui act juridic civil.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul exercitat în cauză

este inadmisibil și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1)

raportat la art. 299, art. 320 alin. (3) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de contestatorul M.G. împotriva Deciziei nr. 909 din 26 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 23 aprilie 2010.

Procesat

de GGC - NN