ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6522/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6522/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 6313/R din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul D.N.C. împotriva sentinței civile nr. 2563 din 25 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VIII- a conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin cererea înregistrată la 16 decembrie 2009 sub nr. 11820/2/2009 recurentul D.N.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei menționate, fără a indica temeiul de drept al contestației în anulare, respectiv art. 317 sau art. 318 C. proc. civ. ci a numerotat rândurile deciziei împotriva cărei a formulat contestația în anulare procedând la un comentariu critic la adresa acesteia, fără o motivare pentru care este admisibilă această cale de atac.
Prin decizia civilă nr. 196/R din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondată contestația în anulare, reținând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar în ședința publică din 2 decembrie 2010 intimata prin reprezentantul său a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepție inadmisibilă pentru următoarele considerente: Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată asupra contestației în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei anulare se cere, în speță decizia civilă nr. 6313/R din 6 noiembrie 2009, a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Cum decizia menționată este irevocabilă, nefiind supusă căii de atac a recursului, și hotărârea dată asupra contestației în anulare, anume decizia civilă nr. 196/R din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este irevocabilă și, pe cale de consecință, împotriva sa nu se poate exercita recurs.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.N.C. deciziei nr. 196/ R din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.